Sport

Wojciech Szczesny, meci de coșmar în Benfica – Barcelona! Portarul adus din vacanță, două gafe uriașe în Champions League. Și Trubin a comis-o grav

Wojciech Szczesny a fost personajul negativ al primei reprize a partidei Benfica - Barcelona. Polonezul a gafat în două rânduri și i-a îngropat pe catalani.
21.01.2025 | 23:47
Wojciech Szczesny meci de cosmar in Benfica  Barcelona Portarul adus din vacanta doua gafe uriase in Champions League Si Trubin a comiso grav
Wojciech Szczesny a fost personajul negativ al primei reprize a partidei Benfica - Barcelona. Polonezul a gafat în două rânduri și i-a îngropat pe catalani. Sursă foto: uefa.com
ADVERTISEMENT

Preferat titular de Hansi Flick în dauna lui Inaki Pena, Wojciech Szczesny a comis două gafe monumentale în prima repriză a întâlnirii Benfica – Barcelona, din etapa a 7-a din Champions League.

Gafe de proporții comise de Wojciech Szczesny în Benfica – Barcelona

Jocul de pe Estadio da Luz din Lisabona a început furtunos și atacantul grec al gazdelor Vangelis Pavlidis a profitat de lentoarea apărării catalanilor și a deschis scorul în minutul 2 cu o reluare din 6 metri la centrarea lui Alvaro Carreras.

ADVERTISEMENT

S-a crezut că este doar un foc paie, pentru că Barca a restabilit egalitatea în minutul 13. Atacantul Robert Lewandowski a transformat cu precizie o lovitură de la 11 metri obținută de Alejandro Balde.

Însă, din acest moment la rampă a ieșit Wojciech Szczesny, portarul retras în vară, dar adus de Barcelona în disperare de cauză după accidentarea lui Marc-Andre ter Stegen și titularizat de Flick la Lisabona.

ADVERTISEMENT

Era minutul 22 când polonezul a comis-o prima dată. A ieșit total neinspirat din poartă la o minge aruncată înainte de apărarea lusitanilor, s-a ciocnit de Balde care avea prim-planul fazei, iar mingea i-a rămas la picior lui Pavlidis, care a îndeplinit o simplă formalitate.

După o jumătate de oră, Kerem Akturkoglu a primit excelent un balon în spatele apărării adverse, Szczesny a încercat să-l blocheze, dar nu a făcut altceva decât să comită un penalty comic și Pavlidis nu a ratat șansa de a face hattrick-ul.

ADVERTISEMENT

Greșeli monumentale și în partea secundă

Nici repriza secundă nu a fost lipsită de momente hilare. În minutul 64 a venit rândul celuilalt portar de pe teren, Anatoliy Trubin, să o comită. Presat de un adversar, ucraineanul a degajat chiar în capul lui Raphinha și mingea s-a dus direct în poartă.

Speranțele catalanilor într-o revenire s-au risipit 4 minute mai târziu, atunci când Ronald Araujo s-a aruncat la disperare să respingă o centrare din partea stângă, dar nu a făcut decât să împingă mingea în propria poartă.

ADVERTISEMENT

În minutul 78, catalanii au mai primit o lovitură de la 11 metri după un fault în careu comis de Otamendi asupra lui Lamine Yamal. Același Lewandowski a transformat și Barca a început din nou să spere într-un miracol.

ADVERTISEMENT