Sport

Wojciech Szczesny, mesaj emoționant după retragere: „Tot ceea ce am și tot ceea ce sunt îi datorez frumosului joc de fotbal”

Wojciech Szczesny și-a anunțat retragerea din fotbal la doar 34 de ani. Portarul a anunțat marți, 27 August, că va agăța „ghetele în cui” după 18 ani de activitate.
27.08.2024 | 18:30
Wojciech Szczesny mesaj emotionant dupa retragere Tot ceea ce am si tot ceea ce sunt ii datorez frumosului joc de fotbal
Wojciech Szczesny, mesaj emoționant după retragere: „Tot ceea ce am și tot ceea ce sunt îi datorez frumosului joc de fotbal”. Sursă foto: hepta
ADVERTISEMENT

Wojciech Szczesny și-a anunțat retragerea din fotbal la doar 34 de ani. Portarul era liber de contract din data de 30 iunie, când întelegerea sa cu Juventus Torino ajunsese la final.

Wojciech Szczesny, mesaj emoționant după retragere: „Tot ceea ce am și tot ceea ce sunt îi datorez frumosului joc de fotbal”

Portarul titular al lui Juventus Torino din sezoanele anterioare a decis să se retragă din activitate marți, 27 August. Polonezul era liber de contract, după 7 ani petrecuți la „Bătrâna Doamnă”, iar anterior experienței de la formația torineză, Wojciech Szczesny evoluase la Roma și Arsenal.

ADVERTISEMENT

Wojciech Szczesny și-a anunțat retragerea printr-o postare emoționantă lansată pe rețelele de socializare, prin care portarul se arată recunoscător jocului de fotbal, despre care spune că îi datorează tot.

„În iunie 2006 am părăsit Varșovia, orașul meu natal, pentru a ajunge la Arsenal cu un singur vis: să trăiesc din fotbal.

ADVERTISEMENT

Nu mi-am îndeplinit doar visul, ci am mers acolo unde imaginația mea nu ar fi îndrăznit niciodată să mă ducă. Am jucat la cel mai înalt nivel cu cei mai buni jucători din istorie fără să mă simt vreodată inferior.

ADVERTISEMENT

Mi-am făcut prieteni pe viață, am creat amintiri de neuitat și am cunoscut oameni care au avut un impact incredibil asupra vieții mele. Tot ceea ce am și tot ceea ce sunt îi datorez frumosului joc de fotbal.

Dar și eu i-am dat fotbalului tot ce am avut. I-am dat 18 ani din viața mea, în fiecare zi, fără scuze. Astăzi, deși corpul meu încă se simte pregătit pentru provocări, inima mea nu mai este acolo. Acesta este motivul pentru care am decis să mă retrag din fotbalul profesionist’.”, a fost mesajul transmis de Wojciech Szczesny pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Wojciech Szczesny, carieră impresionantă lasată în spate

Wojciech Szczesny se poate mândri cu faptul că a apărat importante în cariera de fotbalist profesionist, la care portarul a reușit să cucerească trofee importante pe parcursul activității.

Trei Campionate, trei Cupe și două Cupercupe a cucerit Wojciech Szczesny în Seria A, cu Juventus, iar în perioada petrecută în Premier League, la Arsenal, portarul a ridicat deasupra capului de două ori Cupa FA și o dată Community Shield.

La echipa națională, portarul a strâns 84 de selecții pentru reprezentativa Poloniei, cu care a participat la patru Campionate Europene (2012, 2016, 2020 și 2024), dar și la două Campionate Mondiale (2018 și 2022).

Tags: