Xabi Alonso este în centrul atenției din cauza evoluțiilor dezamăgitoare pe care le-a avut Real Madrid în ultima perioadă. Și care par să afecteze încrederea în antrenorul care a venit în acest sezon, după ce luase titlul cu Bayer Leverkusen.
Xabi se apropie de treizeci de meciuri ca antrenor al lui Real Madrid, destule jocuri pentru a fi luat la puricat de analiștii spanili, care au descoperit statistici deloc îmbucurătoare pentru fostul international spaniol.
Bilanțul lui Xabi Alonso la conducerea Madridului este de 19 victorii, 4 egaluri și 5 înfrângeri. Ceea ce a amplificat presiunea asupra proiectului său, ca antrenor la Real, este succesiunea rezultatelor înregistrate în ultima lună și jumătate.
În ultimele opt meciuri, au fost trei înfrângeri (Liverpool, Celta, Manchester City), trei egaluri (Rayo Vallecano, Elche, Girona) și doar două victorii (Olympiacos Pireu și Athletic Bilbao). În acest moment, comparând primele 28 de meciuri ale lui Xabi Alonso cu starturile altor antrenori care au trecut prin Santiago Bernabéu în ultimii 25 de ani, antrenorul basc iese destul de prost.
Și asta în ciuda faptului că niciun antrenor nu câștigase mai mult decât Alonso în primele 20 de meciuri, atunci când a cumulat 17 victorii. Doar că ce a urmat l-a scufundat pe fostul jucător de la Real Madrid.
José Mourinho, Carlo Ancelotti și Zinedine Zidane au o legătură comună: acești trei antrenori au câștigat 22 din primele 28 de meciuri la conducerea Realului. De asemenea, au remizat în patru meciuri și au pierdut doar două.
Santiago Solari, care a stat doar 32 de meciuri pe bancă la Bernabéu, a câștigat de 21 de ori, deși a pierdut același număr de meciuri ca actualul antrenor. Iar Carlos Queiroz și Manuel Pellegrini au avut câte 20 de victorii. Sub Alonso se află Vanderlei Luxemburgo și Bernd Schuster, cu 18 victorii, și Lopez Caro, cu 14 victorii din 28 de meciuri, în campania dezastruoasă din 2005-06.
Lopez Caro (62 de ani) a avut un scurt mandat și în România. A activat la FC Vaslui în intervalul iunie-octombrie 2010, obținând doar 4 victorii din 13 meciuri. Ulterior, Adrian Porumboiu l-a dat afară și l-a făcut și praf pentru că a cerut clauza de reziliere de un milion de euro.
În ceea ce privește golurile, Realul lui Xabi Alonso este departe de cele 77 de goluri ale Madridului lui Ancelotti, cele 75 ale lui Zidane și cele 74 ale lui Mourinho. Iar la capitolul goluri primite, echipa are unul dintre cele mai slabe începuturi, cu 30 de goluri încasate.
Xabi Alonso a fost antrenorul Realului în 16 meciuri de campionat. În această perioadă, Madridul a câștigat 11 meciuri, a remizat în 3 și a pierdut 2. Cu același număr de meciuri, doar Benítez (10) și López Caro (9) au câștigat mai puțin.
Xabi Alonso are șansa de a-și îmbunătăți cifrele duminică seară, de la ora 22.00, în meciul cu Alaves, ocupanta locului 11 în La Liga. Meciul este programat în deplasare. După 16 etape, Real e la patru puncta în urma Barcelonei.
Zinédine Zidane – 22 victorii 4 egaluri 2 eșecuri
Carlo Ancelotti – 22 victorii 4 egaluri 2 eșecuri
José Mourinho – 22 victorii 4 egaluri 2 eșecuri
Santiago Solari – 21 victorii 2 egaluri 5 eșecuri
Manuel Pellegrini – 20 victorii 3 egaluri 5 eșecuri
Carlos Queiroz – 20 victorii 5 egaluri 3 eșecuri
Xabi Alonso – 19 victorii 4 egaluri 5 eșecuri
Bernd Schuster – 18 victorii 5 egaluri 5 eșecuri
Vanderlei Luxemburgo -18 victorii 5 egaluri 5 eșecuri
J. Ramón López Caro -14 victorii 9 egaluri 5 eșecuri