Sport

Xavi Pascual, interviu manifest după eșecul lui Dinamo cu Flensburg în Final Four: “Am meritat ce ni s-a întâmplat în prima repriză! E obligatoriu să arătăm o altă faţă”

Xavi Pascual a tras concluziile după înfrângerea suferită de Dinamo, scor 32-38 cu Flensburg-Handewitt, în semifinalele Final Four-ului EHF European League.
25.05.2024 | 20:00
Xavi Pascual interviu manifest dupa esecul lui Dinamo cu Flensburg in Final Four Am meritat ce ni sa intamplat in prima repriza E obligatoriu sa aratam o alta fata
Xavi Pascual a oferit prima reacție după eșecul lui Dinamo cu Flensburg din semifinalele Final Four-ului EHF European League. Foto: Fanatik.
ADVERTISEMENT

Dinamo a pierdut duelul cu Flensburg-Handewitt, scor 32-38, în prima semifinală a Final Four-ului EHF European League. Xavi Pascual a oferit primele reacții după meciul din „Barclays Arena”, din Hamburg. Antrenorul iberic al „dulăilor” a vorbit pentru FANATIK după meci și a recunoscut că Dinamo a dat peste un adversar cu o valoare a lotului mult mai mare.

Xavi Pascual, interviu manifest după eșecul lui Dinamo cu Flensburg în Final Four-ul EHF European League: “Am meritat ce ni s-a întâmplat în prima repriză! E obligatoriu să arătăm o altă faţă”

Dinamo a făcut o primă repriză dezastruoasă, în care apărarea nu a funcționat deloc. Nemții au intrat la cabine cu un avantaj de 7 goluri. Xavi Pascual i-a luat tare la pauză pe elevii săi, iar situația s-a schimbat radical în a doua parte a jocului. Nu a fost suficient, iar campioana României a pierdut la 6 goluri diferență.

ADVERTISEMENT

S-a jucat această semifinală în prima repriză?

– Cred că în prima repriză am făcut greșeli de echipă care nu este pregătită pentru un astfel de joc. Flensburg este mai bună ca noi, toată lumea știe. Toată săptămâna am lucrat și am făcut cuplurile din apărare. Greșim foarte ușor. Am schimbat jucători, dar am continuat să facem greșeli. Asta a fost una dintre probleme. Flensburg a condus mai mereu cu 4-5 goluri diferență și pentru noi a fost imposibil. Am ratat mult din poziții bune. Am aruncat pe lângă poartă. În a doua repriză am îmbunătățit evoluția din atac, dar în apărare nu am făcut un meci bun, portarul nu ne-a ajutat. Diferența e clară. Flensburg a demonstrat că e mai bună.

E un meci din care aveți de învățat, echipa are de învățat astfel încât să deveniți mai puternici?

ADVERTISEMENT

– Pentru noi sunt importante meciurile cu astfel de echipe. E primul Final-Four pentru mulți dintre jucătorii noștri. Să joci în fața a 10.000 de spectatori e și mai greu. În primele 20 de minute, au fost unii jucători care nu au înțeles ce vrem cu adevărat.

„Am făcut greșeli în apărare, dar și în atac. Aici s-a făcut diferența”

I-ați simțit mai timorați pe unii dintre handbaliști, având în vedere că este primul Final-Four din carieră pentru ei?

ADVERTISEMENT

– Nu cred că a fost asta. A fost o problemă de concentrare, absolut. Am făcut două-trei greșeli incredibile în apărare. Handbalul este un joc care caută greșeala și noi am făcut greșeli în apărare, dar și în atac. Aici s-a făcut diferența în prima repriză. Jocul a fost echilibrat, dar față de ei am greșit mult mai mult. Apărarea lor a fost mai bună decât a noastră, de-asta am greșit în atac. Am făcut greșeli stupide.

Echipa poate face cu totul și cu totul un alt meci peste 24 de ore?

– Este obligată. Noi nu avem această posibilitate cum că se poate, nu se poate. E obligată. Mâine este meciul și Dinamo trebuie să dea 100% să câștige meciul. Avem nevoie ca jucătorii să aibă mai multă concentrare. În atac am îmbunătățit 100% și jocul a fost mai bun în a doua repriză. Nu prea am recuperat mingi și atunci nu se poate să recuperăm și pe tabelă. Am jucat împotriva unei echipe care aleargă și care face repliere foarte bună. Am înscris 32 de goluri ceea ce este incredibil.

ADVERTISEMENT

„Am fost super supărat la pauză. Nu e normal cum ne-am prezentat în prima repriză”

Ce i-ați spus lui Gottfridsson, pentru că ați început să râdeți amândoi?

– Mie îmi place handbalul. Eu vreau ca toți jucătorii care sunt pe teren să fie buni. E un cadou pentru noi să jucăm împotriva unui handbalist precum Jim Gottfridsson. Să joci împotriva celui mai bun handbalist din lume e un cadou. Trebuie să joci, nu trebuie să ai nicio problemă. Pentru jucătorii lui Dinamo este un pas înainte.

Ați fost supărat la pauză. 

– Da. Am fost super supărat. A meritat să fim conduși în așa fel la pauză la cum am jucat. Nu e normal cum ne-am prezentat în prima repriză. Am fost supărat pe 2-3 jucători. Este o problemă dacă nu facem un pas înainte, nu putem să ajungem în top. Asta este o problemă de concentrare. Am lucrat în această săptămână și ce facem la antrenament, trebuie să facem și la meci. Problema e la noi, nu la ei, dar nu e o problemă colectivă, ci individuală, dacă 5 jucători fac bine și unul singur nu face.

„Nu am pierdut meciul pentru că Luka Cindric nu a jucat. Nu are responsabilitate în apărare”

Flensburg a câștigat un jucător, câștigător de Champions League, înaintea meciului, pe Kay Smits. Noi am pierdut un câștigător de Champions League, pe Luka Cindric. A contat mult absența?

– A contat absența și am avut doi-trei jucători care au jucat, dar nu sunt 100%. Asta este realitatea noastră. Dar nu am pierdut meciul pentru că Luka nu a jucat. Luka nu are responsabilitate în apărare. Dacă Luka Cindric e cu noi, atunci echipa e mai puternică. Dacă nu e cu noi, am pierdut un jucător bun. Daniel Stanciuc are nevoie de timp, are nevoie de experiență. Când joacă în astfel de meciuri are o problemă, e normal. În România alergăm și nu avem răbdare. Problema este că fiecare jucător are nevoie de timp. Astăzi a jucat 10 minute în atac în prima repriză. Ce a făcut? Cum a jucat? E important pentru că e în fază de formare. E altceva când jucăm un meci în Liga Zimbrilor și când jucăm aici.

Dinamo va juca duminică, 26 mai, finala mică din Final Four-ul European League împotriva învingătoarei din meciul Rhein-Neckar – Fuchse Berlin.

Xavi Pascual, după Flensburg - Dinamo 38-32

ADVERTISEMENT