Fotbal intern

Yacouba Sylla și-a fixat obiectivele la CFR Cluj: “Titlul, Cupa României și un drum lung în cupele europene”

22.07.2019 | 11:12
Yacouba Sylla sia fixat obiectivele la CFR Cluj Titlul Cupa Romaniei si un drum lung in cupele europene

După aventurile în Franța, Anglia, Belgia, Grecia, Turcia și Norvegia, mijlocașul defensiv Yacouba Sylla își declară obiectivele la CFR Cluj.

CFR Cluj și-a întărit mult echipa față de sezonul trecut, iar printre jucătorii transferați să aducă un plus de valoare lotului este și Yacouba Sylla, un fotbalist francez care a evoluat pentru naționala din Hexagon la nivel de juniori, iar acum reprezintă selecționata statului Mali.

În vârstă de 28 de  ani, Sylla are o bogată experință europeană, trecând pe la cluburi precum Aston Villa, Clermont, Rennes, Montpellier, Kayseri, Panathinaikos, Mechelen sau Stromsgodset. Fotbalistul a debutat deja în tricoul CFR-ului și și-a anunțat ambițiile vizavi de acest sezon.

“Mi-aș dori să câștig cât mai multe trofee, nu se pune problema să aleg. Când joci fotbal, îți impui mereu să câștigi tot. Vom încerca să facem eventul. Acum, cel mai important este să luăm totul pas cu pas, iar primul lucru este calificarea mai departe în turul următor al Ligii Campionilor. Fotbalul se joacă la nivel ridicat în România. Pentru CFR fiecare meci este greu, toate echipele vor să câștige contra noastră. Este o bună oportunitate pntru mine să-mi demonstrez valoarea” –Yacouba Sylla, fotbalist CFR Cluj.

Yacouba Sylla: “Am urmărit meciurile lui Dan Petrescu la Chelsea”

Sylla a dezvăluit cum a decurs povestea transferului său în Gruia și a recunoscut că numele lui Dan Petrescu a contat enorm.

“Am vorbit cu antrenorul Dan Petrescu o singură dată la telefon înainte să ajung la Cluj și mi-a explicat care este mentalitatea sa și care sunt obiectivele clubului. Îl știam dinainte să vin la echipă pentru că am urmărit câteva partide de pe vremea când el era la Chelsea. Am evoluat și eu în Anglia și știu ce carieră importantă a avut acolo. Îl respect foarte mult. A fost un jucător foarte bun! Dintre fotbaliștii români îl mai știu pe Keșeru, din perioada în care evoluam amândoi în Franța” – Yacouba Sylla, fotbalist CFR Cluj.

Fotbalistul francez nu a venit la CFR Cluj în necunoștință de cauză! Din contră! S-a interesat și a încercat să afle cât mai multe informații despre clubul cu care el speră să facă performanțe la cel mai înalt nivel în următorii ani.

“Îi știu istoria recentă, că este un club foarte important în România și că a câștigat în ultimii doi ani campionatul. Este o mare provocare pentru mine, am simțit că sunt pe aceeași lungime de undă cu președintele clubului și cu antrenorul. Am jucat mult în Europa, acum este o oportunitate de a lupta pentru trofee și în România. Orașul Cluj este foarte frumos, oamenii sunt primitori, sunt fericit că am venit aici, mai ales că n-am mai fost niciodată în România” – Yacouba Sylla, fotbalist CFR Cluj.

 Îi cheamă pe suporteri la stadion la meciul cu Maccabi

Yacouba Sylla și coechipierii săi știu că au nevoie de susținerea publicului la meciul de miercuri, cu Maccabi Tel Aviv, din prima manșă a turului secund preliminar al Ligii Campionilor. Tocmai de aceea, fotbalistul francez îi îndeamnă pe fani să vină în număr cât mai mare în Gruia.

“Fanii sunt foarte importanți. Ca jucător ai nevoie de fani pentru motivație. Atmosfera pe care ei o creează este foarte importantă pentru moralul unui fotbalist” – Yacouba Sylla, fotbalist CFR Cluj.

Oficialii campioanei au pus în vânzare biletele pentru jocul cu Maccabi, programat miercuri, 24 iulie, de la ora 21.00. Tichetele se pot achizționa atât online (în rețeaua bilete.ro, accesând link-ul https://www.bilete.ro/cfr-1907-cluj-vs-maccabi-tel-aviv/ ), cât și de la stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”. Cel mai ieftin bilet costă 10 lei (la peluză), la tribune -20 lei, iar în sectorul VIP, 60 și 80 lei. La acest meci, elevii beneficiază de intrare gratuită pe baza carnetului de elev în Tribuna 2, iar copiii sub 10 ani au acces gratuit însoțiti de un părinte.