FCSB și Universitatea Craiova se pregătesc pentru meciurile importante pe care le vor disputa joi în cupele europene. Antrenorul celor de la FC Botoșani, Leo Grozavu, a analizat la emisiunea FANATIK SUPERLIGA adversarii pe care echipele românești îi vor întâlni, Young Boys Berna și Rakow Czestochowa.
FCSB a debutat cu un succes în faza ligii din Europa League, 1-0 pe terenul olandezilor de la Go Ahead Eagles, iar joi, de la ora 19:45, va evolua pe Arena Națională contra celor de la Young Boys. De cealaltă parte, Universitatea Craiova va lua startul în grupa de Conference League cu un duel în deplasare, contra polonezilor de la Rakow, care va începe la ora 22:00.
Leo Grozavu, antrenorul celor de la FC Botoșani, a vorbit la emisiunea FANATIK SUPERLIGA despre echipele românești implicate în Europa. „E important ca echipele românești angrenate în cupele europene să facă rezultate. Un an întreg pentru asta ne batem, să ajungem acolo. Trebuie să facem față în Europa, acolo este măsura a ceea ce facem. Dacă reușim să trecem de cei care joacă în Europa, înseamnă că devenim și noi competitivi. Dacă nu facem față în Europa, rămânem doar cu orgoliile noastre din țară și, din punctul meu de vedere, nu o să progresăm. Europa progresează și noi batem pasul pe loc.
Sunt două meciuri grele. FCSB va avea o partidă dificilă cu Young Boys, am văzut în iarnă, în cantonamentul din Antalya, un joc de-al lor. Sunt o echipă agresivă, jucători atletici, un fotbal bazat pe un joc direct, anglo-saxon. Rakow are și un reprezentant de-al nostru, Racovițan. Nu va fi o partidă facilă pentru Craiova. Fotbalul polonez a progresat foarte mult, cel puțin la nivel fizic, sunt o echipă puternică, care joacă foarte bărbătește, iar noi când întâlnim astfel de adversari avem probleme în general”, a afirmat tehnicianul.
Învinsă clar de Panathinaikos la debutul în Europa League, Young Boys s-a revanșat în campionat, unde a trecut cu 4-2 de cei de la Thun. Meciul a avut o desfășurare incredibilă, scorul la pauză fiind 0-0. Adversara FCSB-ului a fost condusă cu 1-0 și egalată la 2, dar a reușit să puncteze de două ori în ultimul sfert de oră.
În Polonia, Rakow a jucat pe terenul celor de la Widzew Lodz și a reușit să obțină o victorie dramatică, scor 1-0, unicul gol fiind marcat în prelungiri. Echipa lui Bogdan Racovițan a întrerupt o serie de patru meciuri la rând fără victorie în campionat și a primit o infuzie de moral înainte de duelul cu Universitatea Craiova.