Fotbal international

Noul Kylian Mbappe vine din Germania! Diamantul Borussiei Dortmund, 6 goluri într-un meci la doar 14 ani

12.08.2019 | 16:04
Noul Kylian Mbappe vine din Germania Diamantul Borussiei Dortmund 6 goluri intrun meci la doar 14 ani

Noul Kylian Mbappe vine din Germania. Youssoufa Moukoko, jucătorul minune al Borussiei Dortmund, care abia în noiembrie va împlini 14 ani, a debutat la echipa dee tineret a clubului. Și ce debut a putut avea fotbalistul african e chiar de poveste. Pentru că așa ceva e de domeniul fanteziei, când te gândești că vorbești de un copil care nu are decât 14 ani.

Youssoufa Moukoko, noul Kylian Mbappe. Vezi câte goluri a putut marca într-un meci

Youssoufa Moukoko i-a lăsat cu gura căscată pe cei prezenți la prima sa apariție în tricoul echipei de tineret a Borussiei pentru că a marcat nu mai puțin de șase goluri! Mai mult, showul nu a avut loc în fața propriilor suporteri, ci într-un meci jucat la Wuppertaler. Scorul cu care au câștigat galben-negrii este de-a dreptul halucinant: 9-2 și șase dintre goluri au fost opera celui care abia juca primul meci la acest nivel!

Antrenorul lui, cunoscutul Michael Skibbe, e convins că are în față un jucător de excepție, care poate realiza lucruri ieșite din comun și care sigur va deveni nu peste mult timp unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului, dacă va fi ferit de accidentări. “Este talent pur, un jucător pur și simplu excepțional și sunt convins că va ajunge foarte departe, pentru că este profesionist sută la sută și foarte credincios, rugăciunea nelipsind niciodată din ritualul zilnic.”

Yousouffa Mokoko este dublu campion cu Borussia U17, marcând în doi ani 90 de goluri și acum șase la debutul în echipa de tineret, într-un singur meci

Contract fabulos cu gigantul Nike

Tocmai din acest motiv conducătorii Borussiei au decis să îl aducă la echipa de tineret, acolo, unde evident toți coechipierii sunt mai mari ca el. În cele două stagiuni anterioare cu echipa U17 a clubului, a marcat nu mai puțin de 40 de goluri în primul sezon și 50 în al doilea. Cifre efectiv de pe o altă planetă, care fac  din Youssoufa Moukoko un nume despre care deja marile cluburi vorbesc intens, însă Borussia nici nu vrea să audă de vânzarea lui.

Calitățile sale l-au adus pe tânărul african cu naționalitate germană și în atenția gigantului de echipament sportiv Nike. Acesta s-a convins repede că s-a născut o marea stea în fotbal și i-a oferit încă de la 14 ani un contract pe un deceniu, pentru care, deși nu are încă salariu ca fotbalist la Dortmund, puștiul și familia sa vor încasa în această perioadă frumoasa sumă de 10 milioane dolari.