Life

Zanni de la Survivor România, mărturii cutremurătoare despre copilăria în orfelinat. Prin ce a trecut tânărul

04.03.2021 | 17:12
Zanni de la Survivor Romania marturii cutremuratoare despre copilaria in orfelinat Prin ce a trecut tanarul
ADVERTISEMENT

Zanni de la Survivor România a avut parte de o copilărie cumplită, artistul amintindu-și niște episoade cutremurătoare din perioada în care a stat la orfelinat. Vedeta a trecut prin multe până la 23 de ani, mărturiile sale fiind de-a dreptul șocante. 

Fostul concurent din emisiunea culinară „Chefi la cuțite”, difuzată la Antena 1, își amintește că era ca un animal în anii adolescenței și mai ales, foarte suspicios în legătură cu tot ce se întâmpla în jurul său pentru că nu înțelegea nimic din ce se petrecea.

ADVERTISEMENT

Artistul a crescut în mai multe centre și orfelinate, fără să i se spună unde merge sau de ce. Zanni a trecut prin clipe groaznice, fiind bătut de băieți mai mari, mărturisind că nu avea niciun prieten căruia să-i spună ce simte sau ce crede.

Zanni de la Survivor România, dezvăluiri șocante despre copilărie

„Până la șase ani nu știam ce se întâmplă cu viața mea, eram ca un animal. Îmi amintesc că au venit la un moment dat cu un tort și nu înțelegeam de ce toată lumea cânta. Nu știam că este ziua mea, că o dată pe an se sărbătorește, nu știam ce înseamnă zi de naștere.

ADVERTISEMENT

Nu știam că sunt băiat, ne băgau la dușuri pe toți. A fost teribil. Când am mers în alt centru, oamenii de acolo au început să mă învețe diverse lucruri pe care nu le știam. Ei au văzut că eram ca un animal. Miroseam tot ce primeam.

Nu înțelegeam niciodată dacă o să iau sau nu bătaie pentru ceva. Nu știam cum sunt regulile cu mesele. Știam doar că îmi este foame și așteptam să ni se dea ceva de mâncare. Nu a fost greu sau ușor, pentru că nu știam altfel.

ADVERTISEMENT

Eram neînțeles de toată lumea. Eram bătuți de cei mai mari. Nu aveam libertatea să mă joc, nu aveam prieteni. Aici am stat de la 6 până la 14 ani, când m-au dat afară, ca pe un câine. Mi-au dat o geantă, să îmi pun câteva haine, și gata!

De acolo am plecat la un alt centru, care te primea cu condiția să continui școala. Am fost la școală până m-au dat afară și de acolo, după doi, trei ani. Nici nu m-au anunțat. Mi-au spus să plec”, a declarat Zanni într-un interviu pentru viva.ro.

ADVERTISEMENT

Faimosul de la Survivor România 2021 a dezvăluit că nu a făcut niciun demers pentru a-și cunoaște părinții, deși pe mama sa a văzut-o de 2-3 ori atunci când era mic. Protejatul lui Alex Velea consideră că nu a fost un copil dorit de familia sa, de aceea a fost lăsat în orfelinat.

Zannidache Hubert Edmond, pe numele său complet, a mărturisit că are momente în care și-ar dori să fie căutat de femeia care l-a adus pe lume, mai ales că își amintește chipul ei destul de bine. Tânărul a fost abandonat de cei dragi, părinții săi alegând să plece în Grecia.

ADVERTISEMENT