Potrivit Boardingpass.ro, ultimul zbor regulat între cele două aeroporturi va fi operat pe 25 octombrie 2024, conform datelor din sistemul de rezervări. Momentan, Wizz Air zboară între București și Geneva cu o frecvență destul de redusă, de trei zboruri pe săptămână.
Zborurile sunt planificate în fiecare zi de miercuri, vineri și duminică. Potrivit sursei citate, motivul pentru care compania a renunțat la ruta care leagă Capitala României de al 2-lea cel mai mare oraș din Elveția este necunoscut.
Mai mult, nu există nicio informație că Wizz Air ar intenționa să reia zboruri comerciale regulate între București și Geneva în viitor. Mai trebuie menționat că Wizz Air va suspenda în același timp și zborurile dintre Geneva și Sofia (Bulgaria).
Așadar, nu doar bucureștenii, ci și locuitorii capitalei Bulgariei vor avea de suferit, dacă își doresc să călătorească spre Geneva. Cu toate acestea, Wizz Air va continua să zboare din București spre Basel, oraș situat la 260 de kilometri de Geneva, precum și spre aeroportul din Lyon (Franța).
În de la începutul acestui an, specialiștii din domeniul aviației au aflat că Wizz Air va suspenda peste 20 de curse din vară, fiind vizate aeroporturile București, Cluj, Iași, Târgu Mureș, Timișoara și Craiova. Unele dintre curse erau de fapt suspendate de la finalul anului 2023, astfel că Wizz Air a decis să nu le mai reia.
Mai mult, probabil din motive care țin de profitabilitate, Wizz Air a decis să reducă considerabil frecvența cu care a operat alte zeci de rute. Așadar, zborurile care au fost anulate la început de 2024 care afectează Capitala au fost București – Praga (Cehia), București – Preveza (Grecia), București – Skiatos (Grecia), București – Jeddah (Arabia Saudit) și București – Luxemburg.
Pe lângă aceste zboruri, mai sunt menționate și zborurile de pe Aeroportul Cluj-Napoca, mai exact legăturile directe cu orașele Viena (Austria), Berlin (Germania), Lyon (Franța), Antalya (Turcia), Malta (Malta), Abu Dhabi (Emiratele Arabe), Birmingham (Marea Britanie), Liverpool (Marea Britanie).
Pentru locuitorii din Craiova, veștile au fost că Wizz Air a suspendat zborurile care leagă acest oraș de Paris (Franța), Dortmund (Germania), Barcelona (Spania) și Madrid (Spania). Alte zboruri anulate au fost Iași – Santorini (Grecia), Timișoara – Frankfurt (Germania) sau Târgu Mureș – Dortmund (Germania) și Memmingen (Germania).
Desigur, în ultima săptămână Wizz Air a anulat zborurile spre zona de conflict Israel – Liban, astfel că cel mai probabil aceste zboruri vor fi reluate doar după ce situația în zonă se va stabiliza. Din păcate nu există un orizont de timp pentru acest lucru.