News

Zece adolescenți din Vaslui participanți la un majorat la Costinești, depistați cu Covid-19. Au fost internați la spital

06.08.2020 | 11:34
Zece adolescenti din Vaslui participanti la un majorat la Costinesti depistati cu Covid19 Au fost internati la spital
ADVERTISEMENT

Zece adolescenții din județul Vaslui care au participat la un majorat în stațiunea Costinești au fost depistați pozitiv cu Covid-19.

În weekendul trecut, aceștia au luat parte, alături de alte câteva zeci de tineri, la un majorat al unei fete din zonă.

ADVERTISEMENT

Ulterior, chiar sărbătorita, fiica unor angajați ai Ambulanței Vaslui, a fost testată pozitiv cu noul coronavirus.

Zece adolescenții din Vaslui care au luat parte la un majorat la Costinești, depistați cu Covid-19

Focarul de Covid-19 al tinerilor din Vaslui are originea în ultimul weekend, atunci când fata unor angajați ai Ambulanței Vaslui a plecat împreună cu 29 de prieteni pe litoral să își serbeze majoratul.

ADVERTISEMENT

Înainte de deplasare, părinții au decis să-i facă un test pentru noul coronavirus, însă aceasta nu a mai așteptat rezultatul și a plecat cu trenul, cu prietenii, la Costinești. După toată petrecerea, luni, a venit și rezultatul testului, care era pozitiv.

În tot acest timp, unii dintre tinerii din grupul de petrecăreți au început să aibă simptome. Primii 17 au fost duși direct la Spitalul din Bârlad. 10 dintre aceștia au fost confirmați cu SARS-CoV2.

ADVERTISEMENT

Conform Agerpres, tinerii infectați au fost aduşi de pe litoral cu autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui și sunt internați la spitalul din Bârlad.

Numărul celor infectați ar putea crește: se așteaptă rezultatele pentru alte 12 persoane

Conform celor de la DSP Vaslui, în acest moment se aşteaptă rezultatele testelor pentru alţi 12 adolescenţi care au intrat în contact cu tânăra depistată cu noul coronavirus.

ADVERTISEMENT

”La cererea Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui şi în urma analizei Comandamentului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Vaslui, ISU a deplasat două autospeciale pentru a reloca de pe litoral un grup de tineri despre care ar exista indicii că ar fi contacţi direcţi ai unei persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV 2.

Miercuri dimineaţă au sosit la Bârlad un număr de 17 copii care au fost testaţi, câţiva dintre ei fiind simptomatici. Un microbuz trimis de ISU Vaslui a adus în cursul zilei de miercuri încă 12 copii care au fost duşi la spitalul din Bârlad”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

În această situație, DSP Vaslui, în colaborare cu DSP Constanţa, derulează o anchetă epidemiologică.

ADVERTISEMENT