Zece ani fără Adrian Păunescu: „Și mort sunt mai puternic decât dușmanii mei vii!”

Se împlinesc 10 ani, de când Adrian Păunescu a plecat în altă lume, dar, înainte de a-și lua „adio” a prevestit: „Eu și mort sunt mai puternic decât în anii mei, vii!”. Fiul artistului, Andrei Păunescu, a vorbit, ÎN EXCLUSIVITATE pentru FANATIK, despre ce reprezintă, astăzi, amintirea vie a poetului.

La 10 noiembrie 2010, poetul, prozatorul, gazetarul, politicianul, părintele „Cenaclului Flacăra” și omul Adrian Păunescu a trecut la cele veșnice. Metaforic vorbind, Păunescu este un „trust” în sinele său. Fiul său, Andrei, îi duce mai departe munca și suferința. „La 10 ani de la trecerea sa, Adrian Păunescu se vede exact cum a creat el. O spun fără falsă modestie, pentru că nu modestia îl caracteriza. El zicea așa: ‘Eu și mort sunt mai puternic decât dușmanii mei, vii’ ”, și-a început povestea Andrei.

Apoi, fiul artistului, a argumentat: „Într-un fel, așa este, pentru că lucrurile pe care tata le-a susținut, nu doar poetic, ci și practic în societatea românească, se confirmă astăzi. Iată pericolul în care se află țara și agresarea noastră, care vine din toate părțile… Dinspre economie, dinspre fostele imperii care vor să se recreeze și așa mai departe… Dar, mai ales, pericolul vine din îndepărtarea de suflet și de părinți!”.

Andrei Păunescu, la 10 ani de la plecarea lui Adrian Păunescu: „Tata este viu, ca o sămânță care așteaptă ani și rămâne plină de viață!”

Poezia este o explozie! E o stare febrilă, e ca și cum stelele au început să se lege între ele prin oase lungi și subțiri… Asta a făcut și continuă să facă Păunescu, indiferent de părerile unora sau ale altora. Andrei Păunescu a întărit această afirmație: „Din punctul de vedere al prezenței sale directe, care aduna valori, crea audiență la televizor sau strângea zeci de mii de oameni pe stadioane, tata nu mai e atât de prezent. Dar Adrian Păunescu este viu, ca o sămânță care așteaptă ani, chiar zeci de ani și rămâne la fel de plină de viață!”

Digi24.ro

Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

Am fost curioși să aflăm care este cea mai importantă parte a testamentului artistic și uman al lui Adrian Păunescu și dacă Andrei, noul cap al familiei, s-a gândit să-i calce pe urme tatălui său și în ceea ce privește activitatea politică.

„Tata și-a dezvăluit testamentul politic încă de când era foarte tânăr și când nu credea că moartea este posibilă, deși în atâtea poezii și în atâtea luări de cuvânt o amintea, ca pe singura noastră variantă sigură. Încă de atunci spunea că vrea să fie îngropat cu spatele la est și că își dorește să acopere cei doi metri de pământ românesc, astfel încât gândurile lui să fie ținute minte”, a precizat fiul artistului.

Adrian Păunescu: „Până la capăt cu poporul meu! Așa să mă ajute Dumnezeu!”

Andrei Păunescu ne-a mărturisit că, în ultimii ani ai vieții, poetul era urmărit de o formulă pe care o spunea la toate adunările publice și cu care își încheia fiecare discurs: „Până la capăt cu poporul meu! Așa să mă ajute Dumnezeu!”. Asta spunea, în orice situație în care era vorba despre România!”.

Artistul cuvintelor este asemenea unui sculptor. Ca Brâncuși, care a intrat din propria sa piatră, în orizont… Despre poezia lui Adrian Păunescu, Andrei a vorbit aproape pe nerăsuflate: „Poemele sunt nemuritoare. Și versurile lui pentru părinți, ‘Rugă pentru părinți’, ‘Repetabila povară’ sau ‘Haide mamă, haide tată’… La fel, sunt nemuritoare poezia de dragoste și marile cântece care s-au făcut pe versurile sale, precum ‘Nebun de alb’, ‘La adio’, ‘Iubire fără acte’ etc. El a lăsat un testament explicit, nu la notar, bineînțeles, ci un testament indirect, prin marea lui poezie, care și astăzi e rostită, ori conștient, ori fără să i se știe autorul…”

Digisport.ro

"Bijuteria" de 44 de milioane € de la Cluj-Napoca, transformată în mall. FOTO Noul proiect spectaculos

10 ani de procese, între familia lui Andrei și fiica nelegitimă a poetului

Andrei Păunescu nu evită, în general, subiectele delicate și n-a făcut-o nici de această dată. Este cunoscut faptul că, de mai mulți ani, familia artistului este ținta unor procese, intentate de fiica nelegitimă a poetului, Andreea Bârlea. Aceasta revendică o parte din averea familiei, deși, din câte se pare, n-a fost deloc prezentă în viața tatălui său. Uneori, pofta pentru ce nu ți se cuvine tinde să semene cu un soi de moluscă de piatră. Asta, metaforic vorbind, pentru că în anumite situații este obligatoriu să se pronunțe instanțele „reci” și fruste.

„În privința testamentului direct, știți foarte bine că, de 10 ani, ne găsim în centrul unui proces ridicol, pe care îl hrănesc cei care au intrat în familie și care, dacă ar fi venit cu o zi înainte să moară tata, lucrurile erau rezolvate. Însă, au apărut la o zi după plecarea tatălui meu la cele sfinte, ca niște vulturi, ca să pună mâna pe moștenirea fizică a lui Adrian Păunescu. Asta, de parcă Adrian Păunescu asta ar fi lăsat, esențial, niște metri pătrați… Când colo, el a lăsat ceea ce se vede în cultură!”, a „tunat” fiul artistului.

Andrei este și el un truditor pe brazda artelor. Cântă, scrie, predă, are grijă de memoria tatălui, dar spune că nu vrea, în niciun chip, să fie asimilat cu un individ predestinat să-și copieze părintele: „Eu nu calc pe urmele nimănui, dar, în timpul unei mari părți din viața mea, urmele tatălui au fost atât de mari, încât eu am fost fericit că pot să-l însoțesc la Cenaclul Flacăra, la televiziune, la radio sau în presa scrisă și chiar în viața universitară. Ce a fost propriu și pentru mine din urmele lui am continuat, ce nu s-a putut continua, nu am făcut. Un geniu nu poate fi „continuat”. Cu talentul te naști, geniul nu se învață!”.

„Cenaclul Flacăra nu are cum să moară!”

Evident, subiectul Cenaclului Flacăra nu putea fi ocolit. Nici chiar pe timp de pandemie, când scenele sunt închise, iar porțile sălilor de concerte, zăvorâte. Nici măcar stadioanele, unde Adrian Păunescu n-a fost, niciodată, uitat și unde aduna zeci de mii de suflete sub un singur steag, cel al culturii naționale, nu s-au deschis, iar Andrei Păunescu este trist, din pricina acestui fenomen.

„Sunt însă fericit că am avut șansa ca oamenii să mă împingă cumva, să-mi ceară mie și colegilor din Cenaclul Flacăra, în ultimii ani, să refacem din această instituție ceva puternic și „foarte” viu. Acum, dacă nu venea pandemia peste noi, ne-am fi găsit în toiul pregătirilor pentru a patra Sala Palatului arhiplină, la rând. Iar asta s-ar fi petrecut dincolo de zecile, sutele de spectacole susținute în țară și în diaspora, unde am fost în ultimii ani. Dar, dacă ne va ajuta viața, Cenaclul n-are cum să moară. Și chiar dacă nu vom mai fi noi, ideea de Cenaclu Flacăra va rămâne în cultura națională”, este convins Păunescu junior.

Un proiect uriaș, pe timp de pandemie: „Combinatul Păunescu merge înainte! Pregătesc un pachet cultural cu filmări inedite!”

Spre deosebire de alți artiști, Andrei nu s-a grăbit să organizeze concerte online: „În toată această perioadă de izolare, am avut o mare reținere să facem evenimente din bucătărie, transmisii disperate din sufragerie, clipuri peste clipuri…. Parcă m-am simțit nelalocul meu să fac așa ceva… Știu, trebuie să ne acomodăm și cu astfel de soluții, atât timp cât nu vom mai putea ține spectacole, dar o vom face atunci când va fi timpul. Ne pare rău că noiembrie nu va mai fi o lună cu evenimente de dimensiuni uriașe, dar este mai potrivită o tăcere sinceră, decât strigătele false. Însă, de asemenea, îi apreciez pe cei care reușesc să facă produse frumoase, în cultură, în mass media, pe internet”.

Cu toate acestea, fiul lui Adrian Păunescu are gânduri mari. „Dacă tot stau izolat, m-am gândit ca, în această perioadă, să pregătesc niște filme din uriașa arhivă care s-a strâns de-a lungul deceniilor. Aceasta conține filmări despre Cenaclul Flacăra, cu Adrian Păunescu pe scenă, dar și materiale video referitoare la viața noastră de familie și la luptătorul Păunescu. Nu uitați că, în 1992, am fost împreună pe frontul din Transnistria. Așadar, pregătesc un mare pachet de cultură. Combinatul „Păunescu” merge înainte!”, ne-a asigurat Andrei.

Imagini noi, de la ferma lui Gheorghe Zamfir și dialoguri cu Nicu Ceaușescu

Chiar dacă proiectul său este departe de a fi finalizat, Andrei Păunescu a făcut publice o parte dintre surprizele pe care urmează să ni le ofere. Sunt momente de dărnicie, de prietenie, în care Lumina cade pe Pământ, ca un balon istoric…

„Sunt întâlnirile tatălui meu de la ferma lui Gheorghe Zamfir din Franța, unde am filmat înainte de 1995, înainte ca acest geniu să se repatrieze. De asemenea, am imortalizat drumurile pe frontul din Transnistria, întâlnirile cu scriitorii, cu artiști precum Doina și Ion Aldea Teodorovici, discuțiile de la Jilava, cu liderii comuniști închiși, precum și ore întregi de dialoguri cu Nicu Ceaușescu, pe care le-am filmat chiar eu”, ne-a declarat, în exclusivitate, Andrei Păunescu.

10 ani grei, pentru un „șomer forțat al scenei”

Înafară de pierderea surorii sale mai mari, Ioana, la un an după trecerea la cele veșnice a tatălui său și de pierderea mamei sale, după încă un an, Andrei Păunescu a rămas în picioare. Viața și-a croit drumul înainte: „Cei care am rămas în viață ne-am înmulțit, am considerat că trebuie să creștem familia mai departe. Sora mea, Ana Maria, ține, în continuare, revista „Flacăra”, cu o mare încăpățânare și pricepere, în timp ce își crește și fetița, care are deja patru ani. Eu îmi văd de muncă și, în același timp, o cresc pe Adriana mea, care are șase ani”.

Fost cadru didactic, fiul poetului a fost, însă, nevoit să renunțe, cel puțin temporar, la acest „job”. „Din păcate, catedra pe care am avut-o la Facultatea de Jurnalism, timp de 20 de ani, s-a desființat și acum nu sunt doar un șomer forțat al scenei, pentru că nu au loc spectacole, dar am întrerupt și viața universitară. Însă, toate vin la timpul lor. Poate că era cazul să sap în minereul de diamant, deși „diamant” e puțin spus, mai bine zis în mina necuantificabilă valoric a familiei mele, ca să ofer lumii, peste un timp, niște filme senzaționale”, este convins Andrei.

Problema manuscriselor nepublicate rămâne delicată

Chestiunea manuscriselor încă nepublicate rămâne, din păcate, în picioare, din pricina acțiunilor în justiție prin care este nevoită să treacă familia Păunescu.

„Acel proces sinistru și rușinos care ni s-a intentat, de parcă noi am putea ascunde ceva din averea fizică a lui Adrian Păunescu, a fost rezultatul temerilor celor care ne-au dat în judecată, susținând că ascundem averile, deși tata, fiind parlamentar, și-a făcut publică avere, în trei rânduri. Manuscisele lui sunt obiecte de notariat, de inventar, din pricina unora care habar n-au avut de ele. Nu au scris o poezie cu Adrian Păunescu… Când se va lămuri și această problemă, probabil că vom descoperi suficiente lucrări pentru a publica și textele inedite. Dar, deocamdată, totul este blocat, pentru că frustrările și ura celor care nu au avut puterea să vină lângă tata când era viu, pentru că era prea complicat, ne opresc să facem ce am făcut o viață alături de el, adică să-i publicăm cărțile, să vă oferim muzica și toate cele pe care le-a făcut, cu noi alături de el”, ne-a explicat fiul marelui poet.

De altfel, puțină lume știe că Adrian Păunescu are și câteva scrieri în proză, care nu au văzut lumina tiparului, precum și o serie de poezii rămase, pe lângă volumele apărute până în 2010. În plus, există discursurile sale parlamentare, ținute în România, dar și la Strassbourg, ca de altfel și opera sa jurnalistică, răsfirată prin paginile multor publicații, și care va putea fi oferită publicului larg, sperăm, nu peste multă vreme.

Vechii prieteni se strângeau la Festivalul Național „Adrian Păunescu”, de la Craiova

Apropiații lui Adrian Păunescu nu l-au uitat pe acesta, nici după atâția ani. Andrei Păunescu i-a ținut și el, aproape: „Eu am rămas în legătură cu mulți dintre artiștii cu care am făcut sute de evenimente, cu ziariști etc. Interesant este faptul că oameni care nu l-au iubit pe Adrian Păunescu în timpul vieții l-au descoperit acum și au înțeles ce șansă au ratat, atunci când îl urau sau nu-l studiau profund. Din păcate, însă, au și plecat „dincolo” atâția mari cântăreți ai Cenaclului Flacăra și jurnaliști de calibru…”

În Craiova atât de dragă poetului, an de an, până în momentul izbucnirii pandemiei, Adrian Păunescu a fost omagiat așa cum se cuvine, la scenă deschisă.

„Pot afirma că Festivalul Național „Adrian Păunescu” de la Craiova, care se ține anual de vreo șapte ani, s-a bucurat de o mulțime de oameni de valoare. A fost, la fiecare ediție, o adunare culturală uriașă, care a reunit scriitori, cântăreți, plasticieni. Unii dintre domniile lor fac parte din familia noastră de decenii, de când lucram cu tatăl meu. Bine că am filmat și că am păstrat aceste imagini, care nu sunt doar niște amintiri cu mese festive, cu torturi, ci reprezintă valori uriașe! Sunt amestecuri de Cenaclu, cu interviuri, dialoguri, viață de familie și preocupare pentru soarta țării și a condiției umane”, a detaliat interlocutorul nostru.

„Nu mă mai urmăriți! Eu spun lucrurile pe scenă, nu în dormitor!”

Evident, există tentația jurnalistului de a afla „ce nu se știe despre Adrian Păunescu ”. Fiul său a răspuns, glumind… serios: „Ei, nu pot să-ți răspund. În primul rând, nu știu ce… nu se știe despre el. Îți răspund la această întrebare după ce îmi spui tu ce se știe despre Adrian Păunescu. Și atunci voi face diferența… Pot să-ți povestesc că, în perioada 1970 – 1980, când tata era urmărit de Securitate, pentru că, vezi Doamne, vroia să-l răstoarne pe Ceaușescu, ridicând stadioanele, le spunea securiștilor, în mod public: „Nu mă mai urmăriți, pentru că eu spun cele mai dure și periculoase lucruri pe scenă sau în fața tuturor și nu în dormitor”. Dar asta nu i-a oprit pe securiști să-l urmărească. Așadar, tatăl meu a făcut lumină în jurul său, în văzul lumii”.

Dar secretele care țin de intimitatea artistului continuă să iasă la iveală. Adrian Păunescu a fost un om credincios, dar a simțit credința în felul său. Fiecare dintre noi îl percepem pe Dumnezeu în felul nostru, deși El este același pentru toți…

„Tata recunoștea că nu este un om smerit, iar ctitorirea Catedralei de la Târgu Mureș, pe care a luat-o de la stadiul de fundație lăsată în ruină și a adus-o, în câțiva ani, la stadiul de uriaș spațiu al credincioșilor din acele locuri, care nu aveau o biserică în zona lor, a făcut-o, ca și în cazul altor lucruri, recunoscându-și lipsa de smerenie. Spunea „domnule, eu fac bine și vreau să se știe. Nu-mi place să fiu anonim, pentru că, dacă oamenii mă apreciază și știu ceea ce fac, sunt motivat să muncesc și mai cu folos”, a completat Andrei Păunescu.

La final, fiul autorului celebrelor poeme „Totuși Iubirea”, „Rezervația de zimbri” și „Repetabila povară”, a simțit nevoia să glumească: „Din câte știu, copii „noi” nu a mai avut tata, pentru că, altfel, apăreau în acești 10 ani. Dar, niciodată nu-i târziu… Poezii noi există, dar copiii „noi” care au intrat în familie nu ne lasă să trăim normal. Ceea ce nu se știe despre Adrian Păunescu reprezintă, de fapt, ceea ce dețin eu. Sunt aceste sute de episoade de viață, pe care le-am filmat și pe care le pregătesc pentru perioada următoare. Veți întâni personalități uriașe…”.

Discuția noastră s-a încheiat. Adrian Păunescu este, însă, aici, deși… paradoxal sau nu, ne lipsește. În lagărul acestui dor romantic, reporterul își imaginează viața ca pe un dar uriaș, de care se bucură numai cel care nu are atrofiat organul numit „a vrea cu ardoare ”…