FANATIK a contactat-o pe Irina Margareta Nistor pentru a afla ce recomandări are pentru dumneavoastră din lunga listă de filme oferită Netflix, omniprezent ca devastatorul coronavirus în ultima perioadă de pandemie, în mai toate casele.
Cunoscutul critic de film Irina Margareta Nistor este „vocea” care a tradus peste 3.000 de filme aduse subversiv din „putredul capitalism occidental” și văzute „cu fereală” în lungi nopți de video-maraton, în ultimii ani ai regimului comunist dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.
În această perioadă de izolare impusă de pandemia ucigătoare cu Covid-19, în care statul în casă poate provoca disconfort, dacă nu chiar afecțiuni de ordin psihic, televizorul este, pentru majoritatea „prizonierilor”, cel mai bun prieten.
FANATIK vă oferă o alternativă în exclusivitate: recomandările super-specializate ale Irinei Margareta Nistor. 10 super-filme „must” de văzut pe Netflix. Așa că stați în casă și uitați-vă la televizor! Vizionare plăcută!
Regia: Gary Winick. Distribuție: Amanda Seyfried, Vanessa Redgrave, Gael García Bernal, Franco Nero, Christopher Egan, Luisa Ranieri.
Unul dintre cele mai romantice filme, care se petrece în Italia (interzisă turiștilor deocamdată, deci un motiv în plus de a o…. „cinevizita”!) și care are inclusă și o poveste adevărată de iubire, la propriu!, care durează de o viață, după ce au jucat împreună în muzicalul „Camelot” (1967!): idila dintre Vanessa Redgrave și Franco Nero. Oficializată în 2006.
Regia: Rob Reiner. Distribuție: Jennifer Aniston, Shirley MacLaine, Kevin Costner, Mark Ruffalo, Mena Suvari, Jennifer Taylor, Kathy Bates, Richard Jenkins.
Încă un scenariu pornit de la o întâmplare adevărată. Și anume sursa de inspirație a peliculei cult „Absolventul”(din 1967, cu Dustin Hoffman), cu celebra melodie „Mrs Robinson” (alias Anne Bancroft). Care, între noi fiind vorba, tare s-ar mai potrivi cuplului prezidențial Macron… Pe deasupra, și distribuția este una plină de farmec în sine: Kevin Costner, Shirley MacLaine și Jennifer Aniston strălucesc!
Regia: Jean-Marc Vallée. Distribuție: Emily Blunt, Rupert Friend, Paul Bettany, Miranda Richardson, Mark Strong, Jim Broadbent, Michiel Huisman, Rachael Stirling.
„Tânăra Victoria”, interpretată de senzuala Emily Blunt, reconstituie începutul vieții uneia dintre cele mai longevive regine a Marii Britanii, întrecute recent doar de actuala regină, Elisabeta a- II-a. Albert, prințul consort este Rupert Friend (când se va putea din nou călători, nu ocoliți Muzeul V&A, Victoria and Albert Museum, din Londra, unul dintre cele mai mari muzee de arte decorative și design din lume, cu peste 4,5 milioane de exponate!). Nu este neapărat un film istoric, ci mai degrabă o poveste de dragoste bazată pe personaje reale.
Regia: Stephen Frears. Distribuție: Judi Dench, Ali Fazal, Olivia Williams, Michael Gambon, Simon Callow.
„Victoria și Abdul” este presupusa iubire secretă a aceleași regine Victoria, văduvă între timp și jucată magistral de Dame Judi Dench, într-o complicată… îndrăgosteală cu indianul Adbul Karim (Ali Fazal), împiedicată de un protocol regal extrem de sever.
Regia: Joe Wright. Distribuție: Gary Oldman, Lily James, Kristin Scott Thomas, David Strathairn, Ben Mendelsohn și… Adolf Hitler (el însuși în imagini de arhivă)!
„Ziua decisivă” este povestea reală a lui Winston Churchill (genial întruchipat de Gary Oldman) în cel mai dificil moment al carierei sale politice, încununată ca prim-ministru, când, ca și în zilele noastre, trebuia o mobilizare exemplară împotriva inamicului, pe atunci Germania nazistă, Al Treilea Reich al lui Adolf Hitler, el însuși „personaj” în film.
Regia: Antongiulio Panizzi. Distribuție: Silvio Berlusconi, Alan Friedman (în propriile „roluri”!)
Silvio Berlusconi a fost și rămâne un politician controversat , dar, iată, și un personaj de film. Pentru a-l înțelege mai bine și a-i descoperi, în afară de bogata viață amoroasă, și pe cea de om de afaceri, om politic, inclusiv prietenia cu Vladimir Putin, merită vizionate cele 100 de minute de dezvăluiri făcute de Berlusconi lui Alan Friedman. Titlul face o aluzie subliminală și la celebrul cântec numit la fel, cel mai adesea interpretat de Frank Sinatra. Considerat un om al Mafiei și el….
Regia: Julia Reichert, Steven Bognar. Distribuție: Michelle și Barack Obama, Julia Reichert, Sherrod Brown, Junming ‘Jimmy’ Wang, Robert Allen, Dave Burrows, Austin Cole (toți în roluri de… ei înșiși!)
„Fabrica americană” este un documentar susținut de soții Michelle și Barack Obama, premiat cu Oscar în februarie, la secțiunea „Film documentar”, despre venirea chinezilor în SUA, mult înaintea… virusului ucigaș, cu afaceri, dar și cu stilul de lucru comunist. Ceea ce ar fi trebuit să pună lumea pe gânduri mai demult…
„O poveste adevărată îţi oferă şansa de a înţelege mai bine viaţa altcuiva. Te poate ajuta să găseşti elemente comune. Acesta este motivul pentru care Michelle şi cu mine am fost atraşi de acest subiect” – Barack Obama
Regia: Steven Soderbergh. Distribuție: Meryl Streep, Gary Oldman, Antonio Banderas, Sharon Stone, David Schwimmer
Distribuție atrăgătoare pentru povestea unei văduve „văduvite” și de banii de asigurare de doi avocați oneroși, specializați în tăinuirea banilor celor foarte bogați.
„Lecție” despre cum se pot recupera banii pe o asigurare și câte secrete se ascund în paragrafele scrise mărunt prin contracte de tot felul. Sau, cum se spunea, pe vremuri: Atenție la neatenție. Mai ales acum!
Regia: Rob Reiner. Distribuție: Jack Nicholson, Morgan Freeman, Rob Morrow, Sean Hayes, Noel Gugliemi, Serena Reeder, Rowena King.
„Monștrii sacri” Jack Nicholson și Morgan Freeman spre finalul… final, despre ce ar vrea să apuce să facă în viața asta. Sugestii pentru după pandemie. Ajută să nu vă deprimați și să vă dea idei despre ce n-ați avut vreme sau curaj să faceți. Și cu siguranță veți aștepta cu alt moral finalul crizei actuale. Mai ales că, pentru cei care scapă cu bine din pandemia asta de coronavirus, zilele nu le sunt numărate!
Regia: Steven Spielberg. Distribuție: Tom Hanks, Catherine Zeta-Jones, Zoe Saldana, Stanley Tucci, Diego Luna.
Distribuție minunată, în frunte cu recuperat-vindecatul de coronavirus Tom Hanks. Pun pariu că vă e dor de o… cursă aeriană! Măcar de retrăit emoția așteptării, mutată din… terminal pe ecranul din… sufragerie, dormitor sau chiar bucătărie!
Rămas într-un „no man’ s land”, pe aeroportul „Kennedy” din New York, personajul lui Steven Spielberg (care parcă era anti-Netflix, dar s-a răzgândit, constat, după ce i-au cumpărat filmul!), trece printr-o mulțime de peripeții, care mă tem că, în vreme de pandemie, se pot întâmpla și altora! Vizionați-l ca să fiți înarmați/informați!