News

Zece tone de deșeuri, oprite de la intrarea în țară prin Vama Borș. Ce au descoperit polițiștii în camionul condus de un șofer român

Zece tone de gunoaie, oprite de la intrarea în țară în Vama Borș. Șoferul camionului care le transporta nu a putut prezenta documentația legală necesară.
10.04.2022 | 16:00
Zece tone de deseuri oprite de la intrarea in tara prin Vama Bors Ce au descoperit politistii in camionul condus de un sofer roman
Zece tone de deșeuri, oprite de la intrarea în țară prin Vama Borș. Foto: Poliția de Frontieră
ADVERTISEMENT

Un TIR cu peste zece tone de deșeuri a fost oprit de la intrarea în țară prin punctul de trecere de la Borş I, în judeţul Bihor.

Zece tone de deșeuri, oprite de la intrarea în țară prin Vama Borș

Camionul transporta în mare parte anvelope uzate, iar șoferul nu avea asupra sa documentele legate pentru încărcătura transportată.

ADVERTISEMENT

TIR-ul era condus de un cetățean român în vârstă de 34 de ani, care încerca să intre în țară. Acesta a fost supus verificărilor de rutină, moment în care s-a descoperit că el transporta anvelope uzate care proveneau din Germania și urmau să ajungă la o firmă din țara noastră.

„Poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu format din cap tractor şi semiremorcă, condus de un cetăţean român, în vârstă de 34 de  ani.

ADVERTISEMENT

Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse anvelope uzate, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliția de Frontieră.

Ce au descoperit polițiștii de frontieră după verificări

Polițiștii de frontieră au constatat că acel camion avea peste 10.000 de kilograme de gunoaie care au fost oprite de la intrarea în țară.

ADVERTISEMENT

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 10.500 kilograme de deşeuri constând în anvelope uzate, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, a mai informat Poliţia de Frontieră.

Deoarece șoferul nu avea documentația necesară pentru a intra în țară cu această marfă, autoritățile române i-au interzis pătrunderea în țară.

ADVERTISEMENT

Totodată, în comunicatul Poliției de Frontieră se mai precizează și că a fost solicitat sprijin din partea comisarilor Gărzii de Mediu.

Informațiile transmise de Poliția de Frontieră arată că în anul 2021 au fost oprite de la intrarea în țară peste 14.000 de tone de gunoaie.

ADVERTISEMENT