Pentru multe familii din România cel mai important cadou de Crăciun a fost apariția pe lume a unui copil, întrucât în maternitățile din România au venit pe lume zeci de bebeluși care vor putea spune că sunt născuți în aceeași zi cu Isus, transmite Digi24.
Biserica apreciază Crăciunul ca fiind totodată și o celebrare a familiei, iar nașterea unui copil în această zi are o semnificație aparte. Constantin s-a născut sănătos la Spitalul Filantropia din București, cu aproape 4 kilograme greutate și s-a lăsat așteptat timp de două săptămâni, peste sorocul estimat al nașterii.
„Mă bucur, slava Domnului că e sănătos, că a venit exact când a știut el că trebui să vină. Un dar divin, ca în colindă, știți. Este primul copilaș, și mai facem un frățior mai încolo, să nu-l lăsăm singur!”, spune mama Camelia.
La Filantropia s-au născut șase fete și șase băieți doar în prima parte a zile, iar alte mame care au născut în zilele anterioare se vor întoarce acasă cu noul membru al familiei. „Se preconizează undeva la 28 de externări de pe lăuzie, vedem la final. Sperăm să golim secția”, a spus medicul Ana Turcu Duminică.
Dacă fiul Cameliei s-a născut cu o întârziere de două săptămâni, cel al Luanei, care a născut la maternitatea Polizu, s-a grăbit să vină pe lume. „E cel mai frumos cadou. Eu eram programată pe 27, dar a vrut să vină mai devreme. E cel mai frumos Crăciun”, spune tânăra mămică.
Tot de o surpriză de Crăciun a avut parte și timișoreanca Marinela Merian. „A fost o surpriză, ne gândeam că o să vină după Crăciun, de Revelion. Termenul era 2 ianuarie, dar a venit mai repede”, spune femeia.
Potrivit datelor oficiale de la Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, în ziua de 25 decembrie sunt născuţi 47.810 cetăţeni români – 24.653 de femei şi 23.157 de bărbaţi, scrie Agerpres. Asta fără a-i socoti pe cei care s-au născut anul acesta de Crăciun
De asemenea 382.665 bărbaţi şi 323.053 femei care îşi sărbătoresc onomastica cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului – Crăciunul, în data de 25 decembrie. La bărbați, prenumele masculine care amintesc de această sărbătoare sunt: Cristian – 328.398 de persoane, Cristinel – 31.020, Cristi – 11.726, Christian – 8.170, Crăciun – 2.435 de persoane, Kristian – 588, Crăciunel – 320 şi Crăciunică – 8.
În mod previzibil, cel mai întâlnit prenume la femei este Cristina – 287.057 de persoane, alături de derivatele: Cristiana – 27.361 de persoane, Cristinela – 756, Crăciunica – 45, Crăciuniţa – 135, Kristiana – 184, Kristina – 776 şi Krisztina – 6.539.