News

Zelenski, avertisment oficial pentru Uniunea Europeană. “Rusia trimite trupe în Belarus. Ar putea ataca o țară NATO de data asta. E timpul ca Europa să-și facă armată”

Volodimir Zelenski propune ca Europa să-și facă propria armată. El atenționează că Rusia ar avea în plan să atace o țară NATO.
15.02.2025 | 16:06
Zelenski avertisment oficial pentru Uniunea Europeana Rusia trimite trupe in Belarus Ar putea ataca o tara NATO de data asta E timpul ca Europa sasi faca armata
Zelenski propune ca Europa să-și facă propria armată. „Rusia ar putea ataca o țară NATO”
ADVERTISEMENT

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj clar pentru Europa și propune să-și creeze propria armată, susținând că, de fapt, Rusia nu dorește să înceapă negocierile de pace. Liderul de Kiev spune că o țară NATO ar putea fi atacată de această dată.

Zelenski propune ca Europa să-și facă propria armată. „Rusia ar putea ataca o țară NATO”

Declarația a fost făcută în timpul Conferinței de Securitate de la Munchen, sâmbătă dimineața. Zelenski spune că serviciile de informații ucrainene au obținut date potrivit cărora Vladimir Putin va trimite trupe în Belarus, în vara acestui an, și că va invoca pretextul unor exerciții de antrenament, așa cum s-a întâmplat în februarie 2022, înainte de invazia asupra Ucrainei.

ADVERTISEMENT

Președintele Zelenski afirmă că această mișcare ar putea viza o țară NATO, pe care Rusia ar avea în plan să o atace. Totodată, liderul ucrainean spune că țările UE vor trebui să se apere singure, deoarece „acum, cel mai influent membru NATO pare a fi Vladimir Putin”, care ar putea bloca deciziile alianței.

„Avem informații clare că Rusia planifică să trimită trupe în Belarus sub pretextul unor exerciții și al instrucției militare. Exact așa au procedat rușii cu forțele lor înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei acum 3 ani, (care s-a desfășurat și) din Belarus.

ADVERTISEMENT

Oare aceste forțe rusești din Belarus vor avea misiunea de a ataca Ucraina? Poate că da, poate că nu, poate că sunt îndreptate împotriva dumneavoastră. Să vă aduc aminte că Belarusul are graniță cu trei țări membre NATO și a căpătat amprenta operațiunilor militare rusești?”, a afirmat Volodimir Zelenski.

„Dacă Rusia lansează o operațiune sub un steag fals, aliații vor răspunde oare?”

Liderul de la Kiev mai spune că omologul său rus consideră Belarusul drept „o altă provincie a Rusiei”. El a amintit provocările organizate de ruși la granițele Poloniei și Lituaniei în contextul crizei migranților din Belarus, care provoacă haos.

ADVERTISEMENT

„Cum ar fi dacă data viitoare nu va fi vorba de migranți, ci de trupe rusești sau de trupe nord-coreene? Să nu ne înșelăm. Nord-coreenii nu sunt slabi. Ei învață cum să lupte chiar acum și învață cum să lupte într-un război modern. Ce se întâmplă cu armatele dumneavoastră? Sunt pregătite?

ADVERTISEMENT

Dacă Rusia lansează o operațiune sub un steag fals sau dacă procedează în Belarus așa cum a procedat și în Crimeea în 2014, cât de rapid va fi răspunsul aliaților? Vor răspunde oare?”, a mai spus liderul ucrainean.

Luând în considerare acest scenariu, dar și afirmațiile de vineri ale vicepreședintelui SUA, JD Vance, care a spus că relațiile dintre Europa și America se vor schimba, iar sprijinul american pare că nu va mai exista, președintele Zelenski propune ca Uniunea Europeană să-și facă propria armată.

Zelenski: „Trebuie să construim Forțele Armate ale Europei”

Volodimir Zelenski consideră că a venit momentul ca Europa să fie independentă și unită. „Să nu ne păcălim. Nu putem elimina posibilitatea ca America să spună nu Europei. Mulți lideri au vorbit despre faptul că Europa are nevoie de propria armată, o armată europeană. A venit momentul ca forțele armate ale Europei să fie create.

Trebuie să construim Forțele Armate ale Europei, astfel încât viitorul Europei să depindă doar de europeni. Europa trebuie să învețe să se apere.”, a afirmat Zelenski.

Președintele a vorbit și despre dialogul dintre președintele Donald Trump și Putin. Acesta a afirmat, încă o dată, că Ucraina nu va accepta niciodată să fie stabilite înțelegeri acordul Kievului. De asemenea, liderul ucrainean spune că această regulă trebuie aplicată și în cazul Europei.

„Ucraina nu va accepta niciodată acorduri făcute pe la spatele nostru, fără implicarea noastră. Aceeași regulă ar trebui să se aplice și Europei. Nicio decizie despre Ucraina fără Ucraina, nicio decizie despre Europa fără Europa”, a adăugat președintele Zelenski.

Mai mult, liderul de la Kiev a avut un mesaj tranșant și pentru SUA, susținând că decizia le aparține dacă vor să meargă mai departe cu Bruxelles sau cu Moscova.

„Are nevoie SUA de Europa ca piață? Da. Dar ca aliat? Nu știu. (…) Dacă nu Bruxelles, atunci Moscova. Este decizia voastră. Acum, cel mai influent membru al NATO pare să fie Putin. (…) Nu voi scoate de pe masă apartenența Ucrainei la NATO”, a afirmat președintele ucrainean.