News

Zelenski vrea să-l impresioneze pe Trump în vederea deblocării ajutorului SUA. Liderul de Kiev ar propune un armistițiu cu Rusia

Pentru a-l impresiona pe Donald Trump și a-i arăta că dorește o pace cât mai rapidă, Volodimir Zelenski vrea să propună un armistițiu parțial cu Rusia.
10.03.2025 | 14:01
Zelenski vrea sal impresioneze pe Trump in vederea deblocarii ajutorului SUA Liderul de Kiev ar propune un armistitiu cu Rusia
Volodimir Zelenski vrea să-l impresioneze pe Donald Trump în vederea deblocării ajutorului SUA. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Volodimir Zelenski pare dispus la orice sacrificiu în vederea deblocării ajutorului din partea SUA. Pentru a-l convinge pe Donald Trump că dorește într-adevăr un acord de pace semnat cât mai curând, liderul de la Kiev intenționează să propună Rusiei un armistițiu parțial pe atacurile cu drone și rachete.

Planul lui Zelenski pentru discuțiile de la Riad: armistițiu parțial cu Rusia. Miza e impresionarea lui Trump și implicit deblocarea ajutorului din partea SUA

Încă de luni, 10 martie, președintele ucrainean se va deplasa la Riad. Aici, se va întâlni cu prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman. Vizita lui Zelenski are loc cu o zi înaintea discuțiilor decisive dintre delegațiile ucraineană și americană din orașul saudit Jeddah. Miza lor este încetarea războiului de trei ani al Rusiei împotriva Ucrainei.

ADVERTISEMENT

În timp ce oficialii americani și ucraineni se pregătesc să se întâlnească în Arabia Saudită săptămâna aceasta, președintele Donald Trump le-ar fi spus în mod privat asistenților că un acord de minerale semnat între Washington și Kiev nu va fi suficient pentru a reporni ajutorul și distribuirea informațiilor cu țara devastată de război. Acest lucru a fost dezvăluit de un oficial al administrației de la Casa Albă citat de NBC News.

Trump dorește să semneze acordul cu ucrainenii. Teoretic, acesta ar da Statelor Unite o participație în resursele minerale ale Ucrainei. Pe de altă parte, liderul SUA vrea să vadă și o schimbare în atitudine la omologul său ucrainean Volodimir Zelenski față de discuțiile de pace.

ADVERTISEMENT

Trump ar urmări să vadă și o disponibilitate de a face concesii, cum ar fi cedarea unor teritorii Rusiei. În plus, Trump vrea ca Zelenski să facă și pași în vederea organizării unor alegeri prezidențiale în Ucraina.

Deocamdată, pentru a intra în grațiile lui Trump, Volodimir Zelenski intenționează să propună Rusiei un armistițiu parțial pe atacurile cu drone și rachete. Liderul de la Kiev vrea să-i arate președintelui american că este hotărât să ajungă la un acord pentru pace. Speranța sa este ca Trump să revină astfel asupra deciziei sale de a întrerupe schimburile de informații și ajutorul militar pentru Ucraina, scrie FT.

ADVERTISEMENT

Discuții cruciale în Arabia Saudită între delegațiile din SUA și Ucraina

Marți, 11 martie, în Arabia Saudită, va avea loc prima întâlnire oficială SUA – Ucraina de la scandalul din Biroul Oval dintre Zelenski, președintele american Trump și vicepreședintele american, JD Vance, din 28 februarie.

ADVERTISEMENT

Zelenski nu este implicat în discuțiile SUA-Ucraina de la Jeddah. Ele vor fi la nivel de miniștri. Ucrainenii se prezintă cu ministrul de externe, Andri Sibiha, șeful de cabinet al lui Zelenski, Andri Iermak, și ministrul apărării, Rustem Umerov.

Dincolo, din delegația americană fac parte emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, secretarul de stat, Marco Rubio, și consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz.