Sport

Zeljko Kopic a anunțat 3 reveniri importante după U Cluj – Dinamo 0-1. „Suntem pe drumul cel bun”

Dinamo a câştigat cu 1-0 pe terenul lui U Cluj prin golul marcat de Alex Pop. La finalul confruntării, Zeljko Kopic şi-a felicitat jucătorii.
24.08.2025 | 00:37
Zeljko Kopic a anuntat 3 reveniri importante dupa U Cluj  Dinamo 01 Suntem pe drumul cel bun
Zeljko Kopic, după U Cluj - Dinamo 0-1. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Alex Pop a marcat primul său gol pentru Dinamo, la 9 luni de la transferul de la Oțelul Galați. S-a dovedit a fi un gol de trei puncte pe terenul lui „U” Cluj, atacantul reușind să marcheze unicul gol al meciului în minutul 89.

Dinamo, victorie pe terenul celor de la U Cluj. Kopic a anunțat 3 reveniri importante

La finalul confruntării, Zeljko Kopic a fost bucuros de cele trei puncte și a declarat că trei jucători importanți vor reveni în lotul „câinilor roșii”. Dinamo a urcat pe loc de play-off după victoria din Ardeal, iar fanii au speranțe mari după acest început bun de sezon.

ADVERTISEMENT

Zeljko Kopic a scos în evidență determinarea jucătorilor săi. „Câinii roșii”, deși nu au avut cine știe ce ocazii, au alergat până la final, iar Alex Pop a adus trei puncte importante echipei din Ștefan cel Mare. A fost chiar primul său gol înscris după transferul de la Oțelul.

Zeljko Kopic: „Știam că întâlnim un adversar cu foarte multă calitate”

„O victorie excelentă. Aici, la Cluj, este întotdeauna dificil. Am văzut o organizare foarte bună în primele minute, iar intenția noastră clară a fost să câștigăm. Cred că merităm această victorie. Diferența de un gol este reală, am avut mai multe situații decât adversarul.

ADVERTISEMENT

Până la urmă, mă declar mulțumit de acest rezultat. I-am simțit foarte bine pe băieți pe parcursul celor 90 de minute, am vrut să forțăm și să ne impunem ritmul. Știam că întâlnim un adversar cu foarte multă calitate și, de aceea, sunt mulțumit că am reușit să ne impunem.

ADVERTISEMENT

Am fost mulțumit și pe partea defensivă, ne-am pregătit pentru cum joacă ei, cu mingile lungi, și i-am contracarat destul de bine. Suntem pe drumul cel bun, începem să arătăm din ce în ce mai bine, dar mai sunt lucruri de lucrat. Jordan Ikoko mi-a plăcut mai mult în această seară, dar și jucătorii care au intrat pe parcurs.

ADVERTISEMENT

Așteptăm să vedem care este situația lui Perica. Mărginean va fi disponibil după jocurile echipelor naționale, iar Mihai și Milanov vor fi disponibili etapa viitoare”, a declarat Kopic la Digi Sport.

Tags: