Dinamo este neînvinsă în 2025. „Câinii roșii” au trei egaluri și două victorii în Superliga de la reluarea campionatului și au urcat până pe locul doi. Zeljko Kopic a intrat în direct la FANATIK SUPERLIGA și a vorbit despre situația echipei, dar și despre Dennis Politic, care se recuperează după o accidentare.
„Câinii roșii” sunt foarte aproape de a-și asigura matematic calificarea în play-off-ul Superligii României. Zeljko Kopic a realizat lucruri extraordinare la echipă, însă rămâne cu picioarele pe pământ.
Unul dintre jucătorii de la Dinamo care au contribuit la performanțele din acest sezon este Dennis Politic. Extrema „câinilor roșii” a ratat ultimele patru partide ale echipei sale din cauza unei accidentări. El a înscris deja șase goluri în actuala ediție de Superliga.
Zeljko Kopic a vorbit despre situația lui Politic. Antrenorul croat a dat de înțeles că, în următoarele zile, atacantul ar putea reveni la antrenamente. În plus, Politic ar putea juca în derby-ul cu FCSB, dacă lucrurile decurg conform planului.
„E un cu totul alt nivel de presiune să fii în top 6. E o presiune cu care Dinamo nu s-a mai întâlnit în ultimii ani. Noi încă trebuie să ne adaptăm. Toată lumea spune că e un lucru pozitiv, însă nu e deloc ușor.
Dennis e un jucător foarte, foarte important pentru noi, dar când mă gândesc la ce vreau să construiesc, eu nu vreau să fiu în situația în care, dacă ne lipsesc unul sau doi jucători, să avem probleme. Calitatea noastră este nucleul echipei. Am construit o echipă care să nu depindă de 2-3 jucători
Noi putem să producem un fotbal bun și să avem rezultate bune. Dennis e foarte important, la fel ca și Selmani. Toți jucătorii sunt foarte importanți pentru noi, dar vrem să creăm o echipă puternică și să avem stabilitate chiar și atunci când avem jucători accidentați sau suspendați.
Trebuie să avem grijă de el. Nu trebuie să-i grăbim recuperarea. În acest moment, el se pregătește individual. Se va antrena și pe teren. Eu cred că, în următoarele șapte zile, îl vom avea din nou la antrenamente”.
„(N.r. Va juca Dennis Politic în meciul cu FCSB?). Nu sunt 100% sigur. Noi vom încerca să avem toți jucătorii apți pentru derby. Mai sunt 14 zile până atunci. Sunt șanse, da”, declarat Zeljko Kopic, antrenorul celor de la Dinamo, în direct și în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.