Sport

Zeljko Kopic a vorbit despre viitorul său pe banca lui Dinamo: „Ambele părți trebuie să fie mulțumite”

Contractul lui Zeljko Kopic cu Dinamo expiră în vara anului viitor, dar tehnicianul croat dă semne că ar dori să rămână și în continuare pe banca „câinilor”.
12.12.2024 | 21:40
Zeljko Kopic a vorbit despre viitorul sau pe banca lui Dinamo Ambele parti trebuie sa fie multumite
Zeljko Kopic ar putea continua la Dinamo și în următorul sezon. FOTO: Sport Pictures

Dinamo traversează un moment bun în Superligă, unde se află pe podium, la doar un punct de lider. După ce a salvat echipa de la retrogradare în sezonul trecut, croatul Zeljko Kopic i-a adus pe „roș-albi” la un alt nivel.

Zeljko Kopic: „Mă gândesc doar la Dinamo, sunt concentrat doar pe Dinamo, sunt fericit aici”

Antrenorul croat se simte bine la Dinamo și nu a discutat cu niciun alt club, deși înțelegerea sa expiră în vara anului viitor.

„Nu îmi place să comentez fiecare zvon, dar știu că subiectul contractului meu este unul important. În toată această perioadă, încă din iulie, de când am început negocierile, nu am intrat în contact cu niciun alt club. Mă concentrez doar pe Dinamo, atât din punct de vedere profesional, cât și uman, nu consider că ar fi în regulă să discut cu un alt club în acest moment.

Nu este vorba doar de decizia mea, ambele părți trebuie să fie mulțumite. Am mai spus-o, mă gândesc doar la Dinamo, sunt concentrat doar pe Dinamo, sunt fericit aici, dar în astfel de situații ambele părți trebuie să fie” a declarat antrenorul lui Dinamo referitor la situația sa contractuală.

Progresul lui Dinamo sub comanda lui Kopic a fost scos în evidență și de FANATIK, care l-a premiat pe antrenorul croat cu titlul de „Antrenorul anului în Superligă”.

„Fanatik a organizat o gală frumoasă, cu o companie pe cinste, foarte mulți oameni din lumea fotbalului. Sunt fericit și sunt mândru de acest premiu, înseamnă foarte mult pentru mine și sper că vor urma și altele pe viitor” a afirmat Kopic joi, în cadrul unei conferințe de presă.

Zeljko Kopic: „Jucătorii se simt ca acasă pe Arcul de Triumf”

După meciul de vineri contra Politehnicii Iași, Dinamo o va întâlni pe Petrolul în Cupă, însă fără îndoială, capul de afiș al finalului de an va fi derby-ul cu Rapid de pe Arena Națională, care se va disputa duminică, 22 decembrie, de la ora 20:00.

Elevii lui Kopic nu s-au simțit prea bine în ultimele partide disputate pe cel mai mare stadion al țării: „E dificil de spus dacă e un lucru bun că meciul se joacă pe Arena Națională. Cele mai multe meciuri le-am jucat pe ‘Arcul de Triumf’, jucătorii se simt ca acasă acolo, chiar dacă gazonul nu este în cea mai bună stare, energia și conexiunea cu suporterii sunt la cote maxime acolo.

Urmează meciul de mâine, apoi cel cu Petrolul, iar după aceea ne vom pregăti pentru partida cu Rapid. Vom face tot posibilul să ne adaptăm cât mai bine pe Arena Națională și să obținem un rezultat mai bun decât cele pe care le-am avut în ultimele meciuri disputate acolo.”

Ultimul meci disputat de Dinamo pe Arena Națională a fost derby-ul cu FCSB din Cupă, pierdut cu scorul de 0-4.

Tags: