Dinamo și Universitatea Craiova se vor duela în runda cu numărul 5 din Superliga României. Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, a prefațat duelul cu gruparea din Bănie. Se anunță un meci tare pe Arena Națională. Bucureștenii vor să se apropie de partea de sus a clasamentului.
Dinamo a urcat pe locul 4 în play-off după victoria cu 4-2 în deplasarea de la Cluj, în fața Universității, iar jucătorii lui Zeljko Kopic își doresc să obțină un nou succes. Totuși, Universitatea Craiova e un adversar extrem de complicat, iar „câinii roșii” nu vor avea viață ușoară.
Zeljko Kopic are însă mare încredere în elevii săi. Antrenorul croat a vorbit din nou despre situația extrem de echilibrată din play-off. El a spus câteva cuvinte și despre Mirel Rădoi, tehnicianul oltenilor, pe care l-a lăudat pentru felul în care a ridicat nivelul de joc al echipei sale.
„Am avut o săptămână bună de pregătire. Acum vom avea alt meci dificil, împotriva Craiovei, dar simt că echipa este pregătită să lupte, să iasă pe teren și să dea totul. Toți adversarii din play-off au calitate, sunt multe meciuri echilibrate, în care detaliile fac diferența. Cred cu adevărat în echipa noastră, în mentalitatea ei. În restul de 6 meciuri vom lupta!
Cred că domnul Rădoi face o treabă excelentă acolo. Echipa este compactă, agresivă. Au calitate individuală și colectivă și fac o treabă foarte bună în acest moment. Au o echipă bună și ne va fi greu. Cei care s-au antrenat sunt pregătiți, în formă bună. Ceilalți, cu probleme, sunt mai bine. Vom vedea luni pe care-i vom folosi, dar în curând majoritatea vor reveni pe teren. Nu vom avea tot lotul apt de joc, dar, în mare parte, da.
Mâine (n.r. – duminică), jucătorii vor avea timp pentru ei, cu familiile lor, de Paște, apoi vom avea antrenament după-amiaza. Iar în noaptea dinaintea meciului vom sta împreună la hotel”, a precizat antrenorul celor de la Dinamo.
În plus, Zeljko Kopic a vorbit despre tragedia din ultima săptămână. Aaron Boupendza s-a stins din viață în condiții bizare, în China. El a căzut de la etajul 11 al unui bloc.
„A fost o săptămână dificilă, situația cu Boupendza este grea pentru toți, pentru lumea sportului, pentru familia lui. Am mai avut o situație tristă în Croația, cu fostul jucător (n.r. – Nikola Pokrivac), care a murit într-un accident de mașină. A fost și jucătorul meu la Slaven Belupo. A fost un mare luptător, ca persoană și ca jucător. Mentalitate de învingător. Ne este greu tuturor celor care-l știam”, a mai spus Kopic.