Sport

Zeljko Kopic, eliminat la finalul unui nou meci fără victorie în Polonia! Reacția fostului antrenor de la Dinamo. Update

Zeljko Kopic rămâne fără victorie pe banca polonezilor de la Wieczysta Cracovia și ar putea fi demis. Croatul a văzut cartonașul roșu spre finalul meciului cu Widzew Lodz. Reacția acestuia.
19.09.2026 | 09:38
Zeljko Kopic eliminat la finalul unui nou meci fara victorie in Polonia Reactia fostului antrenor de la Dinamo Update
Zeljko Kopic (49 de ani) a fost eliminat spre finalul meciului Widzew Lodz - Wieczysta Cracovia și ar putea fi demis. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Zeljko Kopic (49 de ani) se află într-o situație extrem de complicată la Wieczysta Cracovia. Formația poloneză nu a reușit să se impună nici în al cincilea meci din mandatul tehnicianului croat, remizând pe terenul celor de la Widzew Lodz, 2-2. Spre finalul jocului, Zeljko Kopic, care este amenințat cu demiterea, a văzut cartonașul roșu. Cum a reacționat tehnicianul.

UPDATE: Cum a reacționat Zeljko Kopic după Widzew – Wieczysta 2-2

Zeljko Kopic a vorbit după remiza obținută de echipa sa, în care el s-a ales cu un cartonaș roșu în prelungiri după proteste vehemente la o decizie luată de arbitru. Tehnicianul croat a susținut că Wieczysta se putea impune în această confruntare, mizând pe felul în care elevii lui au gestionat situația după golul de 2-2. El a mai subliniat că atitudinea jucătorilor săi este marele plus cu care rămâne în urma partidei.

ADVERTISEMENT

„Am simțit că putem câștiga acest meci. După golul care a dus scorul la 2-2, am văzut cum echipa mea a avansat și am pus presiune pe adversar. Totuși, acceptăm acest aspect. Acest meci nu a fost doar despre fotbal frumos și de calitate, pentru că știu că suntem capabili de asta. Astăzi, a fost vorba despre a arăta determinare și că suntem războinici. Acesta a fost cel mai important lucru pentru mine”, a spus Kopic, citat de presa poloneză.

Zeljko Kopic, eliminat spre finalul meciului Widzew – Wieczysta 2-2

Gazdele de la Widzew au deschis scorul în minutul 19 al meciului cu Wieczysta, după autogolul lui Antonio Milic, însă formația la care activează Zeljko Kopic și Florentin Petre a egalat înainte de pauză, prin fostul jucător al lui Chelsea, Lucas Piazon. Mario Garcia i-a readus în avantaj pe cei de la Widzew în partea secundă, iar scorul final a fost stabilit de Milic, care a marcat și pentru echipa sa după autogolul din prima repriză.

ADVERTISEMENT

Wieczysta avea mare nevoie de victorie, iar tensiunea l-a afectat și pe Zeljko Kopic, care a văzut cartonașul roșu în minutul 90+5 după ce a protestat vehement la o decizie luată de arbitru. Atacantul român Ioan Vermeșan, care a semnat recent cu Widzew, a fost rezervă neutilizată la acest joc. Wieczysta a obținut doar 5 puncte în primele 3 etape din Ekstraklasa și ocupă momentan locul 16, antepenultimul.

ADVERTISEMENT

Zeljko Kopic, amenințat cu demiterea

Zeljko Kopic și-a început mandatul la Wieczysta Cracovia cu un eșec în derby-ul contra celor de la Wisla, iar apoi a înregistrat un rezultat cu adevărat dezastruos. Prim-divizionara a fost eliminată din Cupa Poloniei de Avia Swidnik, grupare din liga a treia. Wieczysta a obținut primul punct din mandatul tehnicianului croat în meciul cu Zaglebie, 1-1, dar apoi a suferit un nou eșec, 0-2 pe terenul lui Pogon.

ADVERTISEMENT

După acea înfrângere, fostul atacant al FCSB-ului, Lukasz Gikiewicz, anunța pe rețelele sociale că Zeljko Kopic „joacă pentru postul său” în meciul cu Widzew. Rămâne de văzut dacă fostul antrenor al lui Dinamo a reușit să își salveze postul cu remiza obținută. Următorul meci al lui Wieczysta va avea loc după pauza internațională, pe 9 octombrie, pe teren propriu contra celor de la Wisla Plock.

Tags: