Dinamo a avut calificarea în mână cu două minute înainte de final, însă Adrian Rus a spulberat visul frumos al „câinilor roșii”. Stoperul Craiovei a înscris în minutul 119, iar oltenii au câștigat în urma loviturilor de departajare. La finalul meciului, Zeljko Kopic (48 de ani) nu a avut foarte multe de zis, fiind destul de afectat de această înfrângere.
Dinamo a fost la un pas să ajungă în finala Cupei României Betano și să o elimine pe Universitatea Craiova în drumul său, însă bucureștenii nu au reușit să țină de rezultat până la final și au fost egalați aproape la ultima fază. Adrian Rus a profitat de lentoarea din defensiva lui Dinamo și a urmărit perfect o minge trimisă de Mora în fața porții.
După ce Dinamo a pierdut la loviturile de departajare, Kopic a rămas timp de câteva minute înmărmurit pe banca de rezerve, fiind conștient că echipa sa putea ajunge în actul final dacă ar fi fost puțin mai atentă în ultimele minute: „A trebuit să schimbăm sistemul. Lucrurile nu au mai funcționat așa cum trebuia. Craiova a avut prospețime pe final de meci pentru că a făcut schimbările mai târziu. Am încercat să avem echilibru prin Cristi Mihai la mijloc. (n.r. după meci ați stat puțin pe bancă, la ce v-ați gândit?) Te gândești la echipă, la club, la suporteri. Toată lumea a încercat. Gândurile sunt în strânsă legătură cu sentimentele. Este greu pentru mine și pentru noi. A fost clar că în ultimele minute ale partidei am fost jos din punct de vedere fizic. Era normal să ne apărăm. Din păcate, am luat acel gol.
Am avut multe momente în acest sezon în care am fost ghinioniști. Putem pregăti meciurile, dar nu poți controla totul în aceste jocuri. Aceste probleme de concentrare vin pe fondul oboselii. Greșeli se pot întâmpla. Când primești gol, pierzi ceva, nu mergi la penalty-uri cu cea mai bună energie”, a declarat Zeljko Kopic, conform digisport.ro.
Pe lângă faptul că a avut un adversar dificil, Zeljko Kopic a fost pus în dificultate și de evenimentele din prima repriză. Croatul s-a văzut nevoit să schimbe doi jucători în doar 30 de minute, după ce ambii au acuzat dureri. Nu pierderea jucătorilor a fost neapărat un minus, ci mai degrabă pierderea a două momente de schimbări, ce au făcut ca Dinamo să arate epuizată în reprizele de prelungire.
Cei doi fotbaliști pe care Dinamo i-a pierdut în această semifinală cu Universitatea Craiova sunt Andrei Mărginean și Raul Opruț. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani a cedat în doar zece minute. El s-a așezat pe gazon din cauza durerilor de la bicepsul femural și nu a mai putut continua. De partea cealaltă, Raul Opruț, fundașul lateral al „câinilor”, a fost schimbat din cauza unor probleme la genunchi.