Sport

Zeljko Kopic, laude pentru un fotbalist de la Oțelul după 0-0 cu Metalul Buzău: „În iarnă se vor lua decizii”

Zeljko Kopic s-a arătat încântat de jocul prestat de elevii săi în deplasarea de la Buzău cu Metalul, însă plănuiește o serie de schimbări în iarnă.
04.12.2024 | 21:26
Zeljko Kopic laude pentru un fotbalist de la Otelul dupa 00 cu Metalul Buzau In iarna se vor lua decizii
Zeljko Kopic a anunțat ce noutăți va aduce la Dinamo în iarnă, după egalul cu Metalul Buzău: "Se vor lua anumite decizii!" Foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Dinamo a scos doar un rezultat de egalitate pe terenul divizionarei secunde, Metalul Buzău, 0-0, în runda a doua din grupele Cupei României Betano. Cu toate că jocul l-a mulțumit pe croatul Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor” are în vedere o serie de schimbări menite să întărească formația.

Zeljko Kopic, hotărât să producă schimbări la Dinamo, după meciul cu Metalul Buzău din Cupa României Betano: „Se vor lua anumite decizii!”

Zeljko Kopic s-a convins după meciul din Cupa României Betano împotriva celor de la Metalul Buzău. Dinamo va trece printr-un proces de schimbare a echipei în următoarea perioadă deschisă transferurilor, pentru a-și îmbunătăți jocul.

ADVERTISEMENT

La finalul confruntării în urma căreia Dinamo a înregistrat o remiză albă, tehnicianul croat a vorbit despre evoluția echipei sale și despre ce noutăți va aduce în iarnă. Una dintre ele ar putea fi dată de un jucător ce va intra în ultimele luni de contract, Juri Cisotti de la Oțelul Galați.

„Mă așteptam să fie un meci greu, un adversar greu, care s-a apărat bine. Terenul a fost dificil. Am jucat 60 de minute cu jucători care nu au prins multe minute până acum. După am făcut cinci schimbări. A fost parte din planul nostru.

ADVERTISEMENT

Am încercat în final să câștigăm meciul, am avut ocazii prin Selmani. A venit accidentarea lui Abdallah și s-a terminat egal.

Sunt mulțumit. Suntem de mult timp împreună, jucăm din ce în ce mai bine. Merită și ei să joace mai mult. În meciul cu Petrolul din Cupă vor fi minute pentru toți.

ADVERTISEMENT

[…] În pauza de iarnă se vor lua anumite decizii. Cisotti este un jucător de calitate, am mai spus asta, dar este fotbalistul Oțelului. Vom vedea atunci”, a declarat Kopic, la flash-interviuri.

ADVERTISEMENT

Kopic are viitorul asigurat la Dinamo. Ce dispute urmează pentru formația alb-roșie

Suporterii dinamoviști au motive să fie fericiți. Formația lor se află pe locul 4 în clasamentul SuperLigii și sunt tot mai aproape de play-off. Problemele rămân în cadrul Cupei, unde Dinamo nu a înregistrat nicio victorie în primele două runde ale grupei din care fac parte.

Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor”, este pe deplin impresionat de parcursul din această stagiune și a făcut recent un anunț uriaș despre viitorul lui Zeljko Kopic pe banca tehnică, oferindu-le astfel fanilor alb-roșii un motiv în plus de a sta liniștiți.

ADVERTISEMENT

Dinamo va mai avea de disputat 4 meciuri în finalul anului 2024, mai exact 3 în campionat și unul în Cupa României Betano. Următoarea oprire va fi tot la Buzău, în compania Gloriei antrenate de Eugen Neagoe, programată în data de 7 decembrie, de la ora 17:00, în direct pe canalele Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

1.93 este cota oferită de BETANO pentru ”Sub 2.5 goluri” în meciul Ceahlăul Piatra Neamț - CFR Cluj