Dinamo a rămas pe locurile care duc direct în eșalonul secund și după etapa cu numărul 2 a play-out-ului SuperLigii. Elevii lui Zeljko Kopic au fost egalați de Petrolul Ploiești în prelungiri.
O fază controversată a avut loc în prelungirile partidei dintre Dinamo și Petrolul Ploiești. După un presupus fault al lui Amzăr asupra lui Musi, jocul a fost întrerupt timp de 8 minute.
Arbitrii din camera VAR au analizat faza, iar Horațiu Feșnic a revăzut duelul la marginea terenului. ”Centralul” a dictat lovitură de pedeapsă și Gicu Grozav a stabilit scorul final al meciului de pe stadionul ”Arcul de Triumf”, 1-1.
La finalul duelului Dinamo – Petrolul 1-1, antrenorul Zeljko Kopic a analizat jocul elevilor săi și s-a declarat nemulțumit de prestația acestora din repriza secundă.
”Nu am mai folosit spațiile dintre linii, ca în prima repriză. Am început să jucăm cu mingi lungi și asta ne-a împins în apărare. În cele din urmă, la o situație de minge lungă în careul nostru, a apărut penalty-ul.
Nu vorbesc despre arbitraj. A fost penalty, trebuie să acceptăm asta. Suntem dezamăgiți că am luat gol la o fază simplă ce trebuia rezolvată. Totuși, în repriza a doua au avut câteva ocazii. Noi ne-am retras cam mult.
Când se joacă cu mingi lungi, pas cu pas te retragi fără să-ți dai seama. Nu am jucat bine în repriza a doua, ăsta este adevărul”, a declarat Zeljko Kopic, după Dinamo – Petrolul 1-1.
La finalul înfruntării de pe stadionul ”Arcul de Triumf”, Dinamo a rămas pe locurile care duc în eșalonul secund. ”Câinii” ocupă poziția a noua în play-out, având 16 puncte.
În cazul unei victorii, elevii lui Zeljko Kopic s-ar fi situat pe locul 6 în play-out, ultimul loc care îi asigură unei echipe rămânerea în SuperLigă și în sezonul viitor.