Fotbal intern

Zi de poveste în istoria echipei naţionale a României! Spania şi Italia, învinse de “tricolori” pe 16 aprilie. Video

15.04.2020 | 23:00
Zi de poveste in istoria echipei nationale a Romaniei Spania si Italia invinse de tricolori pe 16 aprilie Video
Zi de poveste în istoria echipei naţionale a României! Spania şi Italia, învinse de "tricolori" pe 16 aprilie
ADVERTISEMENT

16 aprilie este o zi de poveste în istoria echipei naţionale a României. De-a lungul timpului, “tricolorii” au jucat de trei ori în această dată, iar fiecare meci a fost unul istoric. FANATIK îţi prezintă poveştile din spatele victoriilor cu Spania şi cu Italia, obţinute pe în această zi.

16 aprilie, zi de poveste în istoria echipei naţionale a României

Până la victoriile cu Spania şi cu Italia, 16 aprilie este o dată importantă în campania de calificare la Campionatul Mondial din 1970 a echipei naţionale a României. În urmă cu 51 de ani, în 1969, “tricolorii” se deplasau la Atena pentru meciul cu Grecia, al treilea din preliminariile pentru turneul final din Mexic.

ADVERTISEMENT

Selecţionata pregătită de Angelo Niculescu venea după înfrângerea cu Portugalia şi victoria cu Elveţia. Urma aventura greacă, pe un “Karaiskakis” plin de suporteri care visau cu ochi deschişi la un succes. Doar veneau după o victorie istorică împotriva lusitanilor, bronzul mondial din 1966.

Grecia a condus de două ori, însă Florea Dumitrache a prins una din zilele în care niciun apărător nu-l putea ţine. S-a terminat 2-2, iar “tricolorii” obţineau un punct care s-a dovedit vital în calificarea la Campionatul Mondial din 1970.

ADVERTISEMENT

Echipa României în meciul cu Grecia: Necula Răducanu – Lajos Sătmăreanu, Alexandru Boc, Dan Coe, Augustin Deleanu – Vasile Gergely, Cornel Dinu – Emerich Dembrovschi, Ion Ionescu, Florea Dumitrache, Mircea Lucescu

Prima mare victorie obţinută pe 16 aprilie: România – Spania 1-0

Pe 16 aprilie 1977, naţionala României pornea în preliminariile pentru Mondialul din Argentina. Primul adversar, Spania lui Ladislau Kubala, fostul star al Barcelonei din anii ’50. Ibericii erau mari favoriţi, cel puţin pe hârtie. “Bucureşti, punct de plecare spre Argentina”, titrau jurnaliştii de la Mundo Deportivo în ziua meciului.

ADVERTISEMENT

“Tricolorii”, antrenaţi de marele Ştefan Covaci, veneau cu fotbalişti care aveau puţină experienţă la naţională. Cristian Gheorghe, portarul lui FC Argeş, era la debut, în timp ce Iosif Vigu (Steaua), Ladislau Boloni (ASA Târgu Mureş) sau Constantin Zamfir (Steaua) nu ajunseseră la zece selecţii.

România a câştigat cu 1-0, graţie autogolului lui Benito din minutul 6. Înfrângerea nu a fost digerată prea bine de spanioli, care i-au criticat în termeni duri pe elevii lui Kubala. Cu toate acestea, Spania a fost echipa care a obţinut calificarea la Mondialul din 1978, după ce tricolorii au pierdut, în condiţii suspecte, meciul cu Iugoslavia, scor 4-6, la Bucureşti.

ADVERTISEMENT

Echipa României în meciul cu Spania: Cristian Gheorghe – Florin Cheran, Alexandru Sătmăreanu, Ştefan Sameş (Bruno Grigore 63), Iosif Vigu – Ion Dumitru, Ladislau Boloni, Anghel Iordănescu – Zoltan Crişan (Ilie Balaci 75), Dudu Georgescu, Constantin Zamfir

Făcliile de pe “23 August” au fost aprinse pe 16 aprilie 1983

La şase ani de la victoria cu Spania, pe 16 aprilie 1983, Bucureştiul era gazda Italiei, campioana mondială en-titre. România începuse foarte bine campania de calificare la EURO 1984, cu două victorii contra Ciprului şi Suediei şi o remiză pe terenul italienilor.

Antrenaţi de Enzo Bearzot, cel care a adus titlul mondial în 1982, italieni erau departe de forma arătată în Spania. Cu toate acestea, meciul de la Bucureşti era văzut drept momentul revenirii pentru “Squadra Azzurra”.

Pe un “23 August” plin până la refuz, România a dat lovitura în minutul 24. Ilie Balaci a pasat scurt din lovitură liberă, iar Ladislau Boloni îl învingea pe Dino Zoff cu un şut fulgerător. La finalul meciului, spectatori au dat foc la ziare, tribunele fiind pline de făcliile care vesteau un mare succes. “Tricolorii” obţineau o victorie istorică, iar cele două puncte s-au dovedit decisive pentru calificarea la EURO 1984.

Echipa României în meciul cu Italia: Dumitru Moraru – Mircea Rednic, Gino Iorgulescu, Costică Ştefănescu, Nicolae Ungureanu – Ionel Augustin (Ioan Andone 70), Ladislau Boloni, Michael Klein, Ilie Balaci – Ion Geolgău (Sorin Cîrţu 87), Rodion Cămătaru

ADVERTISEMENT