News

Comisia Juridică RESPINGE reţinerea Elenei Udrea, dar dă aviz favorabil pentru urmărirea penală

UPDATE: Comisia juridică nu a dat aviz favorabil şi pentru reţinerea Elenei Udrea. Potrivit unor surse, cererea de reţinere a fost respinsă la diferenţă de un vot. Au fost 11 voturi "pentru"...
23.10.2015 | 21:28
Comisia Juridica RESPINGE retinerea Elenei Udrea dar da aviz favorabil pentru urmarirea penala

UPDATE: Comisia juridică nu a dat aviz favorabil şi pentru reţinerea Elenei Udrea. Potrivit unor surse, cererea de reţinere a fost respinsă la diferenţă de un vot. Au fost 11 voturi “pentru” din 22 de membri prezenţi şi ar fi fost nevoie de 12. Urmează votul pentru arestare preventivă şi apoi se va întocmi un raport. Votul final aparţine însă plenului Camerei Deputaţilor.

Citeste mai mult pe RTV.NET

………………………………………………………………………

UPDATE:Elena Udrea este audiată în Parlament în noul său dosar în care este acuzată printre altele de luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. Deputaţii jurişti decid în privinţa solicitărilor justiţiei cu privire la începerea urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă în cazul fostului ministru al Turismului.

UPDATE: Comisia juridică a dat aviz pentru urmărirea penală a Elenei Udrea. “La mine, puşcăria e din colecţia toamnă-iarnă”, a comentat Elena Udrea.

Şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor în care se analizează cererile privind încuviinţarea urmăririi penale şi a reţinerii şi arestării preventive în cazul Elenei Udrea a început la ora 11.30.

“Ca procedură vom discuta în urgenţă fiecare capăt de cerere, încuviinţarea începerii urmăririi penale, reţinere şi arestarea. Vom avea trei buletine de vot pentru fiecare capăt de cerere, dar comisia va face două rapoarte, unul pe încuviinţarea începerii urmăririi penale şi unul pe reţinere şi arestare, dar se va vota pe fiecare în parte”, a menţionat vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica.

Citeste mai mult pe RTV.NET

…………………………………………………………………..

Elena Udrea va fi audiată vineri în Parlament în noul său dosar în care este acuzată printre altele de luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. Deputaţii jurişti vor decide în privinţa solicitărilor justiţiei cu privire la începerea urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă în cazul fostului ministru al Turismului.

Şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor în care se vor analiza cererile privind încuviinţarea urmăririi penale şi a reţinerii şi arestării preventive în cazul Elenei Udrea are loc vineri, de la ora 11.30.

“Ca procedură vom discuta în urgenţă fiecare capăt de cerere, încuviinţarea începerii urmăririi penale, reţinere şi arestarea. Vom avea trei buletine de vot pentru fiecare capăt de cerere, dar comisia va face două rapoarte, unul pe încuviinţarea începerii urmăririi penale şi unul pe reţinere şi arestare, dar se va vota pe fiecare în parte”, a menţionat vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica.

Elena Udrea a ajuns iar în Parlament pentru a-şi studia dosarul şi a declarat că urmează să spună “lucruri interesante” Comisiei juridice.

Fostul ministru a afirmat că tot ceea ce i se întâmplă este lipsit de sens.

“Există vreo ţară normală la cap în care să arestezi un om de atâtea ori preventiv în câteva luni? Dacă în acest moment nu sunt un pericol social, sunt în control judiciar, devin un pericol social de săptămâna viitoare pentru nişte fapte presupus a fi săvârşite prin 2009, 2010, 2011? E lipsit de sens ce se întâmplă”, a declarat Udrea.

Ea a spus că a revenit la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor pentru că mai sunt dosare pe care nu a apucat să le citească şi lucruri pe care vrea să le vadă, adăugând că sunt lucruri interesante pe care nu le poate spune.

Udrea a precizat că va merge la şedinţa Comisiei juridice, unde urmează să fie audiată.

“Parlamentarii sunt în continuare extrem de speriaţi de ce li s-ar putea întâmpla, ca urmare mă aştept să stea din nou până la două noaptea, dacă este cazul, ca să voteze. Comanda din partea liderilor evident că asta va fi, pentru că, nu, domnul Dragnea tocmai are un dosar pe 11 şi are această presiune uriaşă. Trebuie să facă ce i se spune să facă. Pentru cine eram un pericol? Pentru cei care nu vor o clasă politică sau nu vor politicieni care să aibă curajul să spună lucruri. Mai auziţi pe cineva că vorbeşte în ţara asta? Presa tace. Uitaţi dosarul acesta este legat şi de presă, de un ziar, dar o să vedeţi că nu numai. Clasa politică redusă la tăcere, presa redusă la tăcere. Cine mai vorbeşte în România?”, a afirmat Udrea.

Ea a susţinut că dosarul are legătură cu PDL, nu cu fostul preşedinte Traian Băsescu. “În general, nu ştiu de ce numai eu sunt chemată să dau explicaţii pe denunţurile tuturor celor care s-au decis să scape atunci când au fost prinşi dând vina pe Elena Udrea. (…) Este o suspiciune legată de Elena Udrea, înţeleg, pot fi suspiciuni legate de Elena Udrea. Am fost ministru, am fost în conducerea partidului. Domnule, dar numai Udrea?”, a punctat deputatul.

Întrebată dacă mai sunt şi alţi politicieni implicaţi în dosar, ea a răspuns că sigur vor mai fi.

“Înţeleg că acum ciuta anticorupţie este Elena Udrea. Trebuie să îi facem dosare şi să o arestăm de câte ori vrem să dăm mesajul: uitaţi, ne luptăm cu corupţia în România”, a adăugat Udrea.

Elena Udrea a stat, joi, şapte ore, în Parlament, pentru a-şi consulta noul dosar, în care procurorii DNA cer reţinerea şi arestarea ei. Deputaţii din Comisia Juridică au început încă de miercuri să studieze acuzaţiile procurorilor. Dosarul care a ajuns la Parlament cuprinde şapte volume şi are 1.867 de pagini, iar Elena Udrea a declarat că “abundenţa de declaraţii, de fapte, de documente te face să pierzi şirul”. “În ceea ce priveşte fapta legată de dl Buzăianu, cronologia este greşită, este imprecisă. Tot nu am înţeles când anume s-ar fi făcut pretinderea sumei şi nici când s-ar fi remis. Am apucat să văd că toţi cei care au declaraţii în dosar încearcă să se extragă cu totul din ceea ce ar putea fi acuzator. Dacă aş fi fost chemată, aş fi lămurit procurorii legat de fapta aceasta legată de dl Buzăianu. Dorin Cocoş nu a facut denunţ împotriva mea. Singurul denunţ, în celălalt caz, vila din Eforie, este al doamnei Ana Mariei Topoliceanu. Şi mai există un denunţ împotriva doamnei Topoliceanu în acest dosar”, a declarat Elena Udrea.

Citeste mai mult pe RTV.NET