Zi grea pentru Codruța Kovesi. Audieri maraton la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție

Claudiu I   
in Hot News
22/05/2019, 14:37
Zi grea pentru Codruța Kovesi. Audieri maraton la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție GALERIE FOTO
Audieri maraton in dosarul Laurei Codruta Kovesi

Încă o zi foarte grea pentru Laura Codruța Kovesi, după ce mai mulți angajați ai SRI au fost audiați la Secția Specială de anchetare a magistraților, în dosarele în care este anchetată fosta șefă a DNA. Mai mult, mâine ar fi așteptat să dea explicații chiar și George Maior, fostul șef al Serviciului Român pentru Informații, potrivit Realitatea TV.

Audieri maraton în dosarul Laurei Codruța Kovesi

Audierile martorilor au loc în dosarul extrădării lui Nicolae Popa, în care Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub învinuire. Săptămâna trecută, au fost audiaţi fostul ministru de Interne Gabriel Oprea şi fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea.

Coldea a declarat, după aproape 4 ore de audieri, că a fost chemat în calitate de martor, precizând că nu a luat la cunoştinţă de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracţiune.

Laura Codruta Kovesi
Laura Codruța Kovesi are calitate de inculpat în cazul extrădării lui Nicolae Popa foto: hepta.ro

Florian Coldea a spus că Laura Codrușa Kovesi nu a încălcat legea

„În ceea ce o priveşte pe Laura Codruţa Kovesi, personal, în nicio împrejurare nu am luat la cunoştinţă de vreo activitate care să fie infracţiune, nici la nivelul instituţiei nu am obţinut niciun fel de informaţii cu privire la posibile infracţiuni sau posibile date în acest sens.

Sper din tot sufletul că ar fi important să discutăm şi consider că era important să discutăm despre toţi cei care nu s-au implicat în aducerea lui Popa în ţara noastră, toţi cei care, după mai bine de 10 ani, nu au contribuit decisiv, aşa cum a făcut-o Serviciul Român de Informaţii, pentru a contribui, prin posibilităţile pe care le are, la efectuarea unui act de justiţie pentru cele peste 155.000 de persoane care au fost păgubite cu mai mult de 300 de milioane de RON”, a spus Coldea.

În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de mai multe fapte. Pe 28 martie, Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secţia de anchetă a magistraţilor, însă măsura a fost contestată în instanţă. Fosta șefă a DNA a scăpat de controlul judiciar, după decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles