Așadar, CFR Cluj are de plătit astăzi 850.000 de bani către ANAF, bani de care clubul nu dispune. În aceste condiții, clubul din Gruia riscă să se aleagă cu conturile blocate și să nu mai poată să-și desfășoare activitatea. Neregulile din Gruia l-au determinat pe Șumudică să amâne momentul în care alege dacă să vină, sau nu, la CFR.
„Șumudică s-a întors la București, nu a semnat încă contractul. Nu se știe dacă va semna, dificultățile financiare sunt uriașe și par insurmontabile pentru Neluțu Varga. Primii bani care o să intre cu adevărat în clubul CFR Cluj, care nu sunt a lui Varga. El am înțeles că stă rău cu banii. Primii bani vor fi în septembrie, atunci vor primi 700.000 de euro pentru participarea în Cupele Europene. Faptul că au trecut de un adversar și joacă cu Tromso. E o avere pentru clubul CFR Cluj.
Nu este nimic clar cu Șumudică, astăzi vom știi cu adevărat. Nu a semnat, se codește foarte tare să semneze. Mai vine un asteroid, asta este de fapt bomba. Către CFR Cluj. Astăzi, conform înțelegerii cu ANAF, Neluțu Varga trebuie să plătească 850.000 de euro, o tranșă din eșalonare. În caz contrar, conturile clubului CFR Cluj vor fi înghețate. Va pierde eșalonarea, datoriile au depășit 4 milioane de euro”, a explicat jurnalistul Horia Ivanovici.
Problemele financiare de la CFR Cluj sunt comparate de moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA cu un asteroid. Nimeni nu știe de unde va reuși Neluțu Varga să mai salveze echipa de această dată, dacă o va mai face.
„Arată ca un asteroid, nu știu de unde o să facă rost de bani. Îi urez din suflet să facă rost de bani, dar cred că s-a săturat. Peste 60 milioane de euro e gaura lui în fotbal, documentată. Diseară la 23:59 conturile vor fi blocate. Datoria de peste 4,5 milioane de euro devine scadentă. Jale mare de tot!”, a explicat Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA.
„Singurul scut pentru asteroizii ăștia, pentru că s-au făcut greșeli mari acolo. S-au plătit bani la greu pentru nimic. Singurul scut este intrarea în insolvență. Problema din ce se vede acum financiar, ca să reziste trebuie să intre în insolvență”, a intervenit jurnalistul Andrei Vochin. Potrivit lui Horia Ivanovici, singurul care nu acceptă momentan realitatea de la club este Neluțu Varga, din mândrie.