Hunedorenii au întâlnit Astana în turul 3 preliminar pentru Conference League, scor 1-2, însă duelul de la Sibiu nu a îndeplinit așteptările formației conduse de Florin Maxim. Un jucător al celor de la Corvinul a reacționat surprinzător după meci.
Un jucător de la Corvinul s-a arătat dezamăgit de prestația echipei hunedorene din meciul cu Astana în turul 3 preliminar de Conference League. Ștefan Lefter este autorul reacției care a surprins pe toată lumea.
Portarul de 19 ani a încasat două goluri, greu de parat și a reușit în restul partidei să facă niște parade extraordinare. În cadrul interviului de la finalul partidei, Lefter se arată încrezător înainte de retur și este de părere că echipa poate să facă o surprinză dacă va respecta un singur lucru.
“Nu știu ce s-a întâmplat cu noi în a doua repriză, zici că am uitat fotbalul. Nu era ceea ce jucăm noi, nu știu de ce s-a întâmplat așa. Am avut o repriză extraordinară, dar în a doua nu știu ce s-a întâmplat.
Nu știu dacă n-a fost un meci în care nu am încercat să avem ocazii de poartă. Primele 15-20 de minute (n.r. din a doua repriză) nu am reușit ceea ce să facem. Nu știu de ce am arătat așa, sunt foarte supărat.
Trebuie să analizăm ceea ce s-a întâmplat. Suntem o echipă destul de tânără, dar nu știu dacă contează asta. În prima repriză am jucat bine, dar am intrat în a doua repriză altfel.
Nu suntem o echipă fricoasă, avem curaj, dar ne-a lipsit ceva, probabil încredea în noi. Trebuie să fim concentrați, hotărâți, să respectăm planul tactic și să nu mai pierdem”, a spus Ștefan Lefter la finalul partidei din Conference League.
Florin Maxim speră ca jucătorii săi să învețe din manșa tur cu Astana și să nu mai repete greșelile și în duelul de săptămâna viitoare, din Kazahstan: “E frustrant că le dăm timp, să nu putem să ieșim în întâmpinare. Sper să învățăm din asta și să mergem mai departe. Toată lumea ne dădea drept favoriți, dar dacă te uiți prin lotul lor au 12 internaționali în componență.
Au știut să simtă jocul și au punctat. Nu pot să spun că m-au surprins, au fost mai pragmatici. Eu cu asta am rămas. După pauză nu am putut să punem piciorul pe minge. N-am cuvinte!
Efectiv nu am cuvinte după începutul reprizei a 2-a. Nu vreau să par imprentinent. Nu putem să pierdem o minge la 80 de metri de poartă și să ne luam gol. Este o problemă a noastră, avem tendința să ne retragem și să lăsăm adversarul”, a spus Florin Maxim, după Corvinul – Astana 1-2.