Fotbal international

Zidane în locul lui Mourinho la Manchester United? Anunţul zilei în fotbalul mondial

15.08.2018 | 11:36
Zidane in locul lui Mourinho la Manchester United Anuntul zilei in fotbalul mondial

Francezii de la cotidianul L’Equipe sunt siguri că Zinedine Zidane va veni în locul lui Jose Mourinho la Manchester United şi acest lucru este foarte posibil ca să se întâmple nu peste multă vreme. United a început noul sezon de Premier League cu o victorie, 2-1 acasă cu Leicester, însă jocul echipei este la fel de puţin spectaculos ca în sezonul anterior şi fanilor nu le place acest lucru.

În plus, Jose Mourinho este în război cu toată lumea pe Old Trafford: este în conflict cu fanii pentru fotbalul sărac în spectacol pe care îl oferă echipa sa, este în război cu conducerea clubului, pe care o acuză că nu a efectuat decât o singură mutare din cele cerute, brazilianul Fred, că nu a fost în stare să îi rezolve în ultima zi de mercato transferul fundaşul belgian Toby Alderweireld de la Tottenham pentru că londonezii au urcat în ultimul moment cererea de la 65 de milioane la 80 de milioane şi este în război cu vestiarul, în special cu francezii Paul Pogba şi Anthony Martial.

Zidane în locul lui Mourinho la Manchester United? I-ar antrena pe Pogba şi Martial

De altfel, Paul Pogba a şi făcut o declaraţie cu trimitere clară la Mourinho după victoria cu Leicester, în care a şi marcat un gol, spunând că s-a felicitat doar cu secunzii, care au avut mare încredere în el. În aceste condiţii, presa britanică e convinsă că Jose Mourinho ar putea fi primul tehnician demis în această stagiune de Premier League. 

Zinedine Zidane a luat prin surprindere lumea fotbalului, când a decis să plece de la Real Madrid, la scurt timp după câştigarea celui de-al treilea trofeu consecutiv în UEFA Champions League. Deocamdată, tehnicianul francez se bucură de o vacanţă prelungită, însă L’Equipe a dezvăluit că Zizou se gândeşte deja la revenirea pe bancă.

Zidane trebuia să fie succesorul lui Deschamps la naţionala Franţei

Potrivit celebrului cotidian, antrenorul de 46 de ani ţinteşte postul de manager al luiManchester United, ocupat în prezent de Jose Mourinho. În aceste condiţii, Zidane ar fi varianta ideală pentru “diavoli”, un lucru confirmat inclusiv de presa engleză. The Sun scrie că francezul care a cucerit trei Ligi ale Campionilor şi un titlu de campion al Spaniei pe Santiago Bernabeu e favoritul conducerii, în cazul despărţirii de Mourinho.

Zinedine Zidane, în locul lui Jose Mourinho. Francezul e dat şi de presa din ţara sa drept viitor antrenor la United. Coperta din cotidianul L'Equipe
Zinedine Zidane, în locul lui Jose Mourinho. Francezul e dat şi de presa din ţara sa drept viitor antrenor la United

Zinedine Zidane ar fi trebuit, în mod normal, conform tuturor informaţiilor care au circulat în presa franceză înainte şi în timpul turneul final al CM din Rusia, să devină succesorul lui Didier Deschamps la echipa naţională, însă totul a fost dat peste cap de faptul că Franţa a câştigat al doilea titlu mondial din istorie şi era imposibil să înlocuieşti antrenorul care reuşeşte o asemenea performanţă.

Şi-a luat un an sabatic după Real Madrid

Zinedine Zidane a anunţat în mai 2018, după ce a câştigat cu Real Madrid al treilea trofeu consecutiv în Champions League, intenţia de a-şi lua un an sabatic, după modelul lui Luis Enrique şi Pep Guardiola, adică să stea un an fără să antreneze, doar să se relaxeze după uriaşul stress trăit la Madrid în ultimul sezon şi a respectat până acum această hotărâre. Însă, dacă va primi oferta de la Manchester United, francezul va răspunde pozitiv, United fiind un club istoric în Europa, care nu poate fi refuzat.