Zidane, respect pentru Barcelona: “Mai greu se câştigă La Liga decât Champions”

Sorin Dumitrescu   
în La Liga
06/05/2018, 12:59
Zidane, respect pentru Barcelona: “Mai greu se câştigă La Liga decât Champions”
Zinedine Zidane are respect pentru La Liga

Antrenorul lui Real Madrid, francezul Zinedine Zidane a făcut o declaraţie care arată mult respect pentru rivala Barcelona. Declaraţia vine tocmai înainte de El Clasico. “Mai greu se câştigă La Liga decât Champions League”. Antrenorul lui Real Madrid premiază astfel performanţa rivalilor catalani, care au câştigat deja titlul de campioni. În opinia sa maratonul de anduranţă al Primerei Division este mai greu de parcurs decât etapele din Champions League, unde dacă ajungi în finală joci în total 13 partide (6 în grupe, optimi, sferturi, semifinale, finala). În Primera se joacă 38 de etape.

Totodată, Zidane s-a arătat amuzat de ceea ce s-a scris în săptămâna de dinaintea lui El Clasico, referitor la faptul că ar desconsidera derbyul de tradiţie din raţiuni tactice legate de faptul că echipa sa va susţine pe 26 mai, la Kiev, finala Champions League al treilea an consecutiv, de această dată în compania lui FC Liverpool.

Zidane respectă Barcelona şi prin formula de joc din El Clasico

“Acest meci nu mai are o miză, campionatul este decis deja. Însă, înainte de meci, aşa stau lucrurile, dar când vom începe, probabil, totul se va schimba. Eu nu m-am gândit să joc cu echipa a doua, cu mine pe bancă, aşa ceva nu se va întâmpla vreodată.

Ne mai rămân patru meciuri şi trebuie să jucăm cât mai bine posibil. Trebuie să terminăm cât mai sus posibil în clasament şi, mai ales, ce mă interesează, este să pregătim finala Ligii Campionilor. Iar asta se face cu o intensitate în meciuri, sunt convins. Avem un meci de jucat duminică şi trebuie să ne pregătim să-l disputăm cu intensitate, pentru că doar aşa ne pregătim finala”

Închide ×