”Tricolorii” au început cu dreptul noua ediție a Ligii Națiunilor și s-au impus cu un categoric 3-0 în Kosovo. Acesta a fost primul joc de la revenirea lui Mircea Lucescu pe banca primei reprezentative.
Pentru ”tricolori” urmează întâlnirea România – Lituania, programată luni, 9 septembrie, de la ora 21:45, iar FRF i-a chemat pe suporteri în număr cât mai mare la stadionul din Ghencea pentru a recrea Zidul Galben de la EURO 2024.
”După succesul tricolorilor în meciul împotriva Kosovo, câștigat cu 3-0 la Priștina, naționala României revine acasă pentru a întâlni selecționata Lituaniei, luni, de la ora 21:45, pe stadionul Steaua din București.
Acesta va fi primul meci pe teren propriu al României după participarea la turneul final și ne pregătim pentru o atmosferă așa cum am avut în Germania, în această vară. Suporterii sunt invitați să vină îmbrăcați în galben pentru a susține echipa națională într-un stadion plin.
Zidul Galben și Generația de Suflet vor cânta împreună imnul național, arătând încă o dată unitatea care a impresionat pe toată lumea la Campionatul European. De asemenea, fanii care vor veni la meci vor avea ocazia să se distreze în Arena Fanilor, amplasată în afara stadionului.
Aceasta se va deschide cu 3 ore înainte de fluierul de start și va include jocuri, concursuri și multe surprize pentru toți suporterii. Hai în galben să susținem echipa și să recreăm împreună atmosfera de la Euro 2024!”, este mesajul de pe site-ul oficial al FRF.
Horia Ivanovici, moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, a anunțat că toate cele 28.000 de bilete pentru partida din Ghencea au fost epuizate și se așteaptă o atmosferă de vis la primul joc acasă al ”tricolorilor” după EURO 2024.
”Sold-out la meciul cu Lituania, informație de ultimă oră. S-au vândut 28.000 de bilete. Biletele online s-au văzut deja, stadionul va fi arhiplin, peste 28.000 de oameni. Sold-out, luni seară, pe Ghencea.
O să fie nebunie, asta înseamnă când ai rezultate, asta înseamnă când vine Mircea Lucescu pe banca tehnică. E un pas mare la nivelul percepției românilor asupra echipei naționale. Mă gândesc că foarte mult contează venirea lui Mircea Lucescu. Mă refer la public, la români”, a spus Horia Ivanovici.