Spălatul hainelor poate fi o corvoadă, mai ales dacă nu știi când le poți spăla. Iată care sunt zilele în care este interzis să pui hainele la curățat.
Gospodinele cu credință în Dumnezeu verifică mereu dacă pot face treburi casnice și dacă pot spăla în anumite zile de sărbătoare.
În zilele cu sărbători cu cruce roșie, este interzis spălatul hainelor, la fel și în cazul sărbătorilor mari de peste an. Un lucru controversat este legat de ziua de sâmbătă. Se spală sau nu în această zi?
Deși în popor există credința că ziua de sâmbătă este, de fapt, ziua morților și că nu ar trebui să se spele pentru că apa murdară va ajunge peste cei adormiți – așa numitele „zoaie”, se pare că acest lucru nu stă tocmai chiar așa.
Preotul Andrei Atudori spune că această credință privind spălatul rufelor sâmbăta este doar o superstiție, iar biserica nu are nicio învățătură despre așa ceva.
Pe scurt, sâmbăta se poate spăla fără probleme, singurul lucru de care trebuie să ținem cont fiind legat de sărbătorile din calendar, atunci când este interzis să spălăm (dacă este curce roșie, etc).
Chiar dacă sămbăta este ziua de pomenire a morților, oamenii pot spăla în această zi.
„Este o superstiție! E posibil ca ea să vină dintr-un respect deosebit al poporului față de cei adormiți, pentru că pune accentul pe oferirea de milostenii pentru sufletele lor în special în aceste sâmbete ale Postului Mare, dar nu are niciun suport în tradiția și învățătura Bisericii.
Într-adevăr, sâmbăta este în esența sa ziua de pomenire a morților.
Dar, dacă am accepta o astfel de superstiție pentru sâmbetele din Postul Mare, de ce nu am face-o pentru toate sâmbetele din an?!”, explică părintele Atudori pentru doxologia.ro.