Fotbal intern

Zilele lui Ante Vukusic la FCSB sunt numărate. Gigi Becali îl vrea afară din echipă

19.02.2021 | 12:02
Zilele lui Ante Vukusic la FCSB sunt numarate Gigi Becali il vrea afara din echipa
ADVERTISEMENT

Zilele lui Ante Vukusic la FCSB par a fi numărate, după ce a apărut informația că Gigi Becali îl vrea afară din echipă. Croatul nu a prins lotul la deplasarea din ultima etapă, la Mediaș, acolo unde FCSB a pierdut cu Hermannstadt.

Ante Vukusic a fost adus la echipă pentru a suplini plecarea lui Sergiu Buș în Coreea, echipa fiind în căutarea unui atacant central veritabil care să marcheze constant pentru FCSB.

ADVERTISEMENT

Se pare că jucătorul adus din campionatul sloven a dezamăgit după numai 3 meciuri disputate, iar Gigi Becali nu mai dorește să continue colaborarea cu el. Vukusic are un salariu de 10.000 de euro lunar.

Zilele lui Ante Vukusic la FCSB sunt numărate. Gigi Becali îl vrea afară de la echipă

În 85 de minute strânse în tricolul lui FCSB, Ante Vukusic nu a marcat niciun gol, fapt ce l-a făcut pe Gigi Becali să renunțe la atacantul croat potrivit celor de la sport.ro. De cealaltă parte, Vukusic a negat recent existența vreunui conflict cu Becali și susține că este absența sa a fost provocată de o accidentare.

ADVERTISEMENT

“Sunt doar niște minciuni. Am o accidentare la aductori și de asta am ratat ultimul meci, cu Hermannstadt. Nu am avut nicio problemă sau discuție în contradictoriu cu Gigi Becali”, a declarat atacantul pentru presa din Croația.

Debutul la FCSB s-a petrecut în derby-ul cu Dinamo, din Liga 1, acolo unde introdus pe teren în repriza secundă, a avut o șansă importantă de gol lovind bara porții adverse. De atunci a mai evoluat în două înfrângeri ale echipei, cu Academica Clinceni și eliminarea cu Dinamo din Cupa României.

ADVERTISEMENT

„Vukusic nu s-a antrenat două luni și jumătate deloc, înainte să vină la noi. El a fost golgeterul campionatului sloven, apoi au fost niște probleme între el și conducere. A fost lăsat liber în ultima clipă, n-a jucat, a venit total nepregătit. Ca de obicei, cineva n-a avut răbdare cu Vukusic, dar astea se întâmplă și în campionatele puternice, uite cum Dennis Man a intrat la Parma imediat după transfer, nici nu se antrenase cu echipa”Mihai Stoica

Vukusic, încrezător în sine la debutul pentru FCSB

Meciul cu Dinamo din campionat a reprezentat debutul lui Vukusic la FCSB, iar croatul se declara încrezător în propriile forțe și țintea titlul alături de echipă. Preciza totuși că are nevoie de timp pentru a reveni la forma inițială, după o perioadă de inactivitate: “Mulțumesc staff-ului, colegilor mei care m-au primit extraordinar și fanilor care ne-au condus spre meci extraordinar.

Am două luni și jumătate de când nu am mai jucat un meci, m-am simțit bine și sunt cu gândul la următorul meci. Am fost la câțiva centimetri să dau gol, dar important e că am obținut trei puncte și o să vină și golul în curând. Nu simt nicio presiune, sunt un jucător de calitate și voi da totul pentru echipă și pentru fani.

ADVERTISEMENT

Așa cum am spus când am venit la club, nu am reușit să iau titlul când am fost la Olimpija Ljubljana, dar sper să o fac acum cu FCSB. Vreau să dau gol, sunt atacant, sper să dau gol la meciul următor”, a declarat Vukusic la debut.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Chindia: 2,95 este cota pentru „peste 3,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT