Sport

Zima, pe modelul Cisotti! Borna pe care a atins-o portarul la Lyon – FCSB

Lukas Zima se află în fața celui mai important moment din activitatea sa de fotbalist înainte de Lyon - FCSB. Cisotti a fost în pielea sa
13.03.2025 | 21:44
Zima pe modelul Cisotti Borna pe care a atinso portarul la Lyon  FCSB
Lukas Zima este titular în Lyon - FCSB din optimile UEFA Europa League. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Lukas Zima se află în fața celui mai important moment al carierei înainte de Lyon – FCSB. Portarul ceh va debuta în cupele europene la 31 de ani și va înregistra prima apariție în tricoul roș-albaștrilor de la transferul său de la Petrolul.

Lukas Zima, față în față cu partida vieții la Lyon – FCSB

Juri Cisotti a evoluat în premieră, în Europa League, alături de roș-albaștri la aceeași vârstă, în succesul cu PAOK de la Salonic (1-2) din play-off-ul competiției. Și Andrei Gheorghiță (22 de ani), marcatorul golului egalizator, a debutat atunci în cupele europene.

ADVERTISEMENT

Lukas Zima va avea șansa să demonstreze de ce este în stare în returul optimilor Europa League. Cehul a fost anunțat în formula de start a lui Elias Charalambous. Gigi Becali consideră că echipa sa are șanse aproape nule să întoarcă scorul de 1-3 din tur.

Prin urmare, campioana en-titre se concentrează 100% pe obiectivul de a-și apăra titlul cucerit în 2024. FANATIK a anunțat în exclusivitate formula de start a roș-albaștrilor și implicit că Lukas Zima va fi titular în confruntarea cu Lyon.

ADVERTISEMENT

O șansă ce îi poate decide viitorul

Pentru Zima titularizarea este o oportunitate rarisimă. În Superligă, Ștefan Târnovanu (24 de ani) este de neînlocuit dintre buturi. Cehul are posibilitatea acum să demonstreze că poate fi o soluție la fel de bună ca unul dintre portarii naționalei României.

O prestație solidă contra unui adversar de top îi poate aduce lui Lukas Zima rolul de titular în special din stagiunea viitoare. Evoluțiile lui Târnovanu au fost la un nivel înalt în sezonul curent. Șansele unui transfer în vară, în străinătate, sunt considerabile pentru el.

ADVERTISEMENT

Zima a fost adus la FCSB de la Petrolul Ploiești la începutul lunii ianuarie a anului acesta. Gigi Becali a achitat în schimbul serviciilor sale 250.000 de euro. Un milion de euro este cota de piață a cehului, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.

ADVERTISEMENT
18.00 este cota oferită de Betano pentru calificarea FCSB în sferturile Europa League