News

Război în Ucraina. Explozii masive în Kiev, un bloc în flăcări. Negocierile continuă, dar Zelenski îi cere lui Putin „garanții de securitate”.

Războiul din Ucraina a intrat luni în cea de a nouăsprezecea zi a conflictului, fără ca armata rusă să execute duminică vreo operațiune ofensivă semnificativă pe întreg teritoriul Ucrainei.
14.03.2022 | 06:00
Razboi in Ucraina Explozii masive in Kiev un bloc in flacari Negocierile continua dar Zelenski ii cere lui Putin garantii de securitate
Război în Ucraina. Ziua 34. Negocieri de pace la Istanbul. Rusia n-ar mai vrea „denazificare” și „demilitarizare”, dar nimeni nu știe dacă Putin vrea pace sau nu
ADVERTISEMENT
15-03-2022
04:51

Clădire rezidențială în flăcări după bombardamentul rușilor în Kiev

Imagini dramatice surprinse în Kiev imediat după bombardamentul rușilor. O clădire rezidențială a luat foc. Nu există, deocamdată, alte detalii și nu se știe câte persoane, dacă există, sunt rănite.

Nu cu mult timp în urmă, două explozii au lovit periferia de vest a orașului, potrivit canalului local Ukraine 24. Oamenii s-au adăpostit de urgență. Mai mult decât atât, sirenele de raid aerian au pornit.

15-03-2022
04:43

Cum arată Mariupol după bombardamentele rușilor.

Au apărut noi imagini dramatice surprinse în Ucraina după bombardamentele rușilor. Un clip filmat de Batalionul Azov arată distrugerea totală a clădirilor, inclusiv a unui complex de apartamente din orașul Mariupol, din sud-estul orașului, în timp ce nori de fum se ridică în depărtare.

Între timp, CNN a geolocalizat și a verificat autenticitatea videoclipului. Nu este clar când a fost filmat, dar clipul a fost încărcat în prima zi a săptămânii pe canalul Telegram al batalionului.

Drona care realizează videoclipul își începe zborul într-o zonă industrială din vestul Mariupol și se deplasează spre nord, spre centrul comercial Epicenter K. Zboară deasupra unui complex de apartamente deja distrus și apoi brusc se vede o explozie mare.

Imagini dramatice din Mariupol. Sursa foto – cnn.com

Urmează imagini surprinse la câteva sute de metri mai spre nord, lângă un magazin de saltele și un complex de apartamente.

15-03-2022
04:34

Coreea de Sud, ajutor pentru Ucraina! Decizii și în privința spațiului aerian

Coreea de Sud va trimite provizii militare neletale în Ucraina. Anunțul oficial a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Boo Seung-chan.

Ajutoarele vor avea o valoare de aproximativ 800.000 de dolari și includ căști antiglonț, corturi, pături, cuverturi de pat, truse militare neperisabile cu alimente, truse de prim ajutor și medicamente. Logistica de livrare nu a fost încă finalizată, a adăugat Boo.

Vă readucem aminte că în februarie, casa prezidențială a exclus desfășurarea militară sud-coreeană sau sprijinul letal pentru Ucraina, poziție reiterata și de Ministerul Apărării săptămâna trecută.

În același timp, Korean Air va suspenda temporar toate serviciile de pasageri și mărfuri către și dinspre Moscova și Vladivostok până la sfârșitul lunii aprilie.

De asemenea, zborurile de marfă care fac escală la Moscova sunt incluse în suspendare. Korean Air a spus că își redirecționează zborurile pentru a evita spațiul aerian rusesc, invocând „provocări operaționale și preocupări de siguranță”.

Zborurile din Seul către Europa vor fi redirecționate peste China, Kazahstan și Turcia, ceea ce ar prelungi durata de zbor cu până la două ore și 45 de minute.

Zborurile din zonele de est ale Americii de Nord către Seul vor fi, de asemenea, redirecționate peste Alaska și Oceanul Pacific, adăugând aproape două ore pentru unele zboruri.

15-03-2022
04:17

Război în Ucraina. Explozii masive în Kiev

O nouă zi, alte explozii în Ucraina. După o noapte oarecum liniștită. la ora locală 05:30, în Kiev, jurnaliştii prezenți în Ucraina au raportat explozii mari.

De altfel, astfel de bombardamente înainte de zori au devenit o trăsătură comună a acestui război până acum. Unul dintre ziariști a transmis pe rețelele de socializare că au fost auzite trei mari explozii.

Au existat mai mulți corespondenți care au relatat bombardamentele. Canalul local Ukraine 24 a raportat două explozii mari la marginea de vest a orașului, în districtul Borshchagovka.

Potrivit unui raport al postului TV, rachetele ar fi fost lansate din partea belarusă, dar informația nu a fost verificată. Aproape imediat au fost declanșate sirenele de raid aerian la Kiev, precum și la Odesa în sud, Uman în centru și regiunea Hmelnytsky în vest.

14-03-2022
22:38

Alimentarea cu energie electrică a centralei de la Cernobîl a fost reluată

Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a anunțat că autoritățile ucrainene au informat că alimentarea cu energie electrică a centralei de la Cernobîl a fost reluată.

Deconectarea centralei nuclearelectrice din Cernobîl de la reţea săptămâna trecută nu a avut un impact critic asupra funcţiilor esenţiale de siguranţă, deoarece volumul de apă de răcire din instalaţia de stocare a combustibilului uzat a fost suficient pentru a menţine evacuarea căldurii fără alimentarea cu energie electrică. Tot săptămâna trecută, Autoritatea de reglementare a declarat că un raport de analiză a siguranţei pentru instalaţia de combustibil uzat a concluzionat că nu va exista „niciun impact asupra sistemelor esenţiale de siguranţă” în cazul unei pierderi totale de putere, inclusiv de la generatoarele diesel. Autoritatea de reglementare a spus că actualele rezerve de motorină vor dura până în seara zilei de 15 martie”, a transmis AIEA.

Agenția a precizat că verifică informațiile legate de explozii de muniție în zona centralei atomoelectrice de la Zaporojia. Pe de altă parte, AIEA a precizat că nivelul radiațiilor de la toate centralele din Ucraine se încadrează în limitele normale.

14-03-2022
21:48

China, avertizată de SUA să nu ajute Rusia

Statele Unite au avertizat China să nu sprijine invazia rusă a Ucrainei, Rusia ar fi cerut sprijin militar și economic de la Beijing, susțin oficiali americani, citați de agenția Reuters.

Potrivit acestora, China și-ar fi exprimat disponibilitatea de a furniza ajutor Rusiei. „Am comunicat foarte clar Beijingului că nu vom rămâne pasivi. Nu vom permite niciunui stat să compenseze Rusia pentru pierderile sale”, a declarat Ned Price, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

O problemă colaterală conflictului din Ucraina este modul în care să fie tratată o eventuală asistență oferită de către China Rusiei, în  condițiile în care țara asiatică este principalul exportator global. De asemenea, războiul din Ucraina a generat temeri în Taiwan că China va încerca o acțiune similară împotriva sa.

14-03-2022
21:34

Posibilitatea încercuirii, risc major pentru armata ucraineană - analiză BBC

Înaintarea armatei ruse în Ucraina este foarte lentă, convoaiele de aprovizionare fiind atacate sau blocate de către ucraineni. Însă analiști militari consultați susțin că situația pentru armata ucraineană este îngrijorătoare în mai multe sectoare ale frontului, scrie Paul Adams, corespondent diplomatic pentru BBC.

În primul rând, situația de la Kiev este critică. Unitățile artileriei ruse sunt suficient de aproape pentru a bombarda centrul orașului. Dacă va fi dat ordinul de deschidere a focului, Kievul va trece prin experiența prin care au trecut Harkiv, Sumi și Mariupol, orașe care au trebuit să suporte în aceste zile bombardamente devastatoare.

Un alt pericol a fost semnalat de către oficiali occidentali încă de la începutul invaziei, anume încercuirea unităților armatei ucrainene din estul țării, socotite printre cele mai bune, fiind vorba de soldați care aveau deja experiență de luptă împotriva republicilor separatiste din Donbas.

Dacă trupele rusești din zona orașelor Zaporijia și Dnipro vor face străpungerea către nord este posibil să facă joncțiunea cu unități care se află acum la nord de Harkiv, caz în care trupele ucrainene care apără frontiera de este a țării vor fi încercuite dincolo de Nipru.

Încă există riscul ca cele mai bune trupe ucrainene să fie prinse în capcană în jumătatea estică a țării”, a apreciat Shashank Joshi, editor pe domeniul apărării la publicația The Economist.

14-03-2022
20:52

Protest la un post TV din Rusia. Un editor a intrat în studio cu un afiș anti-război

O emisiune a postului public de televiziune din Rusia, Canalul 1, a fost întreruptă de o femeie care a afișat în spatele prezentatoarei un afiș împotriva războiului din Ucraina.

Pe afișul în limbile rusă și engleză era scris: „Opriți războiul! Nu credeți în propagandă! Vă mint chiar aici! Rușii împotriva războiului”. Mesajul a apărut în direct timp de câteva secunde până când regizorul de emisie a schimbat imaginile cu unele înregistrate.

Femeia care a protestat este Marina Ovsianikova, editor la Canalul 1 („Pervîi Kanal”) al televiziunii ruse de stat. Într-un mesaj înregistrat înainte să intre în studio cu afișul, Ovsianikova numește războiul din Ucraina drept unul fratricid și le cere conaționalilor să iasă în stradă și să protesteze:

Tatăl meu este ucrainean, mama este rusoaică și nu au fost niciodată dușmani (…) Din nefericire, petrecut ultimii ani lucrând pentru Canalul 1, făcând propagandă pentru Kremlin și mi-e foarte rușine de asta. Rușinată că am permis ca minciunile să iasă din ecranul TV. Rușinată că am permis zombificarea poporului rus. Am tăcut în 2014 când toate acestea au început. Nu am protestat când Kremlinul l-a otrăvit pe Navalnîi. Am privit în tăcere acest regim inuman la lucru, iar acum întreaga lume ne-a întors spatele. Nici următoarele zece generații nu vor putea șterge pata acestui război fratricid”, a spus Ovsiannikova în mesajul ei.

14-03-2022
20:25

Noi sancțiuni UE împotriva Rusiei. Roman Abramovici, pus pe lista neagră

Țările UE au convenit asupra unui al patrulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, au declarat surse diplomatice pentru BBC.com. Pe lista persoanelor asupra cărora se vor impune sancțiune se află și miliardarul Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea.

În esență, sancțiunile care urmează să fie anunțate oficial marți prevăd interzicerea exportului de bunuri de lux către Rusia și interzicerea importului de bunuri din sectorul producției de fier și oțel din Rusia.

Un diplomat european a spus că începe să apară o falie între un grup de țări care vor sancțiuni mai multe și mai dure împotriva Rusiei, precum Polonia și țările baltice, și țări precum Germania, Italia, Ungaria și Bulgaria care vor o abordare „mai conservatoare”.

14-03-2022
20:01

Secretarul general al ONU: „Indiferent de deznodământ, războiul va avea doar învinși”

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), António Guterres a făcut un nou apel la pace în Ucraina invocând distrugerile de amploare pe care le provoacă acest conflict.

Ucraina este în flăcări. Țara este decimată în fața ochilor întregii lumi. Impactul asupra civililor ajunge la proporții terifiante. Oameni nevinovați, printre care femei și copii, au fost uciși”, a declarat António Guterres, într-o conferință de presă.

După  ce au fost lovite de armata rusă, drumuri, aeroporturi și școli zac în ruine. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cel puțin 24 de instituții sanitare au suferit atacuri. Sute de mii de oameni sunt fără apă și electricitate. Cu fiecare oră care trece, două lucruri devin din ce în ce mai  clare: primul, situația se înrăutățește; al doilea, indiferent de deznodământ, acest război nu va avea învingători, ci doar învinși”, a spus secretarul general al ONU.

Guterres a spus că a vorbit cu câțiva lideri din lume care au fost în contact recent cu Vladimir Putin și care încearcă să ofere mediere pentru soluționarea conflictului.

14-03-2022
19:24

Numărul refugiaților ucraineni se apropie de 3 milioane. Principalele lor destinații

Peste 2.800.000 de ucraineni au părăsit țara de la declanșarea ostilităților, potrivit datelor Organizației Internațional pentru Migrație. Cea mai mare parte a lor a ajuns în Polonia, însă numărul celor care au cerut azil în această țară este mult mai mic, majoritatea lor continuându-și drumul către alte țări europene. Dintre cei care au ajuns în Polonia, aproape 150.000 au trecut granița în Germania.

Ungaria a primit 255.000 de refugiați, însă 2.212 au cerut formal azil, potrivit Directoratului General pentru Imigrație din Ungaria. În România se mai află 80.000 de ucraineni. Numărul intrărilor zilnice în țara noastră a scăzut cu 50% față de săptămâna precendentă, de la 30.000 la 14.000 în cursul zilei de duminică.

În Slovacia au intrat 205.000 de refugiați, însă nu se știe cu exactitate câți mai sunt în această țară. În Moldova, se află 101.000 ucraineni. În Lituania, Ministerul de Interne a anunțat că sunt circa 12.000 de ucraineni care au intrat  în țară.

În Belgia au cerut azil mai bine de 6.000 de ucraineni, iar circa 5.500 au ajuns în Irlanda. În Danemarca au cerut statut de refugiat circa 1.500. Ministrul Cetățeniei din Franța, Marlene Schiappa, a spus că au ajuns în Hexagon 7.250 de oameni, autoritățile fiind pregătite să primească 10.000. În Italia sunt 24.000, iar în Austria au intrat 56.000, însă 70% au folosit această țară doar pentru tranzit.

Autoritățile din Estonia au înregistrat peste 10.000 de ucraineni, iar cele din Croația circa 3.800. Cipru a primit aproape 3.000 de refugiați, iar în Suedia 3.500 au cerut azil. Alți 2.600 au ajuns în Olanda, iar Spania a primit circa 1.000 de refugiați.

14-03-2022
17:55

Un atac asupra unui releu de televiziune, soldat cu nouă morți

Două rachete au lovit un releu de televiziune și o clădire administrativă adiacentă în regiunea Rivne. Guvernatorul regiunii, Vitali Koval, a afirmat că au murit cel puțin nouă oameni, iar alți nouă au fost răniți.

Atacul a avut loc în satul Antopi, aflat în nordul Ucrainei. „Încă mai sunt oameni sub dărâmături”, a spus Koval.

Potrivit presei locale, transmisiunile radio – TV terestre din regiunea Rivne au fost întrerupte ca urmare a exploziei celor două rachete.

14-03-2022
17:31

Armata ucraineană se așteaptă la un nou asalt rus asupra Kievului

Într-un buletin privind evoluția ostilităților, armata ucraineană susține că forțele rusești „duc operațiuni sistematice, folosind bombardamente de aviație, pentru a distruge infrastructura militară și civilă a Ucrainei”.

Ocupanții folosesc muniție de mare putere și atacuri dezordonate asupra civililor. Asemenea acțiuni sunt considerate drept crimă de război în dreptul internațional”, se spune în comunicatul Ministerul Apărării din Ucraina.

În sudul țării, armata rusă încearcă în continuare să încercuiască orașul Mikolaiv, un punct crucial în drumul către orașul Odessa. Până acum, forțele rusești au fost respinse.

În zona Kievului, forțele rusești încearcă să traverseze râul Irpin pentru a obține un cap de pod în jurul localităților Bucea și Irpin, două suburbii ale capitalei în care s-au dus lupte grele de la începutul invaziei. Ucrainenii susțin că armata rusă se regrupează pentru a relua operațiunile ofensive în direcția Kiev.

În estul Ucrainei, rușii încearcă să-și revină după pierderile suferite în jurul orașelor Harkiv și Izium, două orașe în care populația a fost sever afectată de luptele grele.

Liudmila Denisova, comisar pentru drepturile omului în Parlamentul de la Kiev, a afirmat că trupele rusești au tras asupra unui microbuz în zona Izium. „Soarta pasagerilor este necunoscută”, a spus Denisova.

Inamicul atacă cu aviația și artileria zi și noapte. Nu există posibilități de furnizarea de ajutor umanitar sau de evacuare. Numărul victimelor civile nu poate fi stabilit”, a precizat demnitarul ucrainean.

Armata ucraineană a admis că rușii au înregistrat succese în zona Donețk „datorită superiorității numerice”. Oficialii ucraineni susțin că, până acum, au fost distruse 77 de avioare rusești, 90 de elicoptere și aproape 400 de tancuri.

14-03-2022
16:50

„Înaintarea rusă în Ucraina rămâne blocată” - oficial american

Aproape toate direcțiile de avansare a armatei ruse în Ucraina rămân blocate, a afirmat un oficial din Departamentul Apărării al Statelor Unite, în cadrul unei discuții informale cu jurnaliștii americani.

Potrivit acestuia, forțele pe care Rusia le-a trimis în bătălia pentru Kiev nu au făcut progrese apreciabile în cursul weekendului trecut. Totuși, Rusia continuă să trimită forțe care să sprijine efectivele aflate în prima linie, transmite CNN.com.

De asemenea, bat pasul pe loc încercările de ocupare ale orașelor Cernihiv și Harkiv, iar armata rusă a trebuit să detașeze un grup de 50-60 de vehicule către orașul Izium, se pare pentru a bloca sosirea unor forțe ucrainene din vestul țării.

Armata ucraineană continuă să lupte pentru Mariupol, deși orașul a rămas izolat.

Rușii nu au reușit să ocupe nici orașul Mikolaiv, de unde ar putea să lanseze un atac terestru asupra Odessei de la vest sau să se îndrepte dinspre sud către capitala Kiev.

Un motiv pentru care rușii nu au reușit să câștige teren este și faptul că ucrainenii „au lovit în mod eficient serviciul de logistică rus”. Un exemplu dat de oficialul american este cel al loviturilor date împotriva convoiului de mari proporții trimis de Rusia pentru a fi aruncat în lupta pentru Kiev.

După cum am mai spus, ucrainenii au fost destul de creativi. Nu numai că atacă capabilitățile de luptă – tancuri și vehicule blindate – sau doboară avioane, ci încearcă în mod deliberat să împiedice și să prevină capacitatea armatei ruse de a se susține”, a mai spus oficialul din Departamentul Apărării.

14-03-2022
16:20

Rușii reiau bombardamentele în zona Harkiv

Parchetul regional din Harkiv a anunțat că două persoane au fost ucise și una rănită în urma unui bombardament al armatei ruse asupra orașului, informează AFP, preluată de către News.ro.

În urma unor tiruri de artilerie ale agresorului, un imobil a fost distrus, iar un număr de clădiri a fost avariat. Două persoane ucise, iar o persoană rănită”, a anunțat parchetul.

La câteva minute după acest anunț, procurorii ucraineni au transmis că un alt atac a vizat orașul Ciuhuiiv, la 40 de kilometri sud-est de Harkiv. În urma acestui atac, un adolescent de 15 ani  a fost ucis.

14-03-2022
16:09

Președintele Joe Biden ar putea începe un turneu diplomatic în Europa

Surse de la Casa Albă citate de CNN au afirmat că au început discuții preliminare privind o călătorie a președintelui Joe Biden în câteva state europene, în contextul invaziei ruse în Ucraina.

Sosirea pe continentul european a președintelui Joe Biden ar urma vizitelor deja făcute de către secretarul de stat Antony Blinken și vicepreședintelui Kamala Harris, aceasta din urmă vizitând și Bucureștii.

Până acum, nu a fost făcut un anunț oficial legat de vizita lui Joe Biden în Europa.

14-03-2022
15:44

Bilanț ONU: Cel puțin 636 de civili au murit în războiul din Ucraina

Cel puțin 636 de civili au fost uciși de la începutul invaziei ruse în Ucraina, a informat Biroul pentru Drepturile Omului din cadrul Organizației Națiunilor Unite.

Datele sunt valabile pentru ziua de duminică, fiind cu 40 de persoane mai mare față de cele din ziua precedentă, transmite CNN. Printre morți sunt șase fete, 10 băieți și alți 30 de copii al căror sex nu este cunoscut. De asemenea, cel puțin 1.125 de civili au fost răniți până acum.

Cele mai multe victime civile au fost provocate de folosirea armelor explozive cu impact de zonă largă, precum bombardamentele de artilerie grea, sistemele de rachetă cu lansări multiplă și lovitori aeriene”, a precizat ONU.

Biroul pentru Drepturile Omului susține că cifrele ar putea fi mult mai mari întrucât în ultimele zile informațiile colectate din zone cu lupte intense au întârziat și  au nevoie de verificări suplimentare.

14-03-2022
15:09

Președintele Zelenski se va adresa miercuri Congresului american

Președintele Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, și liderul majorității democrate din Senat, Chuck Schumer, au semnat o scrisoare prin care își informează colegii din Congres că președintele Volodimir Zelenski se va adresa membrilor acestui for într-un discurs susținut online.

Congresul, țara noastră și lumea admiră poporul Ucrainei, care a arătat un curaj extraordinar, rezistență și hotărâre în fața războiul neprovocat, nedrept și ilegal al Rusiei”, se spune în mesajul celor doi membri ai Congresului, potrivit CNN.com.

Congresul rămâne de neclintit în angajamentul nostru de a sprijini Ucraina care înfruntă agresiunea diabolică și crută a lui Putin și de a adopta legi care să paralizeze și să izoleze economia rusă, precum pentru a furniza asistență umanitară, economică și de securitate pentru Ucraina. Așteptăm cu nerăbdare să avem privilegiul de a saluta discursul președintelui Zelenski către Camera Reprezentanților și Senat și să transmitem sprijinul nostru poporului Ucrainei care apără cu curaj democrația”, se mai spune în documentul citat.

14-03-2022
14:49

Zelenski: „Armata noastră se ține bine. Rușii nu știu unde să caute ajutor”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că negocierile de pace duse cu Rusia trebuie să aibă ca rezultat „o pace cinstită”, care să ofere garanții de securitate pentru țara sa.

Trebuie să ne ţinem binem şi să ne batem pentru a ajunge la o pace pe care ucrainenii o merită, o pace cinstită, cu garanţii de securitate pentru statul nostru, pentru poporul nostru. Şi pentru a le pune în scris, prin negocieri, nişte negocieri dificile”, a declarat Zelenski, într-o înregistrare video, transmite News.ro.

Pe de altă parte, în postarea de pe Instagram, Zelenski le cere din nou ucrainenilor să continue lupta, asigurându-i că armata ucraineană rezistă. „În a 19-a zi de război, forţele noastre armate se ţin bine. Ruşii nu ştiu unde că caute ajutor”, a spus președintele ucrainean.

Vânaţi-i imediat. Apăraţi oraşele, apăraţi satele. Pentru a apăra fiecare metru pătrat al pământului nostru şi fiecare parte a inimii noastre, inima ucraineană. Sufletul ucrainean. Să ne ajutăm unii pe alţii! Să ne ajutăm! Şi să apărăm statul! Împreună vom învinge!”, a mai spus Zelenski.

14-03-2022
14:30

Un convoi de mașini cu civili a părăsit orașul asediat Mariupol

Consiliul local din orașul Mariupol a anunțat, printr-o postare pe Telegram , că un convoi de 160 de mașini private au putut părăsi orașul.

Convoiul a plecat la ora locală 13 prin coridorul umanitar deschis între Mariupol, aflat sub asediu, și orașul Berdiansk, aflat sub controlul trupelor ruse, transmite BBC.com.

Mai multe încercări de evacuare a civililor blocați în Mariupol – oraș cu o populație de 400.000 de locuitori înainte de război – au eșuat în ultimele zile din cauza amenințării bombardamentelor ruse.

14-03-2022
14:20

Negocierile ruso-ucrainene, întrerupte până marți

Mihailo Podoliak, șeful echipei de negocieri a Ucrainei, a anunțat pe Twitter că s-a luat „o pauză tehnică” a discuțiilor dintre oficiali ruși și ucraineni. 

Pentru discuții în subgrupurile de lucru și clarificarea fiecărei definiții. Negocierile continuă”, a spus Podoliak

Anterior, președintele ucrainean Volodomiri Zelenski a descris negocierile ca fiind „discuții dificile”. A patru rundă de negocieri se desfășoară virtual, echipa ucraineană aflându-se în Kiev.

14-03-2022
13:47

Peste 12.000 de militari ruși au murit de la începutul războiului

Statul Major al Forțelor Armate din Ucraina a anunțat că mai mult de 12.000 de soldați ruși au murit de la începutul războiului.

De asemenea, armata rusă a pierdut 77 de aeronave și 90 de elicoptere. În plus, peste o mie de mașini blindate de luptă, precum și sute de tancuri rusești au fost distruse sau capturate de armata ucraineană.

Ministerul Apărării a mai precizat că Ucraina continuă să doboare avioane rusești.

14-03-2022
12:49

Rusia vrea să lanseze asalturi pentru a prelua ”controlul total” al marilor oraşe ucrainene

Armata rusă anunţă că nu exclude lansarea de asalturi pentru a prelua “controlul total” al marilor oraşe ucrainene, în condiţiile în care numeroase centre urbane ale ţării sunt încercuite de forţele ruse, potrivit Reuters.

”În vederea asigurării securităţii maxime a populaţiilor civile, Ministerul (rus) al Apărării nu exclude posibilitatea de a prelua conrolul total al marilor oraşe care sunt deja încercute”, anunţă Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului.

Dmitri Peskov susţine că informaţiile potrivit cărora Vladimir Putin este “dezamăgit că soldaţii săi nu avansează suficient de repede” sunt neadevărate. El precizează că preşedintele rus a ordonat până acum “Ministerului Apărării să nu lanseze un asalt rapid asupra marilor centre urbane, inclusiv Kiev” pentru a evita pierderi grele în rândul civililor.

Purtător de cuvânt al Kremlinului a subliniat că, dacă se vor întâmpla astfel de atacuri, culoarele umanitare vor fi menţinute.

14-03-2022
12:12

Premierul ucrainean cere Rusiei încetarea focului

Prim-ministrul Ucrainei, Denîs Șmîhal, împreună cu omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, și cel lituanian, Ingrida Šimonytė, fac din nou un apel către Vladimir Putin.

Aceștia cer Rusiei încetarea focului.

“Cerem ca Rusia să înceteze toate acțiunile sale militare și să își retragă forțele din Ucraina. Faceți apel comunității internaționale să crească presiunea și sancțiunile”, este mesajul premierului ucrainean, postat pe pagina sa oficială de Twitter.

14-03-2022
12:07

Zelenski nu s-a mai putut adresa Consiliului Europei

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a anunțat, printr-o postare pe Twitter, că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu a mai putut să își țină discursul, din cauza unor circumstanțe foarte urgente și neprevăzute.

Oficialii europeni speră că, la ora 16:00, va putea discuta prin video-conferință prim-ministrul ucrainean, Denîs Șmîhal.

 

14-03-2022
11:37

Rețeaua de electricitate de la Cernobîl a fost din nou avariată de ruși

Rețeaua de electricitate a centralei de la Cernobîl a fost din nou deteriorată de ruși, deși în urmă cu câteva zile a fost reparată de operatorul Ukrenergo.

Anunțul a fost făcut chiar de compania Ukrenergo, luni după-amiază, pe pagina oficială de Facebook.

“Linia care alimentează CNE din Chornobyl și orașul Slavutych este din nou avariată de ocupanți după ce echipa de reparații Ukrenergo a reparat-o”, este mesajul transmis de reprezentanții acestei companii, potrivit Interfax Ukraine.

14-03-2022
11:25

Zeci de copii ucraineni vor primi tratament pentru cancer în Marea Britanie

Guvernul Regatului Unit a anunțat că 21 de copii ucraineni bolnavi de cancer vor primi îngrijiri în Marea Britanie. Potrivit autorităților britanice, micuții vor fi supuși unei evaluări pentru a înțelege nevoile lor specifice de sănătate înainte de a primi tratament.

Tratamentul vital și, în multe cazuri, salvator împotriva cancerului va fi oferit gratuit de serviciile de sănătate din Anglia. Măsura face parte din răspunsul umanitar al guvernului britanic la conflictul din Ucraina.

“Suferința îngrozitoare a civililor nevinovați din Ucraina este cu adevărat îngrozitoare. Această îngrijire medicală vitală care salvează vieți este un alt pas important în sprijinul nostru pentru poporul Ucrainei și rezistența acestora împotriva invaziei ilegale a lui Putin.

Sunt extrem de recunoscător personalului nostru fantastic al NHS, precum și partenerilor noștri, inclusiv prietenilor noștri polonezi, pentru sprijinul acordat în aducerea acestor copii în Marea Britanie și vom continua să facem tot ce putem pentru a-i sprijini pe măsură ce își continuă tratamentul critic aici”, a declarat premierul Boris Johnson.

14-03-2022
11:06

Volodimir Zelenski spune că i-a avertizat încă de anul trecut pe liderii NATO că Rusia va începe un război

Președintele Ucrainei a făcut noi declarații care îi vizează pe liderii NATO. Volodimir Zelenski a precizat, printr-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, că i-a avertizat pe aceștia că, dacă nu vor da sancțiuni dure Rusiei, va începe un război.

“Anul trecut, i-am avertizat pe liderii NATO: dacă nu vor exista sancțiuni preventive stricte împotriva Rusiei, va începe războiul. Și am avut dreptate.

Repet încă o dată: dacă nu ne închideți cerul, rachetele rusești vor cădea apoi pe teritoriul vostru, pe teritoriul NATO. E doar o chestiune de timp”, a precizat acesta, pe rețelele sociale.

14-03-2022
10:38

Primele imagini de la cea mai recentă rundă de negocieri Ucraina-Rusia

Discuțiile dintre Rusia și Ucraina au început luni, iar comunicarea dintre cele două părți este grea, dar continuă, a declarat pe Twitter consilierul prezidențial și negociatorul ucrainean Mikhailo Podoliak.

Postând pe Twitter o fotografie a discuțiilor, care au loc prin videoconferință, Podoliak a scris: „Părțile își exprimă în mod activ pozițiile specificate. Comunicarea are loc, dar este greu. Motivul discordiei este sistemele politice prea diferite.”

Mikhailo Podoliak spunea înainte de începerea negocierilor că a patra rundă de discuții se va concentra pe stabilirea unui acord de încetare a focului, retragerea trupelor ruse și garanții de securitate pentru Ucraina.

Podoliak a repetat poziția Ucrainei conform căreia negociatorii săi vor refuza să înceapă să discute despre forma relațiilor viitoare cu Rusia până când Moscova nu va fi de acord mai întâi cu o încetare imediată a focului.

14-03-2022
10:26

Oficial ucrainean: Numărul morților în bombardamentele asupra orașului Mariupol este de peste 2.500

Oleksii Arestovich, consilier în biroul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, spune că bombardamentul rusesc asupra orașului Mariupol a provocat până acum peste 2.500 de morți.

„Armata noastră reușește acolo – ieri au învins o altă încercare de străpungere blindată în Mariupol, au luat prizonieri de război”, a spus el luni.

„Dar pentru asta rușii distrug orașul. Peste 2.500 de oameni au fost uciși, conform rapoartelor oficiale ale autorităților orașului. Și aceasta este o catastrofă căreia lumea nu i-a dat o evaluare adecvată”, a adăugat Arestovich.

CNN nu a putut verifica independent aceste cifre.

Administrația orașului Mariupol a confirmat duminică că un convoi mare cu ajutor umanitar destinat orașului asediat nu a sosit și era încă blocat în Berdiansk, la aproximativ 50 de mile spre vest. Berdiansk este ocupat de forțele ruse.

14-03-2022
10:04

Australia și Olanda dau în judecată Rusia pentru doborârea zborului MH17

Australia și Olanda (Țările de Jos) au început acțiuni în justiție împotriva Rusiei la Organizația Aviației Civile Internaționale a ONU pentru doborârea zborului MH17 al Malaysia Airlines în 2014, potrivit unui comunicat al guvernului australian.

Zborul Malaysia Airlines Amsterdam-Kuala Lumpur a fost doborât în ​​iulie 2014 de o rachetă trasă de rebelii pro-ruși din Ucraina. Toți cei 298 de oameni de la bord au fost uciși.

„Refuzul Federației Ruse de a-și asuma responsabilitatea pentru rolul său în doborârea zborului MH17 este inacceptabil, iar guvernul australian a spus întotdeauna că nu va exclude nicio opțiune legală în urmărirea noastră a justiției”, se arată în declarația semnată de prim-ministrul Scott Morrison, ministrul de externe Marise Payne și procurorul general Michaelia Cash.

Cele două țări vor argumenta că Rusia le-a furnizat separatiștilor sistemul de rachete folosit în atac, apoi l-a luat înapoi. Ei spun că „racheta ar fi putut fi trasă doar de echipajul rus instruit al Buk-TELAR, sau cel puțin de cineva care acționează sub instrucțiunea, conducerea sau controlul lor”.

Australia și Olanda au cerut despăgubiri și scuze de la Federația Rusă pentru dezastrul MH17.

14-03-2022
09:13

Procuratura Generală a Ucrainei: Armata rusă a ucis până acum 90 de copii

Declarația a fost făcută de Procuratura Generală pe Telegram, relatează Ukrinform.

Până la 14 martie 2022, un total de 90 de copii au fost uciși și peste 100 de copii au fost răniți în Ucraina din cauza agresiunii armate rusești.

Cele mai multe victime au fost înregistrate în Regiunea Kiev, Regiunea Harkiv, Regiunea Donețk, Regiunea Cernihiv, Regiunea Sumi, Regiunea Herson, Regiunea Mikolaiv și Regiunea Jitomir.

Duminică, doi copii au fost uciși și alți doi copii au fost răniți în bombardamentele Rusiei asupra infrastructurii civile din regiunea Mikolaiv.

Din cauza bombardamentelor, 379 de instituții de învățământ au fost avariate, iar 59 dintre ele au fost distruse complet. Cele mai multe distrugeri au fost raportate în Regiunea Donețk (119 instituții de învățământ), Regiunea Mikolaiv (30), Regiunea Sumi (28), Regiunea Kiev (35), Regiunea Herson (21) și orașul Kiev (24).

Datele finale nu au fost încă raportate, deoarece este imposibil să se inspecteze anumite zone, unde sunt în desfășurare ostilități.

14-03-2022
08:22

Ucraina va încerca să evacueze mai mulți civili blocați în orașele bombardate

Ucraina va încerca să evacueze civilii blocați în zonele de conflict prin 10 „coridoare umanitare”, inclusiv din orașele din apropierea capitalei Kiev și din regiunea de est a Lugansk, a declarat viceprim-ministrul Irina Vereschuk.

Într-o mesaj video, aceasta a declarat: „Vom încerca, încă o dată, să deblocăm mișcarea convoiului umanitar care transportă alimente și medicamente către [orașul-port Mariupol] din Berdiansk (în sud-estul Ucrainei)”.

14-03-2022
07:53

Fabrica de avioane Antonov, bombardată de armata rusă

Fabrica de avioane Antonov din Kiev a fost bombardată de forțele ruse, a informat luni dimineață administrația orașului Kiev. Fabrica este situată pe aerodromul Sviatoshin, la aproximativ 10 kilometri de centrul orașului Kiev.

O serie de clipuri încărcate pe rețelele de socializare arată un val gros de fum care se ridică de deasupra aeroportului. The Guardian și BBC nu au putut verifica autenticitatea filmării.

Administrația capitalei informează că serviciile de urgență se află la locul exploziei.

14-03-2022
07:37

Zelenski: Delegația Ucrainei are obiectivul de a stabili summitul cu Putin

Acest lucru a fost declarat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cel mai recent mesaj video către națiune.

“Acum despre negocierile cu Federația Rusă. Reprezentanții delegațiilor țărilor noastre vorbesc în format video în fiecare zi. Delegația noastră are o sarcină clară – să facă totul pentru a asigura o întâlnire a președinților. Întâlnire pe care sunt sigur că oamenii o așteaptă”, a spus Zelenski.

El a remarcat că o astfel de întâlnire este „o poveste grea, o cale dificilă, dar necesară”.

„Și scopul nostru este ca Ucraina să obțină rezultatul necesar în această luptă, în această muncă de negociere. Necesar pentru pace. Și pentru securitate. Ca să avem garanții – normale, eficiente. NU ca cele de la Budapesta. Pentru ca ucrainenii să spună: asta funcționează. Acestea sunt garanțiile. Este necesar să vorbim”, a subliniat președintele.

El a citat organizarea a 10 coridoare umanitare ca exemplu pozitiv al rundelor anterioare ale procesului de negocieri. “Au funcționat peste zece coridoare umanitare. Regiunea Kiev, regiunea Lugansk… 5.550 de oameni au fost salvați într-o singură zi. În șase zile – peste 130.000. Este necesar să vorbim. Și asta se datorează și negocierilor. Trebuie să înțelegem asta”, a spus Zelenski.

14-03-2022
06:34

O nouă rundă de negocieri, programată la 10.30

Eforturile diplomatice de a pune capăt războiului din Ucraina vor continua, negociatorii ucraineni și ruși urmând a relua discuțiile la 10:30.

Consilierul Ministerului de Interne al Ucrainei, Anton Herașcenko, a confirmat ora de începere într-o actualizare postată pe contul său oficial Telegram în această dimineață.

„Negocierile cu Rusia vor avea loc în această dimineață prin link video. Vor începe la 10:30”, a spus el potrivit The Guardian.

Consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak a postat duminică pe Twitter că discuțiile diplomatice dintre oficialii ucraineni și ruși vor avea loc luni prin intermediul unei videocoferințe.

“Din nou. Negocierile se desfășoară non-stop în format videoconferinț[. Grupurile de lucru funcționează în mod constant. Un număr mare de probleme necesită o atenție constantă. Luni, 14 martie, va avea loc o sesiune de negocieri pentru a rezuma rezultatele preliminare…”, a scris Podoliak.

14-03-2022
06:14

Ucraina susține că a doborât patru avioane și trei elicoptere în ultimele 24 de ore

În actualizarea sa zilnică, Statul Major al Forțelor Armate al Ucrainei a declarat că a doborât cu succes patru avioane, trei elicoptere și mai multe avioane fără pilot aparținând forțelor ruse în ultimele 24 de ore.

De asemenea, a mai spus că a lansat „lovituri zdrobitoare” asupra bazelor de teren și a depozitelor Rusiei pentru a perturba sistemul său logistic de aprovizionare pe teritoriul ucrainean.

Acesta a adăugat că forțele ruse nu au avansat și s-au concentrat pe „consolidarea și menținerea frontierelor ocupate anterior”.

Declarația spune că infrastructura civilă – inclusiv facilități religioase – a fost cooptată de forțele ruse pentru a echipa poziții de tragere și pentru a disloca arme și echipamente militare.

De asemenea, a susținut că „starea morală și psihologică” a forțelor ruse a rămas la un „nivel scăzut”, invocând refuzul soldaților ruși de a se supune comenzilor sau de a participa la luptă.

BBC nu a putut verifica în mod independent niciuna dintre aceste afirmații.

14-03-2022
06:05

Forțele ucrainene anunță că un obuz a lovit un bloc de 9 etaje din Kiev. Video

Un bloc de locuințe de nouă etaje din capitala Ucrainei ar fi în flăcări din cauza bombardamentelor ruse de luni dimineață.

Ziarul Kyiv Independent relatează că un bloc de nouă etaje din oraș este în flăcări, iar pompierii lucrează la stingerea incendiului. Informația este relatată și de agenția de presă Ukrinform.

Serviciul de stat de urgență al Ucrainei a publicat o actualizare la ora 7:30, spunând că a primit un raport despre un incendiu care a izbucnit la scurt timp după ora 5 dimineața în districtul Obolonskii al capitalei.

Salvatorii au început imediat evacuarea locuitorilor și stingerea incendiului. Informațiile cu privire la orice victime rămân incerte, a spus agenția.

14-03-2022
05:17

Crucea Roșie: Civilii blocați în Mariupol se confruntă cu lipsuri extreme

Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) solicită o soluție urgentă pentru a preveni un „cel mai rău scenariu” pentru civilii blocați în orașul Mariupol.

„Un scenariu extrem de grav îi așteaptă pe sutele de mii de civili prinși în luptele grele din Mariupol, dacă părțile nu ajung la un acord umanitar concret de urgență”, se arată în comunicatul citat de CNN.

CICR a cerut tuturor părților care luptă la Mariupol să convină asupra unui încetare a focului care să asigure o evacuare în siguranță pentru civili.

„Toți cei care participă la lupte trebuie să fie de acord cu modalitățile și momentul încetării focului, locațiile precise ale rutei de trecere în siguranță și apoi să se asigure că acordul este respectat”, a adăugat ICRC.

Sute de mii de rezidenți din Mariupol se confruntă cu „lipuri extreme sau totale de produse de bază, cum ar fi alimente, apă și medicamente”, iar mulți se adăpostesc în „subsoluri neîncălzite”, a spus ICRC.

Cadavrele sunt, de asemenea, prinse sub dărâmături sau zac acolo unde au căzut în oraș.

Duminică, administrația orașului Mariupol a declarat într-o postare Telegram că un convoi mare de ajutor umanitar destinat orașului asediat nu a sosit și că era încă blocat în Berdyansk, la aproximativ 50 de mile spre vest, lăsând 400.000 de oameni în așteptarea ajutorului.

Mariupol a fost supus „obuzelor și bombardamentelor aeriene toată ziua”, a declarat vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk.

14-03-2022
05:06

Rusia a închis Instagram și vrea să declare Meta companie extremistă

Utilizatorii Instagram din Rusia au fost anunțați că serviciul va înceta de la miezul nopții de duminică spre luni, după ce proprietarul său Meta Platforms a declarat săptămâna trecută că va permite utilizatorilor rețelelor sociale din Ucraina să posteze mesaje precum „Moarte invadatorilor ruși”.

Un mesaj e-mail de la autoritatea de reglementare a comunicațiilor de stat le-a spus oamenilor să-și mute fotografiile și videoclipurile de pe Instagram înainte ca acesta să fie închis și i-a încurajat să treacă la „platformele de internet competitive” ale Rusiei.

Meta, care deține și Facebook, a declarat vineri că schimbarea temporară a politicii sale privind discursul instigator la ură se aplică doar Ucrainei, ca urmare a invaziei Rusiei din 24 februarie.

Compania a spus că ar fi greșit să îi împiedice pe ucraineni „să-și exprime rezistența și furia față de forțele militare invadatoare”.

Decizia a fost primită cu indignare în Rusia, unde autoritățile au deschis o anchetă penală împotriva lui Meta, iar procurorii au cerut vineri instanței să desemneze gigantul tehnologic american drept „organizație extremistă”.

Șeful Instagram a spus că blocarea va afecta 80 de milioane de utilizatori. Rusia a interzis deja Facebook în țară ca răspuns la ceea ce a spus că sunt restricții de acces la mass-media rusă pe platformă.

Mesajul adresat utilizatorilor de Instagram de la autoritatea de reglementare Roskomnadzor a descris decizia de a permite apelurile la violență împotriva rușilor drept o încălcare a dreptului internațional.

„Trebuie să asigurăm sănătatea psihologică a cetățenilor, în special a copiilor și adolescenților, pentru a-i proteja de hărțuirea și insultele online”, se arată în comunicat, explicând decizia de a închide platforma.

14-03-2022
04:50

Ambasada SUA le cere din nou cetățenilor americani să părăsească imediat Ucraina

Ambasada SUA la Kiev a îndemnat încă o dată cetățenii americani să părăsească imediat Ucraina, deoarece atacurile ruse în curs au făcut situația de securitate „violentă și imprevizibilă”.

“Îndemnăm cetățenii americani să părăsească acum Ucraina prin transport terestru dacă o pot face în siguranță. Punctele de trecere a frontierei sunt deschise. Luați în considerare rutele și riscurile; drumurile pot fi aglomerate, expuse luptelor sau au infrastructura deteriorată. Adăpostirea în locul în care se află poate fi cea mai bună opțiune pentru unii”, se arată în alerta de călătorie postată pe contul de Twitter al ambasadei.

14-03-2022
04:43

Trei jurnaliști uciși de la începutul invaziei ruse în Ucraina

Maria Ordzhonikidze, directoarea Fundației Justiţie pentru Jurnalişti (JFJ), a declarat că de la începutul invaziei ruse în Ucraina forțele ruse au ucis trei jurnaliști și au comis zece tentative de omor. 

Viktor Dudar a murit în timpul luptelor de lângă Mikolaiv, cameramanul Evhen Sakun a murit în timpul unui atac cu rachetă la Kiev, iar americanul Brent Renaud a fost ucis duminică, la un punct de control din Irpin.

Potrivit aceleiași surse, au existat zece tentative de omor: jurnalistul elvețian Guillaume Briquet, care a fost și jefuit de trupele ruse, după ce a fost rănit, doi jurnalişti de la publicaţia cehă Voxpot, Majda Slámová şi Vojtěch Boháč, care au fost atacaţi de soldaţii ruşi, doi corespondenți danezi ai ziarului Ekstra-Bladet, jurnalistul Stefan Weichert și fotograful și reporterul Emil Filtenborg Mikkelsen, care au fost răniţi prin împuşcare la Ohtîrka.

Un grup britanic de la televiziunea Sky News, corespondentul Stuart Ramsay și cei patru colegi ai săi, a fost atacat în timp ce revenea la Kiev. Ramsay a fost rănit de un glonţ, iar asupra cameramanului Richie Mockler ruşii au tras de patru ori, însă a fost salvat de o vestă antiglonț.

14-03-2022
04:34

Marea Britanie: Rusia izolează maritim Ucraina

Ministerul Apărării din Regatul Unit a publicat cea mai recentă actualizare a informațiilor cu privire la situația din Ucraina, susținând că forțele navale ruse „izolează în mod eficient Ucraina de comerțul maritim internațional”.

“Forțele navale ruse au stabilit o blocadă de la distanță a coastei ucrainene a Mării Negre, izolând efectiv Ucraina de comerțul maritim internațional.

Forțele navale rusești continuă, de asemenea, să efectueze lovituri cu rachete împotriva țintelor din întreaga Ucraină.

Rusia a efectuat deja o debarcare amfibie în Marea Azov și ar putea încerca să mai desfășoare astfel de operațiuni în următoarele săptămâni”, se arată în raport.

Războiul din Ucraina a intrat luni în cea de a nouăsprezecea zi a conflictului după ce duminică, armata rusă nu a executat nicio operațiune ofensivă pe întreg teritoriul țării. Luni, sunt așteptate să continue negocierile între Moscova și Kiev, iar presa occidentală scrie că Rusia a cerut Chinei arme pentru războiul din Ucraina.

Bombardament la 20 de kilometri de granița Poloniei

Potrivit analizei zilnice publicate de către Institute of War, duminică, armata rusă nu a întreprins nicio acțiune ofensivă semnificativă. Forțele ruse aflate la nord-vest de Kiev nu au întreprins vreo acțiune ofensivă pentru a treia zi la rând, iar cele aflate la nord-est de Kiev au pus accentul pe întărirea liniilor de comunicații și a celor logistice. Singurele acțiuni ofensive purtate de armata rusă, împreună cu trupele separatiste, au constat în capturarea câtorva orașe mici la nord de Mariupol, în regiunea Donețk. Potrivit sursei citate, Rusia își reduce contingentul militar desfășurat în Armenia și a mobilizat trupe suplimentare din estul țării pentru a suplini pierderile suferite în Ucraina.

ADVERTISEMENT

Duminică dimineața, Administrația Regională din Liov anunță că armata rusă a tras cel puțin 8 rachete către baza de pregătire militară a Centrului Internațional pentru Menținerea Păcii și Securității din zonă. 35 de persoane au murit și alte 134 au fost rănite în urma atacului cu rachete executat de Moscova asupra bazei militare aflată la doar 20 de kilometri de granița cu Polonia.

În cursul zilei, Ministerul rus al Apărării a susținut că a ucis „până la 180 de mercenari străini” ce se aflau în această bază de pregătire. Autoritățile ucrainene au negat această cifră, susținând că nu este vorba decât de „propaganda rusă”.

ADVERTISEMENT

Atacul asupra bazei militare, unde, în trecut, experții NATO au desfășurat exerciții de pregătire cu militarii ucraineni a venit la doar o zi după ce Moscova a avertizat că va lovi convoaiele cu ajutoare militare trimise de țările NATO.

În nordul Ucrainei, un atac aerian rusesc a distrus un bloc cu 9 etaje din orașul Cernihiv, o fetiță de nouă ani pierzându-și viața în urma atacului, potrivit presei locale.

ADVERTISEMENT

Rusia cere armament Chinei

Duminică seară, cele mai importante publicații occidentale au scris, citând surse oficiale de la Washington, că Moscova a cerut Chinei arme pentru războiul din Ucraina. Publicația Financial Times a scris că Rusia ar avea nevoie de tehnică militară avansată pentru a înfrânge rezistența armatei ucrainene, și că administrația Biden se pregătește să-și avertizeze aliații cu privire la un posibil ajutor al Beijingului pentru Putin.

Dezvăluirile au venit în contextul în care consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, urmează să aibă luni o întrevedere la Roma cu ministrul de externe al Chinei. Oficialul american a avut duminică mai multe interviuri televizate în SUA, acesta avertizând Beijingul cu privire la existența unor „consecințe” în cazul în care va ajuta Rusia să ocolească sancțiunile economice impuse după invazia Ucrainei.

ADVERTISEMENT

”Îi comunicăm în mod direct, în privat, Beijingului că vor exista cu siguranţă consecinţe pentru sancţiunile ample, eforturile de sustragere de la acestea sau sprijinul acordat Rusiei de a le echiliba”, a spus oficialul din administrația Biden. Declarația lui Jake Sullivan a venit în contextul în care ministrul rus al economiei a recunoscut duminică că circa 300 de miliarde de dolari, din fondul de 630 de miliarde, reprezentând rezervele valutare ale Rusiei, sunt blocate din cauza sancțiunilor economice.

În ceea ce privește atacul cu rachete executat de armata rusă în apropierea graniței Poloniei, Jake Sullivan a declarat că în cazul în care Rusia va trage asupra teritoriului NATO, alianța va declanșa articolul 5 și va răspunde cu „toată forța”.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat duminică că discuțiile dintre Rusia și Ucraina nu au loc în acest moment, dar vor continua și luni în format online.

Informația a fost confirmată și de către consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak. “Luni va avea loc o sesiune de negocieri pentru a face un rezumat al rezultatelor preliminare” ale discuţiilor, a spus oficialul ucrainean.

Tot duminică, Leonid Slutsky, membru al delegației ruse pentru negocierile cu Ucraina, a declarat că s-au înregistrat „progrese semnificative” în negocierile cu delegația ucraineană.

În ceea ce privește situația centralei nucleare de la Cernobîl, ministrul ucrainean al energiei a declarat că datorită eforturilor inginerilor ucraineni, centrala a fost reconectată la sistemul de energie, chiar dacă în acest moment se află sub controlul forțelor ruse.

Jurnalistul american Brent Renauld, care se afla în Ucraina unde filma un documentar despre criza refugiaților, a fost ucis duminică la Irpin, oraş de lângă Kiev. Un fotograf american, care lucru cu Renauld, a fost și el împușcat de trupele ruse, fiind internat la spital.

“Ocupanţii ucid cu cinism chiar şi jurnalişti străini care încearcă să arate adevărul despre atrocităţile trupelor ruseşti în Ucraina. Cetăţeanul american Brent Renaud a plătit cu viaţa pentru că a încercat să facă lumină asupra insidiozităţii şi cruzimii agresorului”, au transmis autoritățile ucrainene după ce jurnalistul american a fost ucis.

Într-o discuție cu președintele Zelenski, premierul Boris Johnson a susținut că „acțiunile barbare” ale lui Vladimir Putin reprezint un test pentru „întreaga umanitate”. Președintele ucrainean, care în cursul zilei a vizitat un spital din Kiev unde erau internați mai mulți militari răniți în timpul luptelor, a avut duminică seară o serie de convorbiri cu mai mulți lideri europeni.

Unul dintre aceștia a fost și președintele Iohannis, care a transmis că a fost discutată situația de pe front și că i-a promis liderului de la Kiev că România va avea grijă de toți cetățenii ucraineni ce sosesc în țara noastră.

Zelenski a publicat un nou mesaj pentru ucraineni duminică dimineața în care a spus că forțele ruse nu au nici puterea, nici spiritul pentru a cuceri Ucraina. În cursul zilei, acesta a făcut un apel al giganții software, Microsoft și Oracle, să nu mai susțină produsele vândute în Rusia, susținând că actuala situație nu lasă loc unor decizii nuanțate.

„Acum nu mai este timpul pentru decizii la jumătate sau nuanțate! Există doar alb și negru, bine sau rău! Sunteți fie pentru pace, fie îl susțineți pe agresorul rus să ucidă copii și femei ucrainene”, a scris Zelenski pe Twitter.

Între timp, în Rusia circa 850 de persoane au fost arestate la protestele împotriva războiului.

ADVERTISEMENT