ICCJ a rămas în pronunțare în procesul lui Liviu Dragnea. Când se dă sentința finală: Liber sau la pușcărie?

Dan Suta   
in Hotnews
20/05/2019, 15:48
ICCJ a rămas în pronunțare în procesul lui Liviu Dragnea. Când se dă sentința finală: Liber sau la pușcărie?
Liviu Dragnea află luni, 20 mai, dacă va face sau nu pușcărie. Sursa foto: HEPTA.RO

20 mai este una fierbinte din punct de vedere politic. Este ziua decisivă pentru Liviu Dragnea, cea în care Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să se pronunțe în dosarul angajărilor fictive din Teleorman, în care președintele PSD riscă ani grei de pușcărie. Tot pe 20 mai este adus în țară și fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, condamnat în dosarul Polaris.


UPDATE, 19:25: Sentința în dosarul lui Liviu Dragnea se va da pe 27 mai 2019, în ziua de după alegerile europarlamentare.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

UPDATE 15.25/ ICCJ a respins toate cererile de amânare și suspendare formulate de avocații lui Dragnea. Procurorii au cerut o pedeapsă mai mare pentru Liviu Dragnea, întrucât acesta este autorul moral al infracțiunii de abuz în serviciu, comisă de Floarea Alesu, fosta directoare a DGASPC Teleorman. Astfel, procurorii DNA cer ca Dragnea să primească o pedeapsă și pentru instigare la fals intelectual.

UPDATE 13.40/ Prima decizie în dosarul lui Liviu Dragnea, cel cu angajările fictive de la Teleorman a fost luată chiar de DNA. Cei de la Direcția Națională Anticorupţie au schimbat procurorul de caz, la ceea ce ar putea fi ultimul termen al acestui proces.

Astfel, în locul Ralucăi Mirică, un procuror tânăr, DNA a trimis-o pe Elena Grecu, un magistrat cu experiență și fost candidat la șefia DNA.

UPDATE 11.50/ A devenit oficial – procesul liderului PSD, Liviu Dragnea va începe mai târziu decât ora programată, 11.00. Se așteaptă ca dosarul lui Dragnea să fie luat în primire în jurul orei 12.00

UPDATE 10.30 / Aproximativ 150 de persoane protestează în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceștia au pancarte cu mesaje de genul “Nu-l mai vânați pe Dragnea”, “Și eu sunt Dragnea”. La fața locului au fost detașați și mai mulți jandarmi, așa cum s-a întâmplat, de altfel, la toate termenele procesului, și au fost montate garduri de protecție.


Procesul lui Liviu Dragnea atârnă de două sesizări la CCR

Procesul lui Dragnea ar putea fi unul definitiv mâine, 20 mai, asta dacă nu cumva judecătorii vor admite excepția de neconstituționalitate în urma apelării CCR de către Florin Iordache. Tot pe 20 mai, judecătorii de la CCR trebuie să se pronunțe cu privire la lipsa completurilor de trei judecători specializați în fapte de corupție.

Dacă sesizarea lui Iordache va fi admisă, atunci procesul acestuia s-ar putea prelungi până la toamnă. Tot luni, aceiași judecători trebuie să dea un verdict la sesizarea celor de la PNL. PNL a cerut CCR să lămurească dacă prevederile Regulamentului Camerei Deputaților referitoare la delegarea atribuților președintelui către vicepreședinți.

Liviu Dragnea va fi luni, în boxa acuzațiilor, la ÎCCJ. Sursa foto: HEPTA.RO

Tot pe 20 mai vine Mazăre în România, teoretic. Fratele nu merge la aeroport

Dacă judecătorii de la Curte vor admite sesizarea PNL, atunci în mod natural sesizarea lui Iordache va fi automat anulată. Acestea sunt câteva din evenimentele cruciale care vor avea loc luni, 20 mai, pe lângă marele show pe care îl va presupune aterizarea pe tărâm românesc a lui Radu Mazăre. Acesta a fost extrădat în weekend din Madagascar și va veni cu o cursă cu escală la Paris, de la Antananarivo.

Fratele lui Mazăre, în schimb, pune sub semnul întrebării aducerea în țară a fostului primar. “Nu, nu o să merg la aeroport, eu zic să nu ne grăbim, stați să vedem ce o să se întâmple luni la aeroport. În Madagascar, există o legislație internă adaptată la legislația internațională care spune că extrădările care se fac, așa cum ați văzut și în cazul Ghiță sau Udrea, se fac în urma deciziei unui judecător, unei decizii definitive.

La ora actuală, extrădarea lui Radu Mazăre nu a fost judecată de niciun judecător în Madagascar. Conform normelor de procedură de acolo, acest lucru ar trebui să se întâmple”, a declarat acesta la Antena 3.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles