Fotbal international

Ziua în care Real Madrid a bătut Barcelona cu 11-1! Cele mai mari șocuri din istoria El Clasico

06.02.2019 | 15:02
Ziua in care Real Madrid a batut Barcelona cu 111 Cele mai mari socuri din istoria El Clasico
Ziua în care Real Madrid a bătut Barcelona cu 11-1

Barcelona și Real Madrid se înfruntă în această seară în semifinalele Cupei Regelui, o competiție pe care catalanii o domină. Aceștia au câștigat trofeul de 30 de ori, în vreme ce Real se laudă doar cu 19 trofee în vitrina sa.

Totuși, în inuie 1943, tot în semifinalele Cupei Regelui, Real Madrid reușea cea mai clară victorie din istoria El Clasico. Meciul de atunci se termina 11-1, un scor care cu greu mai poate fi repetat prea curând.

Ziua în care Real Madrid a bătut Barcelona cu 11-1

După o victorie cu 3-0 a Barcelonei în tur, Real Madrid și-a spulberat adversara la retur cu 11-1. Madrilenii au intrat motivați la maximum de faptul că au considerat că în prima manșă arbitrii au acordat în mod eronat toate cele trei goluri.

Real a marcat nu mai puțin de șase goluri între minutele 31 și 44 la retur.

  • Real Madrid – Barcelona 11-1 (19 iunie 1943, Cupa Regelui)
  • Real Madrid – Barcelona 8-2 (3 februarie 1935, La Liga)
  • Barcelona – Real Madrid 7-2 (24 septembrie 1950, La Liga)
  • Barcelona – Real Madrid 6-1 (19 mai 1957, Cupa Regelui)
  • Real Madrid – Barcelona 6-1 (18 septembrie 1949, La Liga)

5-0 pentru Barcelona în 2010

Cea mai recentă victorie la scor s-a produs în 2010, într-un meci de campionat. Atunci, Barcelona se impunea cu 5-0, într-un meci în care, paradoxal, Lionel Messi nu a marcat niciun gol, deși a fost integralist.

Golurile au fost marcate de David Villa, Pedro, Jeffren și Xavi. În echipa Realului se aflau atunci Cristiano Ronaldo, Angel Di Maria sau Karim Benzema.

Barcelona avea să câștige acel sezon cu un avans de patru puncte față de mare rivală. Înaintea jocului de miercuri, Barcelona este favorită la pariuri, cu o cotă de 1.75. E greu de crezut că putem asista la o victorie la scor a uneia dintre echipe, mai ales că ambele au probleme. Messi este incert la gazde, în timp ce Real nu face deloc un sezon strălucit.