News

Validarea Adinei Florea la șefia SIIJ, amânată pentru a cincea oară de CSM – UPDATE

Autor: Alexandru Năstase | 17.09.2019 | 19:46
Adina Florea este nemulțumită de amânările care au avut loc până acum. Sursa foto - facebook

Ziua Z pentru Adina Florea! După ce a avut parte de patru amânări, toate din lipsă de cvorum, procurorul ar putea să preia șefia Secției de investigare a infracţiunilor din justiţie. Consiliul Suprem al Magistraturii se reunește din nou și încearcă să ajungă la un numitor comun. Actualul vicepreședinte, Adina Florea, s-a situat pe primul loc, motiv pentru care are toate așteptările să fie pusă șef.

UPDATE, ora 19.00: Din nou amânare în cazul validării Adinei Florea la șefia SIIJ. “S-a amânat. S-a amânat la solicitarea unei părți care a fost implicată în procedură și s-a votat în plen amânarea. Nu s-a pus această problemă (desființarea Secției -n.r.)”, a declarat procurorul general Bogdan Licu, la finalul ședinței.


Ziua Z pentru Adina Florea!

Acum, plenul CSM este aşteptat să valideze rezultatele concursului pentru conducerea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie. A încercat să facă acest lucru, ultima oară pe 3 iulie, dar fără succes. Plenul s-a reunit şi în 2 august, dar validarea concursului pentru secţia specială nu s-a aflat pe ordinea de zi. Şapte dintre membri Consiliului Superior al Magistraturii, doi judecători şi cinci procurori, au cerut amânarea oricăror discuţii despre Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie până după publicarea rapoartelor GRECO şi Comisiei de la Veneţia.

Aceștia au invocat faptul că se cere desfiinţarea secţiei și au precizat că în mod deliberat nu participă la şedinţele plenului. Vă readucem aminte că Adina Florea s-a clasat pe primul loc la concursul pentru şefia Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, post rămas vacant după numirea lui Gheorghe Stan judecător la Curtea Constituţională. Florea a susţinut un proiect referitor la exercitarea atribuţiilor funcţiei de conducere.

Ziua Z pentru Adina Florea! Adina Florea
Adina Florea a trecut prin alte 4 amânări. Sursa foto – facebook

Procurorul află dacă devine șefa Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie

Validarea rezultatului concursului şi numirea în funcţie a candidatului admis se află pe poziţia 3 pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a plenului CSM, programată să înceapă la ora 14.30. Adina Florea a obţinut punctajul 9,86, în condiţiile în care pe locul 2 s-a situat Sorin Eugen Iasinovschi cu punctaj final 8,85, în timp ce Bogdan Pîrlog, procurorul care a deschis ancheta referitoare la evenimentele din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, a obţinut punctajul 3,85.

Mai mult de atât, situația lui Pîrlog s-a complicat între timp, acesta fiind cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară pentru ”manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale” din cauza unor declaraţii referitoare la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

 

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!