News

Zlatan Ibrahimovic revine în „Derby della Madonnina”! Va bifa al zecelea duel între AC Milan şi Inter: “Pentru ei eram inamicul public numărul 1!” VIDEO

08.02.2020 | 22:50
Zlatan Ibrahimovic revine in Derby della Madonnina Va bifa al zecelea duel intre AC Milan si Inter Pentru ei eram inamicul public numarul 1 VIDEO
ADVERTISEMENT

„Derby della Madonnina” este meciul care ține capul de afiș în etapa 23 din Serie A. Fanii „rossoneri” au primit o veste bună înainte de confruntare, și anume că Zlatan Ibrahimovic va fi apt pentru partidă.

De-a lungul timpului, atacantul suedez a jucat în nouă „Derby della Madonnina”, fiind ca de fiecare dată în centru atenției, fie că a jucat pentru Inter, fie că a evoluat pentru AC Milan.

ADVERTISEMENT

Zlatan Ibrahimovic revine în „Derby della Madonnina”

Zlatan Ibrahimovic este unul dintre cei mai controversați fotbaliști din istorie și își va face prezența pentru a zecea oară în „Derby della Madonnina”.

În prezent, Zlatan s-a întors la AC Milan, venind liber de contract în iarnă și a reușit în scurt timp să se impună în echipa lui Stefano Pioli. Atacantul suedez a înscris două goluri în cinci meciuri pentru „rossoneri” în toate competițiile.

ADVERTISEMENT

Între anii 2006 și 2009, Zlatan a fost jucătorul lui Inter, până când a fost transferat de Barcelona pentru 69.500.000 de euro. Suedezul nu s-a integrat în echipa catalanilor și după un an a revenit în Italia, dar nu la Inter, ci la AC Milan.

Transferul său nu a fost bine văzut de fanii „nerazzurrilor”, care l-au taxat la fiecare pas în derby-uri. Zlatan a povestit ce a simțit în momentele în care evolua pentru AC Milan în „Derby della Madonnina” împotriva fostei sale echipe.

ADVERTISEMENT

„Nu există suporteri mai răi decât ultrașii lui Inter Milano. Nu sunt tipi iertători, credeți-mă, și pentru ei eram inamicul public numărul unu.

Nimeni nu uitase de cearta de la meciul cu Lazio și sigur că știam că aveau să fie huiduieli și intimidări. Dar, ce mama naibii, chestiile astea fac parte din joc”, a povestit suedezul în cartea sa „Eu sunt Zlatan”.

ADVERTISEMENT

Meciurile pe care Zlatan Ibrahimovic le-a jucat în „Derby della Madonnina”:

  1. AC Milan – Inter 3-4 (28.10.2006) – 1 gol
  2. Inter – AC Milan 2-1 (11.3.2007) – 1 gol
  3. Inter – AC Milan 2-1 (23.12.2007)
  4. AC Milan – Inter 1-0 (28.09.2008)
  5. Inter – AC Milan 2-1 (15.02.2009)
  6. Inter – AC Milan 0-1 (14.11.2010) – 1 gol
  7. AC Milan – Inter 0-1 (15.01.2012)
  8. Inter – AC Milan 4-2 (06.05.2012) – 2 goluri
  9. AC Milan – Inter 2-1 (06.08.2011) – 1 gol (Supercupa Italiei)

Momentele inedite ale lui Zlatan în „Derby della Madonnina”

Zlatan a înscris un total de șase goluri în „Derby della Madonnina” și a oferit mai multe momente spectaculoase, dar și inedite.

În 2012, Inter conducea cu 1-0 în confruntarea cu AC Milan, dar în minutul 42 arbitrul a dictat penalty pentru „rossoneri”. Zlatan a fost desemnat să execute lovitura de pedeapsă în fața a 80.000 de suporteri și se afla față în față cu Julio Cesar, fostul său coechipier, care încerca să-l facă să rateze.

În cele din urmă, suedezul a reușit să marcheze și a povestit momentul inedit petrecut între el și Julio Cesar: „Julio Cesar a încercat mai multe jocuri psihologice cu mine. Mi-a zis să șutez tare și pe centrul porții. După ce am înscris i-am răspuns: «Nu, voi marca mai degrabă!»”.

A așteptat patru ani pentru a-l accidenta pe Materazzi

Un alt moment uluitor, care a intrat în istoria „Derby della Madonnina”, a fost răzbunarea lui Zlatan în fața lui Marco Materazzi. Suedezul a povestit că a așteptat patru ani pentru a-și lua revanșa: „Eram la Juve și jucam contra celor de la Inter. Materazzi a intrat la mine ca un asasin și m-a lovit chiar tare.

Era un fotbalist dur, asta e ok. Dar există două moduri prin care să fii dur, iar el încerca să rănească. Chiar și Maldini era dur, dar el avea alt obiectiv. Era un meci între Juventus și Inter în 2006 iar după intrarea lui am fost nevoit să ies de pe teren pentru moment.

Capello (n.r.- antrenorul lui Juventus) mi-a spus că mă va înlocui, dar i-am zis să n-o facă. Voiam să intru pe teren ca să îmi iau revanșa. Dacă îmi face cineva așa, să fiți siguri că nu uit. Dar după doar două minute nu mai puteam să joc, durerea era prea mare”.

„Apoi am plecat la Inter, Barcelona și am ajuns, într-un final, la AC Milan. Chiar în primul meci, în derby-ul dintre AC Milan și Inter din sezonul 2010/2011, toți erau împotriva mea. E ok, asta mă motiva, dar dacă nu ai control, sigur faci vreo prostie. Așa că am primit un penalty. Cine credeți că m-a faultat? Materazzi.

Scorul a devenit 1-0 pentru AC Milan. În repriza a doua, Materazzi venea spre mine, așa că i-am aplicat o lovitură de arte mațiale care l-a trimis la spital. Dejan Stankovic, de la Inter, m-a întrebat de ce am făcut așa ceva, așa că i-am zis: «Am așteptat momentul ăsta timp de patru ani, de aia». Iar apoi am plecat.

Dacă faci ceva rău, așteaptă-te să ți se întoarcă. Milan a acâștigat și a fost un moment extraordinar, fiindcă echipa lui AC Milan de atunci era una superbă”, și-a amintit Zlatan Ibrahimovic.

  • 38 de ani a împlinit Zlatan Ibrahimovic pe 3 octombrie
  • 3.500.000 de euro este cota de piață a lui Zlatan Ibrahimovic, conform transfermarkt.com
ADVERTISEMENT