Sport

Zlatan Ibrahimovic dă vina pe Romelu Lukaku pentru desele accidentări din acest an: ”Mi-a făcut vrăji”

Zlatan Ibrahimovic și Romelu Lukaku au fost protagoniștii unui scandal monstru la începutului anului, iar suedezul crede că fostul jucător de la Inter i-a făcut vrăji și de aceea a avut parte de numeroase accidentări.
02.12.2021 | 18:32
Zlatan Ibrahimovic da vina pe Romelu Lukaku pentru desele accidentari din acest an Mia facut vraji
Zlatan Ibrahimovic și Romelu Lukaku au fost protagoniștii unui scandal monstru la începutului anului, iar suedezul crede că fostul jucător de la Inter i-a făcut vrăji și de aceea a avut parte de numeroase accidentări. Sursă foto: Twitter
ADVERTISEMENT

Momentele tensionate au avut loc în timpul unui meci Inter – Milan din sferturile de finală ale Cupei Italiei, iar cei doi atacanți au fost la un pas de bătaie.

După ce s-au înjurat reciproc și s-au împuns ca doi cocoși, cei doi și-au promis reciproc că vor încheia socotelile la vestiare, dar coechipierii i-au despărțit la timp.

ADVERTISEMENT

De la ce a pornit scandalul dintre Zlatan Ibrahimovic și Romelu Lukaku

La aproape un an de la acel incident, Zlatan Ibrahimovic a declarat într-un interviu acordat cotidianului Corriere della Sera, în care și-a promovat noua carte despre viața și cariera sa, că a vrut să-l pună la punct pe Romelu Lukaku pentru că se luase de colegii lui.

”S-a certat mai întâi cu Romagnoli, apoi cu Saelemaekers. Am intervenit să îmi apăr colegii, iar Lukaku m-a atacat cu niște lucruri personale. Am fost șocat, mai ales că am fost colegi la Manchester.

ADVERTISEMENT

Lukaku are un ego uriaș, este convins că este un campion și este foarte puternic, dar eu am crescut în cartierele din Malmo și atunci când cineva vine și se ia de mine îl pun la locul lui. Așa că l-am atacat cu un lucru delicat: ritualurile voodoo ale mamei sale. Și-a ieșit din minți”, a declarat atacantul suedez, conform site-ului football-italia.net.

Suedezul și-a pus prietenii să se roage pentru el

Ibrahimovic abia așteaptă să se revadă cu actualul jucător de la Chelsea pentru a încheia socotelile și a surprins când a vorbit despre faptul că desele sale accidentări din ultima perioadă se datorează faptului că belgianul l-a blestemat.

ADVERTISEMENT

”Am pierdut acel derby, am fost eliminat, apoi m-am accidentat, o mulțime de lucruri rele s-au întâmplat din acel moment. Având în vedere acest lucru, ritualurile au funcționat probabil. Așa că le-am cerut prietenilor care cred în astfel de lucruri să se roage pentru mine.

Trebuie să închei conturile cu el. Sper să îl întâlnesc în curând. Aceste lucruri se rezolvă pe teren. Nu urăsc pe nimeni, cu atât mai mult pe Lukaku”, a mai spus Zlatan Ibrahimovic.

ADVERTISEMENT

Drama trăită de Ibrahimovic

Atacantul formației AC Milan a vorbit și despre cel mai trist moment din viața sa, atunci când și-a pierdut fratele. Sapko Ibrahimovic a încetat din viaţă în 2014, la vârsta de 40 de ani, după o lungă suferinţă.

”Am plecat când fratele meu Sapko a murit de leucemie. Mă aştepta şi a murit chiar în faţa mea. Tatăl meu nu a vărsat nicio lacrimă! A doua zi, când am mers la cimitir, a plâns de dimineaţa până noaptea. Singur!”, şi-a amintit Ibrahimovic.

În același interviu, internaționalul suedez a afirmat că l-a sfătuit pe Kylian Mbappe să meargă la Real Madrid. Cei doi nu au apucat să fie colegi la PSG, Ibrahimovic plecând din Franța cu un an înainte ca starul naționalei ”cocoșului galic” să ajungă la Paris.

ADVERTISEMENT