Fotbal international

Zlatan Ibrahimovic și Wayne Rooney se luptă pentru un trofeu în MLS

01.11.2018 | 10:21
Zlatan Ibrahimovic și Wayne Rooney se luptă pentru trofeul de cel mai bun jucător al sezonului în MLS

Atacanții Zlatan Ibrahimovic și Wayne Rooney se luptă pentru trofeul de cel mai bun jucător al sezonului în MLS, liga profesionistă nord-americană. Deși formația sa Los Angeles Galaxy a ratat calificarea în play-off, nominalizarea suedezului vine în urma celor 22 de goluri reușite în sezonul regulat.

Dacă Zlatan Ibrahimovic nu a reușit să-și ducă echipa în faza eliminatorie, în schimb Wayne Rooney a obținut calificarea în play-off cu DC United. Fostul internațional englez a înscris 12 goluri în 20 de partide jucate în sezonul regulat și a fost cel mai bun jucător al formației din capitala Statelor Unite ale Americii.

Zlatan Ibrahimovic și Wayne Rooney, nominalizați la trofeul de cei mai buni jucători din MLS

Conform site-ului goal.com, pe lângă Zlatan Ibrahimovic și Wayne Rooney, la trofeul de cel mai bun jucător al sezonului în MLS au mai fost nominalizați mexicanul Carlos Vela de la Los Angeles FC, paraguayanul Miguel Almiron și columbianul Josef Martinez, ambii de la Atlanta United. Acesta din urmă este golgheterul sezonului regulat cu 31 de reușite.

Zlatan Ibrahimovic pe banca de rezerve după ce Los Angeles Galaxy a ratat calificarea în play-off-ul MLS
Zlatan Ibrahimovic pe banca de rezerve după ce Los Angeles Galaxy a ratat calificarea în play-off-ul MLS

Zlatan Ibrahimovic, Wayne Rooney și Carlos Vela se vor lupta și pentru premiul debutantul anului în MLS, care îi este acordat celui mai apreciat jucător cu experienţă care a debutat în liga nord-americană în 2018. Suedezul mai este nominalizat și la premiul pentru revenirea anului, acordat unui jucător din MLS care a trecut peste accidentări sau alte probleme şi a obţinut succese în sezonul regulat, alături de cubanezul Osvaldo Alonso (Seattle Sounders) şi americanul Gyasi Zardes (Columbus Crew).

În ultima perioadă s-a vehiculat faptul că Zlatan Ibrahimovic va părăsi formația Los Angeles Galaxy, el fiind tentat de o revenire în Europa. Suedezul ar fi dorit de Real Madrid, dar și fosta sa echipă AC Milan.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 850. 32 pagini + CD. Doar 10 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri