Video. Zlatan, primul interviu după sosirea la LA Galaxy! “Pregătit de acţiune, vreau să-i bucur pe oameni”

Razvan Nicolae   
in Fotbal international
23/03/2018, 18:18
Video. Zlatan, primul interviu după sosirea la LA Galaxy! “Pregătit de acţiune, vreau să-i bucur pe oameni”

UPDATE, ora 18:15 / Zlatan Ibrahimovic a oferit un interviu pentru presa de peste Ocean. Suedezul a declarat că şi-a dorit să vină în Statele Unite ale Americii şi că este pregătit să joace. “După ce am fost în Europa şi am câştigat 33 de trofee, jucând pentru cele mai bune echipe din lume, jucând alături de cei mai buni jucători din lume, am vrut să vin în Statele Unite pentru a evolua şi aici. Am vrut ca oamenii să se bucure de jocul meu şi am ales Galaxy pentru a face asta. Sunt pregătit de acţiune. În primul rând sunt aici să joc fotbal, nu pentru altceva. Primul meu obiectiv este să joc fotbal şi să fac ceea ce mă pricep cel mai bine. Sunt încântat că am ajuns la Galaxy şi că pot vedea cum este fotbalul în Statele Unite. Vreau să fac parte din acest sport şi să o fac cât mai bine”, a declarat Ibrahimovic pentru LA Times.


După un sezon în care a jucat puţin şi a marcat un singur gol, Zlatan o părăseşte pe Manchester pentru LA Galaxy, echipa care a legitimat în trecut jucători precum David Beckham, Robbie Keane şi Steven Gerrard.  

Venirea lui Ibra la LA Galaxy este un eveniment mare pentru fotbalul american, drept pentru care cititorii ziarului Los Angeles Times au parte azi de o surpriză pe prima pagină- un mesaj de la Zlatan, şi nu orice fel de mesaj ci: “Dragă Los Angeles. Cu plăcere. Semnat, Zlatan Ibrahimovic”. Aceasta este o reclamă cumpărată de echipa americană pentru a anunţa sosirea lui Ibrahimovic, cunoscut pentru aroganţele sale. 

Zlatan Ibrahimovic, către Manchester United: “Lucrurile minunate trebuie să se şi încheie.”

Zlatan şi-a luat rămas-bun de la Manchester United printr-un mesaj pe Instagram: “Lucrurile minunate trebuie sa se si incheie si e timpul sa merg mai departe dupa doua sezoane fantastice cu Manchester United. Le multumesc tuturor celor din club, fanilor, echipei, antrenorilor, staff-ului si tuturor care au impartasti cu mine aceasta parte de istorie”. 

Răspunsul a sosit repede din partea celui mai bun prieten al lui Ibra de la Manchester, ivorianul Eric Bailly: “Fuck off!“, i-a replicat acesta, în glumă.