Zodia Gemeni își va clarifica sentimentele în luna mai 2022. Problemele din dragoste vor fi rezolvate după discuții îndelungate cu persoane care le pot deschide ochii, care le arată lucrurile dintr-o altă perspectivă nativilor de aer.
Prima jumătate a lunii mai 2022 este încărcată cu tot felul de evenimente de la care Gemenii nu pot lipsi sub nicio formă. Se vor mai dezmetici în legătură cu oamenii cu care pot lucra cel mai bine, dar până atunci trebuie să facă față unor alte provocări. Apar situații imprevizibile.
Până pe 15 mai, nativii de aer reușesc să obțină mici victorii financiare. Astrele le recomandă ca banii pe care îi adună să îi folosească doar în situații în care au cu adevărat nevoie de ei.
Tot în prima parte a acestei luni, Gemenii vor comunica mai deschis, chiar dacă sinceritatea lor ar putea face rău anumitor persoane. Trebuie, totuși, să își cântărească bine cuvintele, mai ales dacă vor să primească anumite răspunsuri de la persoanele pe care au pus ochii.
A doua jumătate a lunii mai 2022 le va clarifica nativilor de aer toate dilemele amoroase pe care le aveau. Multe dintre dubiile pe care aceștia le au în privința relației cu partenerul de viață ar putea fi confirmate, însă într-un mod diferit față de cum se așteptau.
Zilele norocoase pentru nativii de aer sunt 7, 8, 10, 17 și 19 mai 2022. Pe 7 și 8 pot veni anumite sume de bani în buzunarul lor. Au parte de noroc profesional mai ales cei care sunt la început de drum în carieră.
Zilele de 10 și 17 mai sunt foarte importante pentru părinții Gemeni. Copiii le vor face o mare bucurie. 19 mai e o zi perfectă pentru picnic cu prietenii sau familia.
Zilele ghinioniste sunt 3, 11, 13, 21, 24, 25, 26 și 29 mai 2022. Zilele de 3 și 11 mai nu sunt tocmai bune pentru a semna contracte ce implică prea multe răspunderi.
Zilele de 13, 21 și 24 mai sunt proaste pentru Gemenii care vor să rezolve problemele altora. Dacă se implică în conflicte străine lor, ar putea avea de suferit. 25, 26 și 29 mai sunt date în care Gemenii trebuie să învețe din propria lor suferință în dragoste. Sunt zile un pic mai apăsătoare.