Life

Zodia Leu în luna iubirii. Se deschid porțile dragostei pentru acest semn de foc

10.02.2021 | 18:34
Zodia Leu in luna iubirii Se deschid portile dragostei pentru acest semn de foc
ADVERTISEMENT

Zodia Leu are parte de multe revelații din punct de vedere amoros în această lună în care avem două zile dedicate dragostei: 14 februarie și 24 februarie.

Leii dau totul și ceva în plus atunci când simt că iubesc cu adevărat, iar în luna februarie au ocazia să demonstreze ceea ce pot oferi.

ADVERTISEMENT

Sunt extrem de galanți, știu cum să cucerească și au întotdeauna un as în mânecă, deși nu le iese pasența de la prima întâlnire.

Zodia Leu în luna iubirii

Luna aceasta, în special după 13 februarie, nativii de foc se reinventează din toate punctele de vedere, iar la capitolul iubire apar cele mai multe surprize.

ADVERTISEMENT

Ziua Îndrăgostiților va avea un marcaj special pentru Lei din punct de vedere sentimental. Femeile născute în această zodie s-ar putea trezi cu cereri în căsătorie, iar bărbații ar putea face un pas important în față în oficializarea relației pe care o au deja cu aleasa inimii.

Sfântul Valentin le aduce inspirația necesară nativilor de foc pentru a-și consolida căsnicia, iar cei care sunt singuri ar face bine să-și deschidă inima căci vor avea ocazia să cunoască persoane deosebite.

ADVERTISEMENT

Cât despre Dragobete, sărbătoarea românească a iubirii, Leii sunt predispuși să facă schimbări pentru confortul în doi. Evident, ne referim la cei care sunt deja cuplați.

Leii adolescenți descoperă iubirea așa cum e ea

Unii ar putea să se mute într-o casă nouă, deci să schimbe energia locului în care trăiesc acum, alții ar putea să facă o escapadă alături de persoana iubită, un fel de lună de miere unde să fie doar ei și nimic mai mult.

ADVERTISEMENT

Pentru Leii tineri care sunt în căutarea iubirii, Dragobetele aduce o șansă unică pentru a vedea cum este să ai o relație. Cei mai favorizați de aspectele astrologice care se vor forma după data de 18 februarie sunt adolescenții și tinerii până în 35 de ani.

Li se vor schimba multe concepții despre ce înseamnă dragostea cu afevărat și vor porni într-o călătorie nemaipomenită alături de sufletul lor pereche.

ADVERTISEMENT