Life

Zodiac chinezesc pentru marți, 18 august 2020. Șarpele are probleme la locul de muncă

17.08.2020 | 12:54
Zodiac chinezesc pentru marti 18 august 2020 Sarpele are probleme la locul de munca
ADVERTISEMENT

FANATIK îți aduce horoscopul chinezesc de marți, 18 august, o zi cu vești excelente, mai ales  din punct de vedere profesional. Problemele cu care te-ai confruntat în ultima perioadă se vor evapora tocmai acum, când te-ai fi așteptat ca ceasurile rele să îți scoată în cale noi necazuri.

Ei bine, nu doar că te bucuri de aprecierea șefilor și colegilor de la locul de muncă, dar au încredere deplină în tine și vor să preiei frâiele unui proiect extrem de dificil. Chiar dacă e o situație cu totul nouă pentru tine, ai toate ingredientele necesare pentru a-l duce la bun sfârșit.

ADVERTISEMENT

În cazul în care te numeri printre nativii din zodia Șarpelui, există riscul să apară unele conflicte pe teme profesionale. Încearcă să asculți cu calm și răbdare versiunea celuilalt, pentru că doar așa vei ajunge să înțelegi motivele din spatele acestei atitudini.

Zodiac chinezesc. Ce provocări îți rezervă astrele pentru ziua de marți, 18 august

Șobolan

Privește lumea cu luciditate și nu te mai amăgi singur. Nici să idealizezi lucrurile nu e bine, pentru că atunci ai aşteptări prea mari de la ceilalţi, dar nici să vezi în jur doar pentru că aşa îți pierzi încrederea în oricine. Încearcă să fii cât se poate de corect în aprecieri, nici să vezi lucrurile în roz, dar nici în negru, ci caută calea de mijloc, cea obiectivă şi clară! Dacă ceva nu îți convine din ceea ce vezi în jur, ai tendinţa de a prelua toată vina, fără motiv, deci nu lua la modul personal nimic din ceea ce nu e chiar perfect în preajmă. Asta e realitatea, ia-o ca atare!

Bivol

Nu pune la suflet contradicţiile care se încing la tot pasul pe parcursul zilei. Nu sunt atacuri la persoană, ci doar dispute pentru supremaţie sau lupte pentru obţinerea unei poziţii superioare. Visezi acelaşi scop și te vei implica fără să stai pe gânduri în competiţie pentru că azi va câştiga cel care îşi susţine cel mai bine cauza. Lasă ner-vii deoparte, nu apela la agresivitate, ci doar la ambiţie, pentru că aşa vei putea obţine poziţia supremă în concurs. Ai toate şansele să ieşi primul în confruntarea de forţe, dacă îți ţii sub control agresivitatea verbală sau grabă. Convinge prin atuurile intelectuale, nu prin forţă!

Tigru

Cele mai bune rezultate apar în acele planuri în care nu te împinge nimic de la spate, unde nu ești grăbit de termene limită sau condiţii severe, deci bucură-te de libertatea de mişcare de care ai parte, că nu se ştie cât va dura. Simţi că ai timp berechet la dispoziţie pentru a clădi un proiect ce evoluează promiţător şi ești conştient că e cale lungă până la scopul cel mare. Ești susţinut de cei din jur, care au încredere în sensul către care vâslești alături de ei şi pentru că fiecare îşi aduce contribuţia cu răbdare şi seriozitate, roadele bune nu vor întârzia să apară.

Iepure

Nu te lăsa influenţat de cei mai tineri sau mai neexperimentaţi, care tratează evenimentul care se apropie cu paşi repezi cu multă superficialitate. Chiar dacă îți place să glumești, chiar dacă nu vrei să agravezi anumite aspecte mai mult decât ar trebui, totuşi nici să ignori eventualele riscuri sau probleme nu e indicat. Totul ar părea mai simplu, la prima vedere, şi când te vei confrunta cu adevărata faţă a lucrurilor, îți vei da seama cât de naiv ai fost. Optimismul e bun, dar nu-l duce spre o atitudine jucăuşă care nu se potriveşte chiar în orice situaţie. Fii mai atent, ca să nu greşești din cauza atitudinii prea uşuratice, aproape infantile!

Dragon

Joacă-te mai mult cu lucrurile serioase, pentru că nu chiar totul trebuie privit cu o faţă atât de sobră. Sunt situaţii care ar merita o atitudine mai inocentă, mai jucăuşă, pentru că nu tot ce se petrece acum în jurul tău are o notă gravă. Cu simţul umorului şi cu un dram de ironie sau autoironie în glas, ai putea trece mult mai uşor peste o chestiune care, altădată, te-ar fi scos din sărite, dar acum îți dai seama că nu merită să-ți strici buna dispoziţie. Bine faci, deci râzi, fă haz de necaz, distrează-te pe seama acestui punct sensibil, pentru că nu e decât o experienţă din care ai ceva de învăţat. N-o trata ca pe un capăt de ţară, ci ca pe un divertisment.

Șarpe

Ceva nu merge tocmai bine la serviciu din cauza anturajului nepotrivit şi neconstructiv în care lucrezi. Ai alături doar colegi negativiști, nepricepuţi, nemulţumiţi, plângăcioşi, persoane care văd numai pericole la tot pasul. Cum să înaintezi când ei te trag permanent înapoi cu teama de a nu greşi, cu refuzuri încăpăţânate, cu critică mai mult sau mai puţin meritată. Nimic nu merge, şi dacă mai ai şi nenorocul unui şef la fel de dificil şi de obositor, nu se poate vorbi de rezultate promiţătoare la serviciu. Te întorci acasă extenuat din cauza efortului imens de a-i convinge să duci totuşi la capăt ce ai început. Dar e în zadar.

Cal

Nu te aştepta ca toată lumea să fie de acord cu tine deoarece ideile pe care le exprimi azi nu sunt uşor de acceptat și nici la îndemâna oricui. Poate ești original în exprimare, poate prea modern pentru cei care te ascultă şi nu pot înţelege clar ce spui, dar se pare că ești un vizionar care spune azi lucruri ce vor fi banale peste un an. Nu te lăsa doborât de refuzul sau dezinteresul celor prea învechiţi ca să accepte noutatea, pentru că va veni o zi când toţi îți vor considera ideile de acum absolut fireşti.

Capră/Oaie

Ai ocazia să treci printr-un loc de care te leagă amintiri foarte plăcute şi de care îți era dor. Poate e o călătorie peste hotare spre care te îndrepţi şi care repetă practic un itinerariu deja cunoscut, dar pe care ai visat mereu să-l refaci cândva. Nu te atrag locurile noi, necunoscute, ci acele localităţi în care se află oameni dragi sau care te-au generat cu mult timp în urmă emoţii şi trăiri unice pe care dorești să le reînvii cu această ocazie. Trecutul revine din nou în atenţie.

Maimuță

Visul cel mare prinde contur din ce în ce mai bine, ceea ce te motivează la maximum! Trage tare, fă paşi mari spre împlinirea lui şi, cât timp depinde numai de eforturile tale ești capabil de adevărate minuni. Ai motive de satisfacţie când vezi cum îți înaintează planurile! Unii au spus că visezi mult, că ai ţeluri imposibile, dar le poţi demonstra practic faptul că nu numai visezi frumos, dar deţii şi toate instrumentele şi resursele pentru a ajunge acolo unde dorești. Trage tare, pentru că merită eforturile, căci ţinta cea mai înaltă este aproape!

Cocoș

Atmosfera este veselă în jur pentru că există un motiv de sărbătorit, dar nu te poţi integra acestei bune dispoziţii. Ești cu gândul la cu totul alte probleme, deşi nu ar merita să le acorzi atâta atenţie. Ceilalţi te invită să te alături veseliei colective, dar faci opinie separată, pentru că consideri că nu e momentul să te distrezi când ai atâtea pe cap. Fă un efort să termini repede aceste chestiuni ca să îți mai rămână totuşi puţină vreme şi pentru divertisment alături de prieteni.

Câine

Ai mare grijă la deciziile categorice pe care ești gata să le iei. S-ar putea să fie nişte alegeri făcute în pripă care, mai devreme sau mai târziu, te vor pune într-o situaţie dificilă. Dacă te scot dintr-un impas, nu la fel se poate spune despre cei din jur, care îți vor primi decizia ca pe o veste bombă. Fii prudent când spui un da sau un nu, pentru că s-ar putea să sune a verdict pentru altcineva care chiar are nevoie de acest răspuns. Dacă e un refuz, fă-l să nu sune ca o uşă trântită în nas ca să nu strici de tot planurile unui coleg care avea nevoie de acest răspuns.

Mistreț

Ai încredere în bunul mers al acţiunii în care ești implicat. Nu e prima oară când lucrurile merg atât de bine, deci le poţi compara oricând cu situaţii din trecut pe care le-ai depăşit la fel de bine, pentru că au ceva în comun. Această raportare la modul în care ai rezolvat cu brio unele piedici în trecut este constructiv, pentru că îți arată că poţi, că orice problemă are o soluţie şi ajunge doar să repeţi reţetele de succes de odinioară. Nu te crampona de un hop minor, crezi cu tărie că-l vei depăşi cu bine şi de data aceasta pentru că ai mai trecut prin astfel de momente nu o dată sau de două ori şi de fiecare dată te-ai descurcat de minune.