Zodiac chinezesc, transmis de marii înțelepți din Orient. Nativii trec prin noi schimbări în ziua de marți, 23 mai 2023. Va avea loc o nouă aliniere a planetelor, astfel că destinul le va fi marcat de provocări dificile și ușoare, în același timp.
Șobolanii se vor îndrăgosti marți. Atât de mult, încât vor uita de ceea ce trebuie să facă. Se vor simți întreaga zi cu fluturi în stomac și dezorientați. Nu ar strica să-și exprime sentimentele, pentru a vedea dacă merită o relație sau să-și ia gândul de la aceasta.
Bivolii vor fi anxioși. Nu au dormit prea bine și vor avea întreaga zi stări în care vor sta cu sufletul la gură în ceea ce privește faptele viitoare. Se vor simți intimidați la fiecare observație făcută la locul de muncă și vor aduna frustrări interioare.
Tigrii vor face o călătorie de suflet. Vor pleca peste mări și țări cu o persoană dragă, iar acesteia i se vor deschide. Îi vor spune toate mâhnirile adunate de-a lungul timpului și vor primi, apoi, sfaturile pe care le-au căutat mult timp. Urmează schimbări frumoase în viața Tigrilor.
Iepurii fac schimbări prin locuință. Iau în serios sfaturi ale experților în arta Feng Shui și se ocupă de ”detoxifierea” spațiului, pentru a lăsa loc liber reușitelor pe toate planurile. Iepurii vor stârni ușor și amuzamentul în jurul lor, dar nu-l vor lua în considerare.
Stres pentru Dragoni la locul de muncă. Nu sunt în apele lor și simt că sarcinile pe care le primesc sunt peste puterile lor. Ar face bine să-și exprime ofurile încât să nu ajungă într-un punct în care să răbufnească și să abandoneze totul, cât mai rapid.
Șarpele își rezolvă problemele financiare. Scapă de ele după ce au făcut economii și vor primi și puțin ajutor din partea unei persoane apropiate. Trebuie să mulțumească pentru sprijinul de care a avut parte și să fie atent să nu mai rămână cu datorii.
Caii trebuie să înfrunte un adevăr dur. După o perioadă în care l-au amânat continuu, este momentul să spună lucrurilor pe nume și să nu se mai lase păcăliți de faptul că vor provoca antipatii. Sinceritatea lor este mult mai importantă.
Marți le va aduce ghinion Caprelor. Vor pierde un act important și vor trebui apoi să-l caute întreaga zi, ceea ce le va stârni mulți nervi. Astrologii le îndeamnă să-și păstreze calmul și să fie mai atente, încât să nu se mai confrunte cu astfel de momente.
Discuții aprinse în cuplu pentru Maimuță. Parcă orice ar face, nu mai reușește să ajungă la o soluție cu partenerul. Ar face bine să aibă o comunicare cu acesta între patru ochi, stabilită din timp, și să hotărască dacă se pot schimba lucrurile sau nu.
Cocoșii fac bani, marți. Asta datorită unei afaceri pe care au început-o cu cineva apropiat și care dă roade. Trebuie să fie foarte prudenți, pentru a nu cheltui în mod lacom și pentru a nu-și bate joc, până la urmă, de efortul pe care l-au depus.
Câinii se simt extrem de fericiți. După mult efort, vor reuși să promoveze un examen dificil. Nu vor lipsi laudele și premiile, deopotrivă. Membrii familiei le vor face o surpriză la care nu se așteptau. Va fi un cadou foarte scump și unic.
Scăpați, în sfârșit, de o problemă care v-a măcinat mulți ani. Vă veți simți eliberați și cu puterea de a trece peste orice de acum încolo. Trebuie să mulțumiți Divinității și să evitați să vă mai înconjurați de oameni care vă creează numai situații conflictuale.