Weekendul aduce multă relaxare pentru toți nativii zodiacului chinezesc. Însă, cine vrea să atingă obiective mărețe, poate trece la conturarea unor planuri pe termen lung. Acum este ocazia perfectă de a manifesta cele mai aprinse dorințe.
Șobolan
Vei fi mai preocupat ca niciodată de aspectul tău fizic. Ești dispus să faci o schimbare de look și este foarte posibil să îi iei pe toți prin surprindere cu noua ta înfățișare.
Bivol
Trebuie să ai mare grijă la cei din jur. Unele persoane sunt duplicitare, ceea ce înseamnă că te-ar putea sabota. Încearcă să îți dozezi corespunzător încrederea în ele.
Tigru
Atragi banii ca un magnet. Ai început să fii recompensat pentru munca depusă, iar asta nu poate decât să te bucure. Te vei simți mai motivat ca niciodată să vii cu idei inovative.
Iepure
Ești foarte selectiv cu persoanele apropiate. Ai început să pui mai mult accentul pe calitate și nu pe cantitate. S-ar putea ca cineva să se supere dacă este exclus din cercul tău.
Dragon
Faci ce faci și ajungi în centrul atenției. În ultima perioadă, ai primit laude pe bandă rulantă din partea superiorilor. Este posibil ca după sărbători să te aștepte o avansare la locul de muncă.
Șarpe
Problemele de sănătate nu îți dau deloc pace. Ai ales să le ignori și ai pus pe primul loc alte aspecte, dar nu mai poți continua așa. Programează-ți cât mai repede o vizită la medic!
Cal
Debordezi de sinceritate, ceea ce ar putea să fie destul de deranjant pentru cei din jur. Dacă nu vrei să-ți rănești apropiații, ar trebui să îți alegi cu mare grijă cuvintele.
Capră
Gândul tău stă la vacanță. Ai reușit să termini tot ce ți-ai propus, așa că te poți bucura de zilele libere. Profită cât mai mult de această escapadă, căci nu vei mai avea una prea curând.
Maimuță
Relațiile dintre dintre tine și cei mai buni prieteni sunt pe butuci. Din cauză că aveți păreri diferite, riscați să vă certați destul de grav. Fii tu solul de pace și încearcă să liniștești apele.
Cocoș
Vrei să ieși din zona de confort, dar nu știi de unde să începi. Tocmai de aceea, te bazezi pe sfaturile familiei și ale persoanelor dragi.
Câine
Dai dovadă de loialitate și de responsabilitate, atât la locul de muncă, cât și acasă. Cei din jur te vor aprecia și îți vor arăta cât de mult însemni pentru ei.
Mistreț
Finalul de săptămână vine pentru tine cu multe surprize. Vei afla că urmează să primești o sursă substanțială de bani. Poate fi vorba despre o moștenire sau despre un cadou.