Zodiac chinezesc pentru weekend-ul 19-20 septembrie 2020. Mistrețul se îndrăgostește lulea

Alexa Serdan   
în Horoscop
18/09/2020, 16:24
Zodiac chinezesc pentru weekend-ul 19-20 septembrie 2020. Mistrețul se îndrăgostește lulea
Zodiac chinezesc pentru weekend-ul 19-20 septembrie 2020, pentru fiecare nativ la rând. Sursa foto: Pinterest.com

Zodiacul chinezesc pentru weekend-ul 19-20 septembrie 2020 vine cu optimism, zâmbete și fericire pentru multe dintre semnele zodiacale care vor avea parte de un final de săptămână minunat din mai multe puncte de vedere.

Marii înțelepți din Orient mai transmit că unele zodii vor avea noroc în sectorul financiar, în timp ce altele se bucură de romantism și clipe frumoase alături de partenerul de viață.

FANATIK aduce în cele ce urmează previziunile detaliate pentru fiecare nativ în parte. Află și tu care sunt evenimentele de care au parte aceștia!

Zodiac chinezesc pentru weekend-ul 19-20 septembrie 2020, pentru fiecare nativ la rând

Șobolan

Finalul de săptămână te găsește în brațele partenerului de viață. Este un moment bun pentru a merge într-o scurtă vacanță în doi sau pentru a face unele activități comune. Orice ar fi, timpul de calitate alături de persoana iubită este cel mai important.

Bivol

Aștepți cu nerăbdare weekend-ul pentru că simți nevoia să nu faci absolut nimic. Stresul și oboseala din ultima săptămână și-au pus serios amprenta asupra organismului și ar trebui să mai recuperezi din somn. Odihna este benefică pentru o stare de bine.

Tigru

Neliniște, stres și nervozitate, așa se anunță finalul de săptămână pentru tine. Din păcate, mai ai multe sarcini de rezolvat pentru serviciu, motiv pentru care ești nevoit să amâni ieșirile în oraș. Ideal ar fi să termini tot ce ai strâns pe birou.

Iepure

Spui tot ce gândești, fără să intuiești că i-ai putea răni pe ceilalți. Data viitoare încearcă să pui un filtru înainte de a scoate pe gură tot ce ai în minte. Vorbele nu mai pot fi retractate și supărarea celor din jur se va vedea cu ochiul liber.

Dragon

Vizită neașteptată din partea unui persoane pe care nu ai mai văzut-o de ani buni. Toate planurile îți sunt stricate, la fel și buna dispoziție. Totuși, ar fi bine să vezi partea bună a lucrurilor, este un moment bun pentru a depăna amintiri din trecut.

Șarpe

Contraziceri și discuții fără sens cu partenerul de viață. Ai senzația că nu mai sunteți pe aceeași lungime de undă și nu te înșeli deloc. Poate ar fi cazul să te gândești dacă mai merită să dai o șansă relației sau să pui punct. Nu este un capăt de țară.

Cal

Finalul de săptămână te găsește țintuit la pat din cauza unor probleme de sănătate. Așa se întâmplă când nu asculți recomandările medicilor. Nu mai sta degeaba și mergi de urgență la spital pentru a afla ce te deranjează. Nu se va rezolva de la sine.

Capră

Banii încep să intre în buzunar chiar dacă este vorba doar de returnarea împrumuturilor. Ar fi bine să nu te grăbești să-i cheltui pe lucruri de care nu ai nevoie, mai bine strânge-i. Îți vor prinde bine mai târziu, cine știe, poate chiar pleci într-o vacanță.

Maimuță

Romantismul este la cote maxime. Partenerul de viață te surprinde cu o cină la un restaurant de fițe sau chiar cu o cerere în căsătorie. Weekend-ul este rezervat iubirii și momentelor frumoase alături de jumătatea ta. Amintiri de neuitat se adună.

Cocoș

Pui prea repede la suflet răutățile gratuite pe care le auzi în jurul tău. Nu mai apleca urechea la ce spun ceilalți și ascultă-ți intuiția. Nu este exclus să te lași dus de următorul val, profită din plin de această perioadă pentru a afla cine ești cu adevărat.

Câine

Ai muncit din greu, iar acum te poți bucura de promovarea mult visată. Ai propriul birou și oameni în subordine, așadar responsabilitățile sunt pe măsura așteptării. La fel și salariul care te va ajuta să-ți achiziționezi o mașină sau chiar o locuință.

Mistreț

Surprize pe plan sentimental. Cupidon are rezervată o săgeată și un partener de viață exact pe placul tău. Nu te mai eschiva și începe o nouă poveste de dragoste, nu vei avea parte de niciun regret. Te vei simți exact ca și când ai pluti pe un norișor roz.

Închide ×