Nu foarte departe de România este situată zona ascunsă care seamănă izbitor cu Marte. Pare că pășit pe o cu totul altă planetă atunci când ajungi aici, iar peisajele sunt desprinse din filmele cu extratereștrii.
Chiar în inima regiunii Preveza din Grecia se găsesc Dealurile Kokkinopilos, o zonă superbă, cu peisaje rare ce par desprinse direct de pe Marte. Denumirea vine de la stratul de argilă roșie, iar colinele roșiatice atrag turiști din toate colțurile lumii.
Dealurile Kokkinopilos sunt situate în proximitatea lacului Ziros și înregistrează înălțimi chiar și de 150 de metri. De altfel, zona nu este doar o atracție turistică deosebită, dar și un punct arheologic important.
Cercetătorii au dezvăluit că depresiunile care au format acest peisaj deosebit există încă din epoca preistorică. Astfel că timpul și-a pus amprenta asupra locului și a lăsat urme imposibil de șters.
Frumusețea dealurilor vine de la nuanțele de roșu, precum și de la oxizii de fier. Eroziunea provocată de plopi a dus la formarea acestui loc cu văi adânci și o pădure deasă, ceea ce te duce direct cu gândul la Planeta Roșie.
Dacă vrei să te bucuri pe deplin de frumusețea zonei, vizitează Dealurile Kokkinopilos la orele amiezii, atunci când soarele evidențiază roșul unic, descoperit în anul 1962 de către arheologul britanic Eric Higgs.
La vremea aceea, el efectua săpături împreună cu profesorul grec de arheologie, Sotirios Dakari. Totuși, despre acest loc unic s-a aflat abia în 1991 și 1992, când o echipă de arheologi americani a efectuat noi săpături.
De menționat este că istoria zonei este una incertă. Anumiți specialiști sunt de părere că majoritatea descoperirilor din regiunea Kokkinopilos provin din Perioada Paleolitică. Totuși, alții consideră că sunt legate de Epoca Bronzului.
Aici a fost găsit un topor de piatră cu o vechime de 250.000 de ani și, împreună cu alte artefacte, poate fi admirat la Muzeul de Arheologie din Ioannina. În plus, Dealurile Kokkinopilos sunt străbătute și de un apeduct roman, lung de 50 de kilometri, notează ego.ro.